Marincea afirmă că lui Nicușor Dan i se pot reproșa multe, „dar nu și inconsecvența”, considerând că apelul președintelui la „naționalism sănătos”, declarațiile sale publice despre valorile creștine și unele dintre acțiunile și luările sale de poziție din timpul mandatului ar indica „o consecvență remarcabilă, durabilă, ideologică”.
„Pentru președinte, «naționalismul sănătos» este naționalismul creștin. Adică cel care din start EXCLUDE”, scrie cercetătoarea.
În analiza sa, Adina Marincea face trimitere la un eseu semnat de Nicușor Dan în 2000, în Dilema Veche, intitulat „O simplă declarație de dragoste” și susține că, în acel text, actualul președinte își indica drept sursă de inspirație pentru concepția sa despre naționalism ideile lui Răzvan Codrescu. Cercetătoarea descrie traseul intelectual și editorial al lui Răzvan Codrescu și legăturile acestuia cu mediul ortodoxist și cu publicații care au republicat texte legionare. Ea amintește, între altele, de Puncte Cardinale și Rost, precum și de relația lui Codrescu cu Claudiu Târziu.
Potrivit Adinei Marincea, Codrescu a republicat texte semnate de figuri ale Mișcării Legionare, între care Ion Moța, Vasile Marin și Corneliu Zelea Codreanu, însoțindu-le de introduceri și comentarii pe care cercetătoarea le consideră glorificatoare. Marincea susține că această perspectivă se regăsește și în modul în care Codrescu vorbește despre naționalism și creștinism și că ea este relevantă pentru înțelegerea ideilor pe care Nicușor Dan le-ar fi preluat în eseul său din 2000.
Marincea se referă și la recomandarea făcută de Nicușor Dan, în textul din 2000, pentru cartea lui Răzvan Codrescu Spiritul Dreptei, publicată în 1997. Ea susține că, în acel eseu, Nicușor Dan își definea naționalismul drept unul tradiționalist, bazat pe valori culturale și creștin-ortodoxe și aflat în opoziție cu liberalismul occidental și cu anumite valori ale acestuia.
„În 2000, Nicușor Dan își definea naționalismul ca fiind unul tradiționalist, cu valorile culturale specifice (deci creștin-ortodoxe), în opoziție explicită cu liberalismul occidental și valorile lui – inclusiv drepturile persoanelor LGBTQ”, scrie cercetătoarea.
Marincea subliniază că Nicușor Dan făcea atunci distincția între naționalismul său și naționalismul șovin sau xenofob asociat de el cu Vadim Tudor și PRM, precum și față de naționalismul comunist. În schimb, susține ea, acesta indica drept reper concepția despre naționalism formulată de Codrescu în Spiritul Dreptei.
„Nicușor Dan ne spunea că naționalismul lui nu este naționalismul șovin sau xenofob al lui Vadim Tudor și PRM, ori cel comunist, ci este naționalismul formulat de Răzvan Codrescu în cartea sa din 1997, «Spiritul Dreptei», pe care o recomanda cititorului”, afirmă Marincea.
Cercetătoarea citează extensiv din Spiritul Dreptei, pentru a argumenta că ideea de naționalism prezentată acolo este una profund legată de tradiție, creștinism și apărarea „familiei tradiționale” și atrage atenția și asupra unor pasaje pe care le consideră antisemite, susținând că Codrescu ar fi combinat discursul naționalist-creștin cu stereotipuri și teorii conspiraționiste antisemite.
În postarea sa, ea citează inclusiv un pasaj în care Codrescu vorbește despre „mistificări sau ireverențiozități evreiești” și se întreabă retoric de ce un român sau un creștin care își apără valorile naționale ar fi considerat automat „fascist”, „fundamentalist” sau „antisemit”.
„Antisemitismul lui Codrescu este și el consecvent, de durată (deși încearcă strategic să-l mascheze prin diferite strategii retorice), și armonios legat de naționalismul-creștin tradiționalist, anti-stânga, anti-modernitate (…) suveranist”, scrie Marincea.
Ea afirmă, de asemenea, că în scrierile lui Codrescu apar referiri la Protocoalele Înțelepților Sionului, text antisemitic falsificat, pe care cercetătoarea îl consideră relevant pentru caracterizarea ideologiei autorului.
Concluzia Adinei Marincea este că discursul actual al lui Nicușor Dan despre „naționalismul sănătos” trebuie privit prin prisma ideilor pe care acesta le-ar fi exprimat cu 26 de ani în urmă.
„Acesta este intelectualul neo-legionar ortodoxist și antisemit de unde Nicușor Dan își preia ideologia naționalist-creștină, așa cum recunoaște el însuși în 2000, și care rămâne, din ce vedem, neschimbată, 26 ani mai târziu”, afirmă cercetătoarea.
Marincea critică și faptul că președintele vorbește simultan despre necesitatea unui „naționalism sănătos” și despre combaterea divizării societății. În acest context, cercetătoarea îl întreabă pe președinte cine sunt, concret, „fariseii”, „defetiștii” și „demagogii” la care s-a referit în discursul său și cine sunt „eroii” invocați de acesta.
„Asta se aplică însă doar când «celălalt» este naționalistul român, creștin conservator și heterosexual? Sau poate ne lămurește dânsul cine sunt fariseii, defetiștii și demagogii, adică dușmanii la care se referă în discursul său antagonizant social, sau cine sunt eroii la care se referă”, afirmă Marincea.
În final, cercetătoarea enumeră mai multe controverse și gesturi ale președintelui pe care le consideră relevante în acest context, de la vizite la mănăstiri asociate, în opinia sa, cu comemorări neo-legionare, până la poziționările privind „legea Vexler”, referirile la grupări legionare și decizii de decorare pe care le califică drept „chestionabile”.
