Amintim că CSAT – Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat solicitarea Statelor Unite de a trimite în România trupe suplimentare, avioane de realimentare și echipamente, iar următoarea etapă era ca Parlamentul să își dea acordul.
Din cei 297 de parlamentari prezenți, 272 au votat „pentru”, asigurând astfel cadrul legal pentru noile echipamente americane pe teritoriul României.
Potrivit precizărilor președintelui Nicușor Dan în urma ședinței CSAT, dislocarea are un caracter strict defensiv și vizează avioane de realimentare în aer și echipamente de comunicații satelitare, cu caracter defensiv.
George Simion a spus că partidul său nu va vota scrisoarea transmisă de președinte pe motiv că România e împinsă în război.
„Alegem să rămânem loiali acestui jurământ și anunțăm că nu putem vota și nu ne dăm acordul pentru scrisorile și garanțiile lui Nicușor Dan, venite de la domnul Grindeanu și din alte părți insalubre ale politicii românești. Nu avem garanția că scopul și că intențiile sunt doar defensive, nu avem garanția că cineva va apăra aceste baze militare, nu știm câți soldați rămân și nu știm multe alte lucruri”, a declarat liderul AUR, adăugând că „doar 64 de parlamentari au consultat acel document clasificat” trimis de Cotroceni în Parlament, referindu-se la scrisoarea trimisă de Nicușor Dan prin care solicită Legislativului să aprobe dislocarea capabilităților militare SUA pe teritoriul României.
„Avem răspunderea față de poporul român ca niciun cetățean să nu fie supus riscurilor. Astăzi, este Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Terorismului. Analiza de risc asupra României din partea unui regim terorist, al mulahilor și ayatollahilor, trebuie făcută urgent. România trebuie să rămână o țară sigură”, a adăugat Simion.
„Fiecare român contează. Nu trebuie să alarmăm inutil cetățenii țării, însă avem datoria să le spunem adevărul și nu le putem garanta că în momentul acesta nu există riscuri de securitate pentru ei”, a mai transmis Simion.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat în plenul Parlamentului că decizia reprezintă „o sporire a capacității de apărare a României”, acuzând opoziția de dezinformare:
„S-au spus multe dezinformări din partea asta a sălii. Unii nu înțelegeți ce se întâmplă în Parlament. Cu privire la posibilitatea ca MApN să decidă în locul parlamentului e o minciună pentru că nici măcar nu știți să citiți. În fiecare an toate cele 32 de țări membre NATO, la începutul anului, aprobă propun erea comandatului suprem al NATO de a gestiona forțele de intervenție rapidă.
Nu e vorba nici de a băga Româniai în război, nu e vorba nici de a deveni țintă, nici de a deveni mai slab. Ceea ce se supune azi la vot e o sporire a securității. E nevoie de capacități tehnice de apărare. CSAT a fost consultat astăzi. Argumentele că nu aveți timp să citiți o informație, că președintele fuge de decizie sunt unele slabe și evocă lipsă de responsabilitate. Ce faceți astăzi – demostrați o incapacitate de a înțelege.”




