duminică, noiembrie 10, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialVolodymyr Zelenskyy a ridicat în picioare Parlamentul European: "Viața va învinge moartea!"

Volodymyr Zelenskyy a ridicat în picioare Parlamentul European: „Viața va învinge moartea!”

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, a ridicat în picioare Parlamentul European și a fost aplaudat minute în șir. După cum știm, acesta a trimis cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și a susținut, cu acest prilej, un discurs impresionant care a mișcat pe toată lumea.

Zelenskyy a vorbit despre sacrificiile soldaților ucrainieni, despre drama societății civile, dar și despre dreptul ucrainienilor de a fi egali și de a fi respectați, menționând în repetate ocazii că lupta lor este una pentru Europa și pentru valorile democrației pentru care aceasta militează. Președintele Ucrainei a vorbit, prin intermediul unui monitor, în fața parlamentarilor europeni, care au fost vizibil mișcați de drama poporului ucrainian și de forța liderului pe care acesta îl are.

Soldații noștri își apără libertatea, iar eu sunt foarte mulțumit de ceea ce am văzut acum, de ceea ce am auzit aici. Sunt foarte fericit că simt această atmosferă,  că suntem uniți. Nu am știut că acesta este prețul pe care urmează să îl plătim și este o tragedie, este un preț mult prea mare pe care trebuie să îl plătim! Sunt mii de oameni care au fost uciși în aceste zile. Și nu, nu citesc nimic de pe hârtie! Hârtiile nu mai sunt relevante. Realitatea este cu totul și cu totul alta. Noi trebuie să facem față vieții reale, care include oameni uciși.

Cred că este dreptul nostru să fim egali, la fel ca și dumneavoastră. Noi suntem cei mai puternici oameni și cei mai buni oameni! Ucrainenii sunt incredibili! Foarte des ne place să spunem că suntem peste ceilalți și ne bucurăm că puteți vedea acest lucru. Sunt convins că vedeţi acum direcţia europeană a Ucrainei. Mi-ar plăcea să aud că opțiunea europeană a ucrainienilor e relevantă pentru dumneavoastră. Mai ales după dimineața de azi, când două rachete au lovit Harkovul. Acolo locuiesc inclusiv ruși. Sunt peste 20 de universități acolo, este orașul care are cele mai multe universități din țara noastră. Sunt oameni deștepți, sunt oameni inteligenți, sunt oameni educați acolo. Foarte mulţi oameni au fost ucişi acolo. Este un atac la libertate, dar noi luptăm pentru libertatea noastră! (…)

Fără voi, Ucraina va rămâne singură. Demonstrați că sunteți alături de noi și viața va învinge moartea, iar lumina va învinge întunericul! Glorie Ucrainei!„, a punctat Zelenskyy în timpul discursului său.

Emoția declanșată de aceste cuvinte a fost atât de mare, încât parlamentarii europeni s-au ridicat în picioare și au aplaudat minute în șir poporul ucrainian și forța incredibilă a liderului său, care continuă să stea alături de ai lui, riscându-și viața în fiecare zi.

 

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare