Utilitatea lui Zelenskyy și a tehnologiilor ucrainene este confirmată de către israelieni, care confirmă că Netanyahu își dorește o discuție cu președintele ucrainean. Emiratezii și saudiții deja i-au mulțumit public lui Zelenskyy și ucrainenilor pentru mâna de ajutor întinsă.
Doar acest individ neagă ajutorul pe care i-l dă omul pe care a încercat să-l umilească acum un an de zile în Biroul Oval, om care a venit să-i ceară ajutorul pentru a-și salva poporul aflat într-un război de exterminare împotriva sa, lansat de cel pe care Trump îl numește „prieten”.
– Ucraina este cu pedala de accelerație la fund în cazul campaniilor multiple de lovire împotriva țintelor din rusia sau din teritoriile ocupate. De la începutul acestui an, peste 105 astfel de ținte au fost lovite de la începutul acestui an, adică peste 1 pe zi.
În principal depozite de muniție, centre de dezvoltare tehonologică și instalații energetice (rafinării, centrale termice, centre de pompare petrol, terminale petroliere etc). La cât mai multe!
– Cum arată acum Bakhmut și Chasiv Yar, localități unde am fost de mai multe ori. Intrați pe youtube unde am postat noul episod Rezumatul de Noapte și vedeți acolo. E un material numai bun de arătat celor care neagă încă (și sunt destui – inclusiv Călin Georgescu) existența unui război sau a unui război serios în Ucraina.




