Pe scurt, acesta îl acuză pe Simion de trădare. Și nu e prima dată când lui Simion i se aduc astfel de acuzații, el fiind în realitate, un personaj sulfuros, cu conexiuni cel puțin dubioase. Însă, de data asta, acuzația vine dintr-un loc surprinzător. Omul de afaceri Sprînceană, care susține că ar avea conexiuni la nivel înalt în politica americană, spune că președintele AUR, George Simion, ar fi făcut lobby în Statele Unite pentru scoaterea României din Programul Visa Waiver, în scop electoral.
Potrivit afirmațiilor lui Sprînceană, România ar fi fost retrasă temporar de pe lista țărilor aflate pe traseul de acceptare în Programul Visa Waiver chiar în ziua turului al doilea al alegerilor, fiind reintrodusă pentru reevaluare la doar câteva ore distanță, în urma unor intervenții directe la nivel înalt în administrația americană.
În postarea sa, Dragoș Sprînceană susține că el ar fi intervenit personal, timp de aproximativ patru ore, în discuții cu Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, precum și, indirect, cu Secretarul de Stat Marco Rubio și vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance.
„România a fost reintrodusă pentru reevaluare, fiind necesară retrimiterea întregului dosar către State Department și DHS”, afirmă acesta, menționând existența unui document oficial care ar confirma aceste demersuri.
Sprînceană își exprimă, totodată, nemulțumirea față de partidele aflate la guvernare – PSD, PNL și USR – pe care le acuză de incompetență și lipsă de interes, susținând că acestea nu ar fi făcut niciun follow-up instituțional după reintroducerea României în procesul de evaluare.
Cea mai gravă parte a mesajului o reprezintă însă acuzațiile directe la adresa liderului AUR. Dragoș Sprînceană afirmă că, în cadrul unei întâlniri desfășurate în România, la care ar fi participat și Trey Trainor, președintele Comisiei Federale Electorale din SUA, George Simion ar fi recunoscut că a făcut lobby împotriva României pentru scoaterea din Programul Visa Waiver.
Potrivit relatării, scopul acestui demers ar fi fost obținerea de capital electoral prin atacarea coaliției aflate la guvernare. Sprînceană mai afirmă că Simion s-ar fi aflat sub influența alcoolului în momentul interviului și că ar fi admis personal aceste acțiuni.
În același mesaj, omul de afaceri îl acuză pe liderul AUR că ar încerca să își creeze o imagine falsă de politician cu influență în SUA, cheltuind sume importante de bani pentru întâlniri care, în realitate, nu ar avea relevanță politică majoră.
Postarea conține un limbaj extrem de dur la adresa lui George Simion, descris de Sprînceană drept „un fals naționalist” și „un mic trădător de țară”, acuzații pe care le leagă de presupuse rapoarte existente la Departamentul de Stat al SUA.
De asemenea, Sprînceană afirmă că ar deține dovezi concrete – inclusiv conversații și martori americani – pe care ar fi dispus să le facă publice, inclusiv într-un context televizat, dacă veridicitatea declarațiilor sale va fi contestată.




