Ani la rând, românii cu credite au fost obligați să suporte creșteri de rate explicate prin mecanisme de piață, fluctuații monetare și politici financiare complexe. Însă, pe măsură ce ies la iveală concluziile anchetei Consiliului Concurenței, imaginea devine tot mai incomodă pentru autoritățile care aveau obligația să supravegheze funcționarea sistemului bancar.
Economistul Andrei Mocearov este unul dintre cei care pun sub semnul întrebării ideea că BNR nu ar fi știut ce se întâmplă în culisele stabilirii ROBOR.
„Păi nu mai țineți minte ce a spus Mugur Isărescu înainte să înceapă ancheta? Cum putea BNR să nu aibă indicii cu privire la faptul că băncile manipulează rata ROBOR, câtă vreme chiar Mugur Isărescu le avertiza în 2022 că au sărit calul?
Este greu de crezut că băncile ar fi putut acționa pe la spatele Băncii Naționale a României (BNR). La fel de adevărat este că există multe aspecte misterioase în privința modului în care BNR își realizează politica monetară, lucru valabil nu doar în România, ci și în cazul Băncii Centrale Europene. Oricum, este puțin probabil ca BNR să nu fi avut informații despre înțelegerile dintre bănci, mai ales că, așa cum recunoaște și purtătorul de cuvânt al instituției, chiar dacă nu îi convine decizia, BNR creează totuși cadrul în care băncile stabilesc rata ROBOR”, a explicat economistul.
Afirmațiile sunt cu atât mai greu de ignorat cu cât ele fac trimitere la o declarație celebră a guvernatorului Mugur Isărescu, făcută în august 2022, când dobânzile explodau, iar ratele românilor deveneau tot mai greu de suportat.
„Așa, ca să mă exprim mai pe înțelesul dumneavoastră, băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul. S-au dus în sus mult mai mult decât rata de politică monetară.”
Declarația nu a venit de la un analist independent sau de la un politician aflat în opoziție. A venit chiar de la omul care conduce de decenii instituția responsabilă de stabilitatea sistemului financiar din România.
Dacă guvernatorul BNR observa încă din 2022 că băncile „au sărit calul”, este firesc să ne întrebăm ce măsuri au fost luate pentru a verifica modul în care se stabilea ROBOR și dacă semnalele de alarmă au fost tratate cu seriozitatea necesară.
Oficial, Banca Națională nu dictează băncilor nivelul dobânzilor pe care trebuie să le raporteze. Instituția are însă rolul de administrator al procesului de fixing și stabilește întregul mecanism prin care este calculat indicele.
BNR selectează cele zece bănci participante la fixing, definește metodologia, regulile și obligațiile participanților și monitorizează funcționarea sistemului. Cu alte cuvinte, nu stabilește direct scorul final, dar stabilește regulile după care se joacă meciul.
În fiecare zi, băncile transmit cotațiile la care sunt dispuse să împrumute bani altor instituții financiare, iar din aceste valori rezultă ROBOR-ul care influențează costul creditelor pentru milioane de români. Tocmai de aceea, argumentul potrivit căruia BNR nu ar fi avut niciun indiciu despre eventualele înțelegeri dintre participanți este privit cu scepticism de numeroși observatori.
Dincolo de disputele tehnice dintre autorități și bănci, adevărații perdanți ai acestei povești sunt debitorii.
Pentru sute de mii de familii, fiecare creștere a ROBOR a însemnat rate mai mari, sacrificii financiare și un nivel de trai afectat. În timp ce instituțiile discutau despre mecanisme de piață și proceduri de fixing, românii își recalculau bugetele și renunțau la cheltuieli esențiale pentru a putea plăti creditul.
Economistul Andrei Mocearov, citat de Ziare.com, consideră că problema este una mai amplă și ține de caracterul speculativ al pieței financiare.
„În principiu, BNR fixează o dobândă de referință, la care băncile tranzacționează cu Banca Centrală. Această dobândă ar trebui să se transmită în piață, dar nu este obligatoriu, deoarece piețele sunt puternic distorsionate și speculative. ROBOR-ul este procedura prin care se pune în practică această politică: băncile licitează între ele pe piața interbancară, dar ROBOR-ul se uita la tranzacțiile trecute. De aceea a fost introdus ulterior indicele IRCC.”
Afirmația lovește direct în una dintre explicațiile folosite frecvent de sistemul bancar: aceea că piața reglează totul în mod natural. Dacă piața este „puternic distorsionată și speculativă”, atunci întrebarea privind eficiența supravegherii devine inevitabilă.
BNR dispune și de alte instrumente prin care poate influența indirect evoluția dobânzilor, inclusiv prin nivelul rezervelor minime obligatorii. Prin reducerea sau majorarea lichidității din sistem, banca centrală poate contribui la relaxarea sau înăsprirea condițiilor din piață.
Cu atât mai mult, apare întrebarea care începe să domine dezbaterea publică: dacă existau semnale, dacă existau declarații publice și dacă existau mecanisme de monitorizare, cum a fost posibil ca suspiciunile privind comportamentul coordonat al unor bănci să ajungă să fie confirmate abia după o investigație de amploare?
Pentru milioane de români care au plătit ani de zile rate calculate în funcție de ROBOR, explicațiile tehnice nu mai sunt suficiente. Iar cea mai incomodă întrebare rămâne aceeași: dacă băncile „au sărit calul”, cine le-a permis să o facă și de ce nimeni nu a reacționat la timp?
