Europarlamentarii au votat marți, în prima ședință a noului Parlament European, ca Roberta Metsola să rămână președinta instituției europene până în 2027, cu 562 de voturi în primul tur.
„Ea va continua să conducă Parlamentul în primii doi ani și jumătate ai celui de-al 10-lea mandat legislativ”, transmite Parlamentul European printr-un comunicat de presă. Este a treia femeie ce deține funcția de președinte al Parlamentului European, după Simone Veil (1979-1982) și Nicole Fontaine (1999-2002).
În total, din cei 720 de europarlamentari, 699 au votat. Dintre aceste voturi, 76 nu au fost valide. Contracandidata acesteia, Irene Montero, a reușit să obțină doar 61 de voturi.
Roberta Metsola este eurodeputată din 2013. A fost aleasă prim-vicepreședintă în noiembrie 2020 și a fost președinta în exercițiu a Parlamentului după decesul președintelui Sassoli la 11 ianuarie 2022. La 18 ianuarie 2022, a fost aleasă președintă pentru a doua jumătate a celei de a noua legislaturi.