sâmbătă, iulie 18, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticGeorgescu se compară cu Trump, dar vorbește ca la Kremlin

Georgescu se compară cu Trump, dar vorbește ca la Kremlin

Fostul candidat al Moscovei în România, Călin Georgescu, a fost trimis zilele acestea în judecată și pus sub acuzare în dosarul legat de tentativa de răsturnare a ordinii constituționale, împreună cu peste 20 de "locotenenți".

Într-o nouă apariție publică a sa, căci Georgescu face spectacol de fiecare dată când iese de la IPJ Ilfov, unde dă săptămânal cu subsemnatul, acesta a făcut o declarație delirantă, comparându-se cu Donald Trump. Dar nici măcar asta nu e șocant, pentru că fostul candidat al Moscovei ne-a obișnuit cu stilul său confuz și halucinant de a vorbi, ci faptul că discursul lui Georgescu pare copiat la indigo după cel al lui Dmitri Peskov, care a comparat situația din România cu acuzațiile din 2016 îndreptate împotriva lui Trump.

S-au schimbat doar actorii. Și, așa cum s-a dovedit adevărul în dosarul președintelui Trump, așa se va dovedi și aici” – a spus Georgescu.

Ceea ce face situația mai interesantă este faptul că aproape aceeași formulare a venit și de la Kremlin. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, comenta atunci acuzațiile la adresa lui Georgescu, spunând că „faptele nu corespund realității” și comparând cazul cu cel al lui Trump.

Astfel, poziția lui Georgescu pare să calce pe urmele narativului oficial al Rusiei, ceea ce ridică semne de întrebare asupra felului în care fostul candidat își construiește apărarea în spațiul public.

Declarația lui Călin Georgescu conform căreia rechizitoriul împotriva lui este „copiat” după cel al lui Trump și asemănător cu poziția Kremlinului nu este doar o strategie retorică, ci se potrivește într-o trend mai larg: al folosirii discursurilor de victimă politică, al retoricii privind comploturile, al contestării legitimităţii statului de drept.

Pentru România, miza nu este doar legală, ci şi una politică şi de stabilitate socială: cum se răspunde acestor acuzaţii, cum se face procesul judiciar, cum se comunică cu publicul şi cum se gestionează narativele, contează enorm – mai ales când ele au și efecte la nivel extern, într-o perioadă de mari tensiuni în regiune.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare