miercuri, aprilie 16, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticDiana Șoșoacă, desemnată oficial candidatul SOS România la alegerile prezidențiale

Diana Șoșoacă, desemnată oficial candidatul SOS România la alegerile prezidențiale

Comitetul Naţional al Partidului S.O.S. România, întrunit luni, a decis cu unanimitate de voturi candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale din acest an, a anunțat formațiunea într-un comunicat de presă.

Șoșoacă a lăsat de înțeles recent, într-un video postat de viitorul ei coleg eurodeputat Luis Lazarus, că va candida la funcția de președinte al României. 

“Am nevoie să stau aici câteva luni, până în decembrie, să rezolv nişte probleme. Pe urmă o ne ocupăm de altă poziţie”, spunea atunci săptămâna trecută. Luis Lazarus a adăugat: „Venim la preşedinţie, da”.

Totodată, potrivit sursei citate, s-a decis aderarea SOS România la Grupul ”Suveraniștii”,  format în jurul partidului german de extremă-dreapta AfD, din Parlamentul European, prin Șoșoacă și Lazarus. Cei din urmă au devenit europarlamentari în urma alegerilor din 9 iunie, în care formațiunea a obținut 5,03% din voturi.

Grupul „Suveraniștii” nu a fost înființat oficial încă, fiind deocamdată un proiect inițiat de către partidul Alternativa pentru Germania (AfD), exclus anterior din grupul ID, în care Adunarea Națională, condus de Marine Le Pen, are cea mai importantă pondere. Pentru înființarea unui grup în Parlamentul European este nevoie de un număr minim de 23 de europarlamentari care să provină din cel puțin 7 state membre UE.

Până acum, la cursa pentru prezidențiale s-au anunțat George Simion (AUR) și Ana Birchall (independent).

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare