Fostul secretar de stat din mandatul lui Vlad Voiculescu, Andreea Moldovan, lucrează acum la Organizația Mondială a Sănătății. Aceasta își va desfășura activitatea în departamentul care se ocupă de prevenția și controlul infectărilor Covid-19.
După ce a plecat de la Ministerul Sănătății în huiduieli, secretarul de stat Andreea Moldovan părea că se va întoarce la locul de muncă la spitalul de boli infecțioase din Brașov. Însă competențele sale, despre care s-a discutat mult la vremea respectivă, au recomandat-o pentru ocuparea unui post în cadrul OMS.
Andreea Moldovan a fost, de altfel, premiată în trecut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (“Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”) pentru cel mai curat spital din Europa, este specializată în boli infecţioase în Elveţia și a fost bursieră de Excelenţă în cadrul Hôpital Cantonal de Genève (septembrie 2009 – iulie 2011).
Secretarul de stat a plecat din Ministerul Sănătății în huiduieli, din cauza unui ordin de ministru ce stabilea criterii noi pentru carantinarea localităților. Aceasta a aflat despre eliberarea sa din funcție după ce anunțul devenise public, aflându-se atunci într-o ședință.
În ciuda faptului că în fața ministerului, două protestatare se aflau acolo pentru a o insulta, aceasta a ieșit pe ușa din față a Ministerului Sănătății, considerând până în ultima clipă că și-a îndeplinit bine responsabilitățile.
Încă o dată, România arată că nu știe să aprecieze oamenii valoroși pe care îi are, tratându-i uneori foarte urât și determinându-i să plece în străinătate, unde munca lor este cu adevărat respectată.