miercuri, decembrie 4, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneÎPS Teodosie, amendat de trei ori într-o zi pentru încălcarea carantinei

ÎPS Teodosie, amendat de trei ori într-o zi pentru încălcarea carantinei

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, aflat în carantină după ce intrase în contact cu o persoană care avea COVID-19, a fost găsit fie pe stradă, fie la evenimente publice cu prilejul zilei Unirii Principatelor. Acesta a fost amendat de polițiști de trei ori într-o singură zi.

Inspectoratul Județean de Poliție Constanța anunța luni dimineața că a amendat o persoană aflată în interiorul unei biserici, pentru că ar fi încălcat regula carantinării, în urma contactului cu o persoană pozitivă. La scurt timp a fost clar că bărbatul de 66 de ani era chiar Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, cunoscut de altfel pentru atitudinea sa sceptică în legătură cu diverse aspecte ale pandemiei.

Polițiștii l-au sancționat contravențional cu 1.000 de lei. Dar aceasta a fost doar prima amendă. Pe parcursul zilei, ÎPS Teodosie nu a respectat deloc regula carantinării, plimbându-se fie pe stradă, fie prinzându-se în Hora Unirii.

Astăzi, în jurul orei 14,25, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanţa, participând la un eveniment, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei„, a anunțat la prânz Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Trei amenzi, fiecare în valoare de 1000 de lei, i-au fost aplicate înaltului prelat, aflat de patru zile în carantină.

Totuși, Arhiepiscopia Tomisului, prin vocea purtătorului de cuvânt, Eugen Tânăsescu, anunță că ÎPS Teodosie nu a știut despre decizia de carantinare, pe care nu ar fi primit-o în timp util. Mai mult, el susține că, dacă amenzile sunt reale, ele vor fi contestate.

Decizia de carantinare a ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al ÎPS în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a punctat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului într-o conferință de presă.

 

INVESTIGATORIA
INVESTIGATORIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare