Legea introduce măsuri menite să combată femicidul și formele de violență care îl preced, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni mai aspre și prin întărirea mecanismelor de prevenție. Proiectul transpune și definește juridic femicidul pentru prima dată în legislația națională, ca formă de violență bazată pe gen.
„Am promulgat astăzi Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced.
Violența împotriva femeilor este unul dintre cele mai înjositoare și degradante comportamente. Acest tip de agresiune a fost mult prea mult timp fie ignorată, fie insuficient abordată, cu consecințe dramatice.
De aceea, și ca un act de recunoaștere a unei realități dureroase pe care avem obligația să o îndreptăm, este extrem de necesară o lege care să stabilească pedepse aspre și să promoveze măsuri de prevenire a femicidului și a violenței domestice.
Salut inițiativa parlamentarilor care au înțeles gravitatea acestui fenomen și au realizat modificările legislative care se impun”, a scris șeful statului, pe Facebook.
Dan a mai subliniat că noua lege oferă autorităților instrumente concrete pentru a interveni înainte ca situațiile de violență să degenereze în tragedii.
Potrivit acestuia, actul normativ transformă angajamentul statului de a garanta siguranța femeilor și copiilor într-un mecanism aplicabil în practică.
„Această lege transformă angajamentul statului român de a garanta siguranța femeilor și copiilor într-un mecanism concret de prevenție, oferind autorităților instrumentele necesare pentru a interveni la timp, înainte ca violența să devină o tragedie.
Este un pas deosebit de important către conștientizarea cauzelor abuzurilor și violenței îndreptate împotriva femeilor, dar și către o justiție mai eficientă, mai umană, care nu doar sancționează dur agresorii, ci înțelege și previne activ suferința celor mai vulnerabili dintre noi.”
Amintim că, anul trecut, în România au avut loc 59 de cazuri de femicid.




