Întrebarea a rămas cu mine mai mult decât multe dintre comentariile citite în ultimele zile. Nu pentru că ar schimba concluzia la care am ajuns, ci pentru că merită un răspuns argumentat.
Nu, nu cred că mandatul lui Nicușor Dan este unul ușor. Dimpotrivă. Conducerea unei societăți polarizate, marcate de neîncredere și expuse permanent manipulării informaționale reprezintă una dintre cele mai dificile provocări pentru orice lider. Mai ales atunci când știi că o parte importantă a societății te privește cu ostilitate, indiferent de deciziile pe care le iei.
Cred că tocmai această realitate l-a determinat pe Nicușor Dan să încerce, în repetate rânduri, să împace tabere aflate în conflict. Inclusiv prin gesturi și mesaje care au fost interpretate drept concesii făcute unor curente politice pe care mulți dintre susținătorii săi se așteptau să le combată ferm.
Într-un interviu acordat în 2025, îmi spunea că unul dintre obiectivele sale principale este reconcilierea societății.
În sine, acesta chiar este un obiectiv legitim. Problema este că o societate profund divizată nu poate fi reconciliată prin evitarea deciziilor dificile.
Aici cred că a intervenit principala eroare a mandatului său. Un lider nu poate rămâne permanent între poziții incompatibile. Rolul său este să decidă, să își asume costurile politice ale deciziilor și să explice public de ce a ales o anumită direcție. Chiar și atunci când o parte a electoratului este nemulțumită.
O altă ruptură importantă s-a produs în relația cu Ilie Bolojan. Din exterior, reacția lui Nicușor Dan la măsurile fiscale asumate de acesta a părut mai degrabă una personală decât una instituțională. Din acel moment, impresia mea a fost că relația dintre cei doi a devenit dificil de reparat. Nu de alta, dar printre primele măsuri ale lui Bolojan s-a numărat chiar creșterea TVA-ului, despre care Nicușor Dan semnase că nu îl va mări la o oră de maximă audiență la televiziunea lui Dan Voiculescu.
Ulterior, pe măsură ce reformele promovate de Bolojan au afectat categorii privilegiate și interese consolidate, distanțarea președintelui a devenit tot mai vizibilă.
Lista erorilor este însă mai lungă și are un element comun: ezitarea. Modul în care au fost abordate problemele din justiție, susținerea acordată unor personaje controversate, lipsa clarificărilor privind anularea alegerilor din 2024, absența unor numiri importante în instituțiile-cheie ale statului sau lipsa unor poziții ferme pe teme considerate esențiale de propriul electorat sunt decizii care au alimentat percepția unui mandat lipsit de direcție.
Iar acum, desemnarea unui personaj ca Tomac, lăudată de Udrea, mi se pare că doar încununează o perioadă tristă. Căci să îl lași pe unul ca Bolojan să se întoarcă la Oradea, deși a avut rezultate, și să te gândești că unul ca Tomac ar putea scoate țara din probleme e un indicator de gândire strategică demnă de un analfabet funcțional.
Nu știu de ce nu l-a desemnat chiar pe Grindeanu să facă guvern. Ar fi fost mai onest. Că tot sunt prieteni acum. Și așa era și corect, dacă e să fim cu dreptatea în povestea asta. Să facă PSD-ul cu mini-PSD-ul pe galben guvern și să conducă țara spre culmile extremismului. Că oricum e o chestiune de timp până se duce totul în direcția aia. Nu uitați că au fost români care l-au huiduit pe Nicușor Dan când țara era lovită de drona rusească și n-a zis nimeni nimic despre asta, deși asta e trădare de manual. Și cine i-a scos pe oamenii ăia la huiduit trebuia verificat la sursele de finanțare, că poate e Rusia acolo, cine știe?
În schimb, Nicușor Dan a patronat de la înălțimea funcției lui un eveniment anti-dezinformare organizat de ONG no-name, condus de niște oameni care n-au nicio legătură cu domeniul, ca să ne învețe pe noi cum stopăm dezinformarea. Ei neștiind nici măcar definiția de manual a termenului. Asta în plin război informațional.
Desemnarea unor figuri politice care nu inspiră încredere publică nu face decât să accentueze această impresie. În același timp, marginalizarea unor oameni care au demonstrat capacitate administrativă ridică semne de întrebare cu privire la criteriile care stau la baza deciziilor strategice ale actualei administrații.
În planul securității informaționale, situația este la fel de îngrijorătoare. România se află într-un context regional complicat, iar războiul informațional nu mai este de mult o teorie. Cu toate acestea, răspunsul instituțional a părut adesea superficial și lipsit de coerență.
Din toate aceste motive, consider că bilanțul de până acum al lui Nicușor Dan este unul dezamăgitor. Nu pentru că funcția ar fi fost ușor de exercitat, ci pentru că dificultatea contextului cerea exact calitățile care au lipsit cel mai mult: claritate, fermitate și capacitatea de a lua decizii asumate.
Mai există timp pentru schimbare. Dar, privind retrospectiv primele etape ale mandatului, nu văd suficiente motive pentru optimism.
România are nevoie de lideri autentici, capabili să inspire încredere prin consecvență și curaj. Iar într-o perioadă în care tot mai mulți alegători sunt seduși de personaje construite artificial și de soluții facile, autenticitatea rămâne poate cea mai valoroasă resursă politică. Din păcate, până în acest moment, Nicușor Dan nu a reușit să demonstreze că poate fi acel lider.
