Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Este extrem de periculos să credem că unul e mai „bun” decât celălalt sau că au emis semnale diferite. În realitate, sunt cele două fețe ale aceleiași monede. Mesajul rămâne neschimbat, iar asemănările sunt atât de izbitoare încât e aproape ridicol să cauți deosebiri.
În realitate, Vance și Rubio au spus același lucru: că pericolele majore pentru Europa nu sunt externe, ci vin din interior. Pentru Vance, declinul continentului e rezultatul abandonării valorilor fundamentale și al „autodistrugerii” prin cenzură și corectitudine politică. Rubio, mai temperat, a vorbit despre dezindustrializare și dependență economică, despre lideri care au „cedat controlul” în numele globalizării și au creat vulnerabilități sistemice.
La capitolul migrație, dacă Vance a denunțat frontal deciziile „conștiente” ale liderilor europeni, pe care le-a considerat dezastruoase pentru democrație, Rubio a rafinat același mesaj, încadrând migrația în termenii unei „probleme de securitate națională”. Rubio a întărit ideea că migrația în masă nu este o „preocupare marginală”, ci o problemă de securitate națională care subminează identitatea statelor.
Ambele discursuri au transmis, de asemenea, ca Europa e pe cont propriu. Vance a spus că Washingtonul nu mai poate apăra valori pe care Europa însăși nu le mai respectă, iar Rubio că SUA își doresc o „Europă puternică”, dar una capabilă să se apere.
Deci ce am remarcat? Diferența e doar de formă. În esență, amândoi au anunțat sfârșitul modelului transatlantic clasic.
Există, însă, și un semnal pozitiv venit chiar de aici, din interiorul Europei. Liderii noștri au vorbit, în momentele lor, despre nevoia de independență a Uniunii, astfel că pare că se adaptează noii strategii și nu riscăm, neapărat, să rămânem în urmă sau blocați într-o impresie periculoasă.
