Dr. Anna Barrera Vivero, directoarea de programe a Fundației EU-LAC, vorbește despre aceste evoluții din perspectiva cooperării dintre Europa, America Latină și Caraibe, atrăgând atenția asupra reacțiilor care pot apărea împotriva extinderii drepturilor femeilor, asupra vulnerabilităților create de mediul digital și asupra dificultății instituțiilor de a ține pasul cu evoluția tehnologică. În opinia sa, legislația și reglementările rămân necesare, dar nu pot acoperi toate formele de violență politică, în special într-un mediu în care instrumentele digitale evoluează mai repede decât mecanismele de protecție.
Am explorat cu Anna Barrera și diferențele dintre cele două regiuni, considerând că una dintre particularitățile Americii Latine este legătura mai strânsă dintre mișcările pentru drepturile femeilor, organizațiile societății civile, cercetători, jurnaliști și reprezentanți ai instituțiilor publice. Această cooperare a contribuit, potrivit explicațiilor sale, atât la participarea unor femei cu experiență în activism sau cercetare la conducerea instituțiilor, cât și la dezvoltarea unor concepte și politici publice care ar putea reprezenta puncte de referință pentru Europa. Un exemplu este dreptul la îngrijire, înțeles prin trei dimensiuni: dreptul de a primi îngrijire, dreptul de a oferi îngrijire și dreptul la îngrijirea propriei persoane.
Fundația EU-LAC este o organizație internațională creată în 2010, la inițiativa șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene, Americii Latine și Caraibelor. Organizația reunește 61 de membri: cele 33 de state din America Latină și Caraibe, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și Uniunea Europeană însăși. Printre obiectivele sale se numără consolidarea parteneriatului biregional, promovarea cunoașterii și înțelegerii reciproce și creșterea vizibilității cooperării dintre cele două regiuni, inclusiv prin implicarea societății civile, a mediului academic, a sectorului privat și a jurnaliștilor.
Dr. Anna Barrera Vivero coordonează programele organizației și activitățile de dezvoltare a cunoașterii privind relațiile biregionale, prin dialoguri, analize și publicații. Anterior, a acumulat experiență în cercetare științifică, cooperare pentru dezvoltare și relații internaționale, colaborând cu instituții precum Bucerius Law School, Episcopal Action Adveniat, GLS Future Foundation for Development, UN Women și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
GC: Aș vrea să încep prin a vă ruga să-mi spuneți câte ceva despre EU-LAC, pentru că în România nu sunt foarte cunoscute activitatea și valorile fundației. Putem începe de aici, iar apoi vom vorbi despre reprezentarea politică și mișcările radicale.
AB: Totul a început în urmă cu mai bine de trei decenii, în 1999, când a avut loc prima reuniune la nivel înalt a șefilor de stat și de guvern din cele 33 de țări ale Americii Latine și Caraibelor și din cele 28 de state membre europene, câte erau la acel moment. Aceștia s-au întâlnit la Rio de Janeiro și au convenit că doresc să dezvolte un parteneriat strategic specific, mai puternic, denumit parteneriatul UE-LAC. În mod obișnuit, se întâlneau o dată la doi sau trei ani în cadrul unor astfel de reuniuni la nivel înalt și stabileau o agendă cu domeniile în care doreau să aprofundeze cooperarea.
Această agendă a evoluat permanent, în funcție de provocările fiecărei perioade: democratizare, coeziune socială, dezvoltare economică, iar ulterior schimbările climatice au devenit tot mai importante, alături de securitate, cooperarea în învățământul superior și știință, tehnologie, inovare și egalitate de gen. Așadar, este o agendă în continuă evoluție, care a devenit tot mai amplă de-a lungul anilor.
La unele dintre aceste reuniuni, diplomații au considerat că, pe lângă acest cadru diplomatic la nivel înalt, ar fi foarte important să existe și o instituție permanentă, care să contribuie la integrarea cunoștințelor și a vocilor societății civile, în sens larg, ale mediului academic și de cercetare, precum și ale sectorului privat, în acest dialog. Și, apropo, când vorbim despre societatea civilă, îi includem și pe jurnaliști.
A fost nevoie de ceva timp pentru a stabili cum ar trebui constituită Fundația EU-LAC. Unii considerau că avem nevoie de un think tank. Alții spuneau că ar trebui să fie o organizație internațională. În cele din urmă, s-a decis crearea unei organizații internaționale, iar aceasta a fost înființată oficial în cadrul uneia dintre reuniunile la nivel înalt.
Ulterior, trei orașe europene au concurat pentru a găzdui sediul organizației: Paris, Milano și Hamburg. Se pare că Hamburg a prezentat cea mai bună ofertă. De aceea am ajuns la Hamburg, în nordul Germaniei. Hamburg are o relație de lungă durată cu America Latină și Caraibele, datorită portului său. Există, de asemenea, o comunitate foarte activă a diasporei latino-americane care trăiește în Hamburg.
Mai există și o asociație economică veche de peste o sută de ani, care reunește antreprenori și companii nu doar din Germania, ci și din alte orașe europene, implicate în relații comerciale cu America Latină. Această asociație își are, de asemenea, sediul la Hamburg. Este vorba despre LAV. Avem și Institutul German pentru Studii Globale și Regionale, care include cercetarea dedicată Americii Latine. Prin urmare, orașul Hamburg a argumentat că are deja sectorul de afaceri și sectorul de cercetare și că ar fi excelent ca acestea să fie completate de prezența unei organizații internaționale.
Temele noastre sunt strâns legate de această agendă biregională aflată în permanentă evoluție. Atunci când statele se reunesc în cadrul întâlnirilor ministeriale sau interguvernamentale și stabilesc o agendă, noi analizăm care sunt subiectele strategice la care putem contribui.
Contribuțiile noastre, și acesta este modul în care lucrăm, constă fie în organizarea unor forumuri cu participarea mai multor categorii de actori, dezbateri, seminare și ateliere, fie în convocarea unor reuniuni ale think tank-urilor. Organizăm întâlniri ale tinerilor, forumuri ale femeilor și forumuri ale jurnaliștilor, dedicate unor teme diferite. O altă modalitate prin care ne îndeplinim mandatul este comandarea unor studii, analize de politici publice sau analize comparative care nu au mai fost realizate de alții, dar despre care considerăm că pot aduce o valoare importantă. Dacă analizăm comparativ situații din diferite țări ale celor două regiuni, pe teme specifice, putem învăța foarte multe unii de la ceilalți.
GC: Cred că faptul că organizația are sediul în Germania este foarte interesant, mai ales în contextul ascensiunii extremei drepte. Fenomenul se manifestă în întreaga Europă, dar Germania este cea mai mare economie europeană, astfel că evoluțiile de acolo sunt deosebit de importante. Cum evaluați impactul popularității acestor mișcări de extremă dreapta asupra participării politice a femeilor?
AB: Cred că este un subiect foarte dificil și unul care afectează femeile din ambele regiuni. Aici avem experiențe pe care le putem împărtăși, iar acesta este unul dintre motivele pentru care este atât de important pentru Fundația EU-LAC să acționeze, atât din perspectiva drepturilor omului în general, cât și a drepturilor femeilor în particular. Abordarea noastră nu constă în dublarea eforturilor mișcărilor feministe organizate, ale activiștilor sau ale instituțiilor specializate, precum UN Women. Noi încercăm, mai degrabă, să organizăm forumuri în care toți acești actori să se întâlnească, pentru că adesea lucrează separat, în propriile lor cercuri.
Aducem la aceeași masă și reprezentanți ai ministerelor responsabile de aceste domenii și încercăm să creăm un spațiu în care participanții să poată dialoga de pe poziții egale. Încercăm să ne menținem într-o poziție neutră, pe cât posibil, deoarece, în cele din urmă, statele membre sunt cele care guvernează organizația și stabilesc temele abordate. Cu toate acestea, am reușit să ne consolidăm rolul de platformă neutră pentru schimbul de idei.
GC: Ce credeți că ar trebui să învețe Europa de la America Latină, având în vedere că în cea din urmă au existat mai multe femei care au ocupat funcția de președinte sau prim-ministru? În Europa, participarea politică a femeilor este încă într-un stadiu incipient în anumite țări. România, de exemplu, a avut o singură femeie prim-ministru. Ce ar trebui să învețe Europa de la America Latină și invers? Mai ales că, așa cum ați spus, organizația dumneavoastră se află într-o poziție neutră și observă evoluțiile din ambele regiuni.
AB: Cred că ceea ce observ în America Latină și Caraibe este că nu există granițe atât de clar delimitate între activistele feministe, mișcările pentru drepturile femeilor, organizațiile specializate, apărătorii drepturilor omului, inclusiv ai drepturilor femeilor și ai dreptului la avort, pe de o parte, și reprezentanții instituțiilor publice, pe de altă parte. Cred că în America Latină vedem o mișcare mai puternică și mai unită, care include și jurnaliști, și oameni de știință.
Din experiența mea, observ că femeile îndeplinesc adesea deja mai multe roluri. Multe dintre femeile care au ajuns ulterior să ocupe funcții ministeriale au făcut mai întâi parte dintr-o mișcare sau dintr-o organizație ori au fost cercetătoare remarcabile în domeniul lor. Treptat, atunci când s-a deschis o fereastră de oportunitate politică și un guvern progresist a ajuns la putere, a apărut nevoia de această expertiză.
Michelle Bachelet (femeie aleasă președinte al statului Chile n.r.), pe care ai întâlnit-o ieri, este un exemplu foarte bun, pentru că și-a început parcursul în mișcarea studențească. Și veți întâlni multe persoane cu traiectorii asemănătoare. Cred că o coeziune mai mare și construirea unor alianțe între diferite sectoare reprezintă ceva ce noi, europenii, putem învăța de la America Latină și Caraibe.
Dar, desigur, amenințările există și aici, la fel ca în Europa, iar ferestrele de oportunitate politică se pot deschide oricând. În prezent, asistăm din nou la o schimbare: în multe țări latino-americane, guvernele foarte progresiste sunt înlocuite de guverne mai degrabă conservatoare, iar anumite instituții, ministere sau agenții publice care sprijineau și consolidau drepturile femeilor au fost slăbite sau chiar desființate.
Mai există și o particularitate. Avem Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe, ECLAC, care dispune de un departament, o unitate dedicată egalității de gen. Este o structură mică. Cu toate acestea, împreună cu analiști, cercetători și mișcări pentru drepturile femeilor, această structură a contribuit la elaborarea unei agende regionale dedicate femeilor.
La fiecare trei ani are loc o conferință internațională, găzduită de una dintre țările regiunii. Prin acest proces, agenda a fost extinsă și aprofundată. Tot prin această cooperare și prin aceste eforturi colective creative au fost dezvoltate concepte pe care noi, în Europa, încă nu le cunoaștem suficient.
De exemplu, conceptul de drept la îngrijire s-a născut aici (în America Latină n.r.). În Europa nu vorbim, deocamdată, despre un drept la servicii de îngrijire în același mod. Acesta are trei dimensiuni: dreptul de a primi îngrijire, dreptul de a oferi îngrijire și dreptul la îngrijirea propriei persoane. Este extrem de interesant să aprofundezi aceste teme și concepte, pentru că, datorită existenței unei mișcări puternice, regiunea a făcut progrese în anumite domenii și poate promova aceste idei la nivel global. Cred că acestea sunt cele două, poate trei, caracteristici distinctive ale regiunii din care noi, europenii, putem învăța foarte multe.
GC: Pentru că ați menționat amenințările… domeniul meu de activitate este legat de mediul informațional, iar videoclipurile generate cu inteligență artificială și campaniile realizate cu ajutorul AI sunt tot mai numeroase și vizează în special femeile. Considerați că acestea reprezintă un mecanism menit să descurajeze femeile să intre în politică? Și credeți că instituțiile din Europa și America Latină sunt pregătite să facă față acestor provocări, având în vedere că sunt relativ noi, apărute în ultimii ani?
AB: Cred că, pe măsură ce drepturile femeilor au avansat, contramăsurile și contrastrategiile venite din partea sectoarelor conservatoare au devenit tot mai puternice. Atunci când sunt garantate drepturi, de exemplu accesul femeilor la educație, la servicii de sănătate sau la piața formală a muncii, apar deja numeroase reacții împotriva acestor progrese.
Cred că acesta este motivul pentru care vorbim despre o categorie specifică de violență exercitată împotriva femeilor, și anume violența politică, care poate lua forme psihologice, fizice, inclusiv feminicidul și altele. În prezent, spațiul digital oferă un instrument nou și extrem de puternic, care poate fi folosit abuziv împotriva femeilor ce încearcă să găsească curajul de a intra în spațiul public, indiferent unde se află. Putem vorbi despre o formă de violență bazată pe gen, deoarece statisticile arată că femeile sunt expuse unor asemenea atacuri într-o măsură foarte diferită și mult mai profundă decât mulți dintre bărbații care intră, la rândul lor, în sfera politică. Dar aș include aici și alte minorități care nu se conformează anumitor norme sociale, cum ar fi comunitatea LGBTQ, de exemplu, și multe altele.
Consider că reglementarea, fie în Europa, fie în alte regiuni, rămâne extrem de mult în urma posibilităților oferite de inteligența artificială și de algoritmi, cel puțin atunci când aceste instrumente sunt folosite în mod deliberat pentru asemenea scopuri. Reglementarea va rămâne întotdeauna în urmă. La fel ca în cazul altor forme de violență politică, este important să existe instrumente, legislație și reglementări, dar vor exista întotdeauna numeroase lacune.
Și cred că, din păcate, prin aceste instrumente vom putea răspunde doar nevoilor unui procent foarte mic dintre femeile afectate de diferitele forme de violență. Din păcate.
