marți, septembrie 1, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneÎncă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, deschiși circulației. Nazare: „Am...

Încă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, deschiși circulației. Nazare: „Am transformat o finanțare care trebuia rambursată într-o finanțare europeană nerambursabilă”

Încă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, pe tronsonul dintre Adjud și Bacău, au fost deschiși marți circulației, potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta susține că deblocarea lucrărilor a fost posibilă în urma unei soluții de finanțare negociate de Ministerul Finanțelor cu Comisia Europeană.

Potrivit lui Nazare, în 2025, plata lucrărilor de pe acest sector al autostrăzii ajunsese într-un blocaj, iar continuarea proiectului era pusă sub presiune. Ministerul Finanțelor a intervenit pentru identificarea unei soluții și a renegociat cu Comisia Europeană arhitectura financiară a proiectului.

Nu trebuie să uităm că plățile erau blocate, nu puteau fi făcute și contractorul s-a retras de pe șantier vara trecută, în 2025. Lucrările au putut fi deblocate în urma negocierilor pe care le-am purtat în special cu ECFIN, care a acceptat în premieră un lucru care nu s-a întâmplat nici în 2021, în momentul în care s-a aprobat PNRR-ul, adică trecerea Autostrăzii Moldova A7 de pe împrumut pe grant, pe bani nerambursabili” – explică ministrul Finanțelor într-o postare pe social media.

Schimbarea mecanismului de finanțare a permis continuarea lucrărilor și, în același timp, a redus presiunea asupra datoriei publice, afirmă Nazare. Practic, finanțarea care trebuia rambursată a fost înlocuită cu fonduri europene nerambursabile.

Ministrul consideră că soluția reprezintă un exemplu de abordare care ar trebui aplicată și în cazul altor proiecte de investiții aflate în dificultate.

Să nu ne oprim atunci când un proiect intră în blocaj, ci să găsim soluțiile adecvate și să negociem în interesul României, pentru a continua şi accelera marile investiții”, a declarat Alexandru Nazare.

Autostrada A7 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România și are rolul de a îmbunătăți conectivitatea regiunii Moldovei cu principalele coridoare economice ale țării. Dezvoltarea autostrăzii poate contribui la reducerea timpilor și costurilor de transport, dar și la creșterea atractivității regiunii pentru investiții, producție și dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare.

Deschiderea celor 47 de kilometri dintre Adjud și Bacău reprezintă, astfel, un nou pas în dezvoltarea coridorului rutier care urmează să lege Moldova de sudul și centrul țării.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare