marți, iulie 8, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneDupă victoria în dosarul Roșia Montană, Dacian Cosmin Dragoș ajunge la CCR,...

După victoria în dosarul Roșia Montană, Dacian Cosmin Dragoș ajunge la CCR, numit de Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit marți, 8 iulie, pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, în locul Liviei Stanciu, al cărei mandat expiră pe 13 iulie. Noul judecător va ocupa această funcție timp de 9 ani.

Profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Dacian Cosmin Dragoș este considerat una dintre cele mai respectate voci în domeniul dreptului administrativ și european. A fost expert juridic în echipa României care a obținut victoria în dosarul arbitral Roșia Montană, câștigat de statul român în martie 2024, în fața companiei Gabriel Resources, care cerea despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Dragoș este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, precum și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul UBB. A obținut o bursă Marie Curie la Michigan State University și a fost expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice între 2020 și 2023.

Pe parcursul carierei sale, a fost implicat în redactarea Codului de procedură administrativă și a Codului Administrativ, contribuind activ la reforma administrației publice și la consolidarea statului de drept. A condus și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice în două mandate, între 2016–2017 și 2020–2023.

Președintele Nicușor Dan a declarat recent că își dorește o Curte Constituțională mai echilibrată și că alegerea sa va fi una apolitică.

Odată cu această numire, Curtea Constituțională va avea trei noi judecători: Dacian Cosmin Dragoș, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc. Mandatul lor va începe oficial după depunerea jurământului în fața președintelui României și a președinților celor două Camere ale Parlamentului.

Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți și au un mandat de 9 ani, fără posibilitatea reînnoirii. Cei trei noi membri îi înlocuiesc pe Marian Enache (actualul președinte al CCR), Livia Stanciu și Attila Varga.

INVESTIGATORIA
INVESTIGATORIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare