vineri, februarie 14, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInterviuÎN DIALOG cu Doru Căstăian (II): “Când rupi școala de viața politică,...

ÎN DIALOG cu Doru Căstăian (II): “Când rupi școala de viața politică, nu te poți plânge că nu ai o participare a tinerilor la vot și că ai dezinteres față de viața publică”

Doru Căstăian, cu o vastă experiență în educație, aduce o perspectivă complexă asupra stării actuale a învățământului românesc, subliniind deficiențele sistemului și necesitatea schimbării. Într-un interviu acordat Investigatoria, publicat în două părți, Căstăian aduce în discuție nu doar critici aspre, ci și soluții posibile pentru a depăși obstacolele care împiedică progresul educațional al țării, precum și modul prin care putem transforma un sistem paralizat într-unul care să servească cu adevărat interesele elevilor și ale societății în ansamblu. Partea a doua - locul în care politica și educația se întâlnesc.

Doru Căstăian este profesor de filosofie și științe socio-umane la două licee și o facultate din Galați. Din 2020 este și consilier local, iar anul acesta a candidat la primăria orașului din partea partidului local „Pact pentru Galați”, surpriza alegerilor din 9 iunie, clasându-se pe locul al doilea. Este licenţiat în filosofie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca (2001), absolvent al unui program de master în filosofie franceză contemporană (UBB, Cluj-Napoca, 2002) și al unui doctorat în filosofie al UV Timişoara (2008). În 2018 a primit Premiul „Merito″ pentru excelenţă ȋn educaţie.

Vezi aici prima parte a interviului: ÎN DIALOG cu Doru Căstăian (I): “Un sistem care nu își folosește energiile, pârghiile și instrumentele pentru a face lucrurile mai bune pentru copii, este un sistem care și-a uitat menirea, scopurile și direcția”

Partea a doua – locul în care politica și educația se întâlnesc.

INVESTIGATORIA: Am trecut deja de două seturi de alegeri, locale și europarlamentare, iar la sfârșitul anului ne vom vota parlamentarii și președintele. Ați menționat (în prima parte n.r.) proiectul “România Educată”. În ultimii ani ați avut experiență și în zona politică, ați candidat în 2020 și anul acesta, sunteți consilier local. Revine educația în interesul public doar în anii electorali? Este doar o temă electorală?

Educația este mereu o temă electorală. Nu știu dacă revine doar în anii alegerilor, dar, în general, factorii politici tind să fie mai preocupați de educație în perioada alegerilor. În rest, de foarte multe ori administrațiile locale se mărginesc la a face pur și simplu o treabă de mentenanță, eventual ameliorări sau, în cazurile foarte fericite, chiar construcție de infrastructură tehnică pentru școli. Însă, în viziunea mea, educația ar trebui să fie într-o măsură mult mai mare în atenția factorilor politici, în mai multe feluri și la mai multe niveluri. 

La nivel național, în primul rând, prin curajul de a implementa acele politici pe care le știm ca fiind necesare. Până acum nimeni nu a avut, cu adevărat, curajul să le pună în practică. Există un sindrom al politicianului care, de regulă, e sensibil doar la ceea ce poate el finaliza în timpul mandatului lui, pentru că grija lui este să fie reales și atunci există, pe de o parte, tendința de a se concentra doar pe propriul mandat și, pe de altă parte, tendința de a ignora proiectele care depășesc aceste termene scurte. 

La nivelul local, eu am candidat și pentru Consiliul Local și pentru Primărie, în 2020 am candidat doar pentru Consiliul Local și am devenit atunci consilier local, de asemenea acum am câștigat un nou mandat de Consiliul Local și, din poziția în care sunt, încerc să fac mai mult decât să mă implic în finanțarea standard a bazelor materiale care aparțin de facto administrației publice locale. Am propus, și am în proces de avizare și de votare, proiecte de hotărâre care să aducă mai aproape administrația locală de elevi, de școli și de nevoile lor. Am propus procese prin care elevii și reprezentanții elevilor să poată participa la actul decizional, să fie consultați în mod real, să reușească să aibă voce în interiorul Consiliului Local și sper din suflet ca proiectele acestea să treacă și să crească în timp gradul de conectare a școlii la viața politică și administrativă.

Cred că unul dintre lucrurile nesănătoase pe care le facem acum, aparent sub scutul unor bune intenții, este faptul că rupem complet școala de viața politică și de viața administrativă. Dacă vă uitați în legea educației, veți vedea că sunt acolo paragrafe, aproape paranoice, care interzic orice fel de activitate politică sau legată de viața politică în școli. De exemplu, profesorii nu au voie să-și exprime opiniile personale cu privire la o ideologie sau un partid politic. Deci am voie să spun ce cred despre orice într-o sală de clasă, atât timp cât opinia poate fi integrată unui demers formativ și educațional. Nu și despre evenimente politice. Se ajunge la chestiuni ridicole. Îmi aduc aminte că în perioada în care se desfășurau protestele masive împotriva OUG 13, elevii erau conștienți de ce se întâmplă, vedeau la televizor, vedeau oameni pe stradă și încercau să ceară păreri și să își întrebe profesorii cum văd fenomenele acestea, ce semnificație au. Ei bine, tu ca profesor trebuia să te faci că nu auzi problemele. Ori, în momentul în care rupi în modul acesta paranoic școala de viața politică, nu te mai plânge că nu ai o participare a tinerilor la vot, că ai dezinteres față de viața publică. Sunt perfect de acord că nu e în regulă să facem prozelitism, că nu e în regulă să condiționăm serviciile noastre de simpatia politică, sunt lucruri care pot fi interzise mult mai chirurgical și cu mult mai mult sens. Dar să rupi efectiv școala de tot ceea ce s-ar putea întâmpla în viața publică și politică este o măsură și un mod dezastruos de a vedea lucrurile care, pe termen lung, are inclusiv acest efect al ruperii complete a tinerilor de viața publică și politică.

INVESTIGATORIA: Ca profesor de științe umaniste, considerați necesară introducerea unei materii opționale de știință politică, de exemplu?

Primul impuls e să vă răspund că da, că ar fi util, însă eu nu sunt un foarte mare susținător al creării în permanență de noi obiecte de studiu pentru că, pe termen lung, nu o strategie foarte înțeleaptă. În momentul în care populezi cu foarte multe materii de studiu, s-ar putea să obții exact efectul invers, respectiv dezinteres și un coș mare de materii pe care elevii le privesc a fi inutile și cărora nu le acordă interes. În schimb, cred că, inclusiv în momentul acesta, o abordare mai interdisciplinară, mai problematizantă, mai erudită și mai informată din partea profesorilor ar putea rezolva multe dintre aceste probleme. Pentru că, de exemplu, nimic nu mă împiedică să vin cu anumite noțiuni privind educația politică și să comentez situații prin care trece țara sau comunitatea locală. Nimic nu mă împiedică să duc elevii la o ședință de Consiliu Local pentru a vedea cum se întâmplă lucrurile acolo. Nimic nu mă împiedică să fac lucrurile acestea în cadrul materiilor pe care le am deja. În special la socio-umane avem “Educație pentru cetățenie democratică”, la filosofie ai un întreg subcapitol, o bucată de unitate de învățare, care se numește “Politica” și unde abordezi teorii și ideologii politice. Nimic nu te împiedică să faci în permanență conexiuni cu lumea reală, cu societatea în care copiii trăiesc și, în felul acesta, să construiești în ei ideea și convingerea că societățile umane sunt politice. Și, întrucât sunt politice în toate accepțiunile termenului, viața politică ne influențează nivelul de trai și calitatea vieții. Din păcate suntem în trista situație în care avem un sistem politic a cărui inerție vine uneori dintr-o politizare excesivă și fără sens, dar în care e absolut interzis să discuți cu elevii tăi situații politice, să ai opinii, să le ceri opinii, să evaluezi opinii și așa mai departe. Și iată așa am reușit să creăm această bulă hazoasă în care elevii noștri nu pot discuta despre proteste de stradă în care au fost implicați un milion de oameni, dar vă vor spune lucruri foarte interesante despre “Moara cu Noroc” încă un an și încă un an.

INVESTIGATOIA: De ce ați ales să candidați în 2020 și, implicit, la alegerile de anul acesta?

Candidatura de acum a fost o urmare logică a celei din 2020. Dacă m-am implicat în acest proiect civic și politic, dacă am reușit să avem o activitate meritorie și remarcabilă pe alocuri în acești 4 ani, cumva candidatura din 2024 a fost o încercare legitimă și rațională de a crește proiectul nostru. Ceea ce aș spune că am și reușit. Dacă mă întrebați cum m-am hotărât să fac pasul către o activitate politică în 2020, nu e o întrebare simplă și nici răspunsul nu este simplu. 

Pe de o parte, a contat de unde a venit această propunere, pentru că ea a venit dinspre oameni pe care îi cunoșteam, pe care îi respectam, cu care aveam relații de prietenie, oameni pe care îi știam dedicați binelui cetății și ale căror proiecte civice le admirasem în trecut și atunci, după foarte multe ezitări, am acceptat. Recunosc că tipul acesta de decizii, așa cum se întâmplă cu multe decizii majore din viețile noastre, au întotdeauna și un element ușor irațional, de risc asumat, de curaj, pentru că trebuie să înfrunți lucruri pe care nu le știi în totalitate sau cărora le subestimezi complexitatea. 

Pe de altă parte, aceste ieșiri din spațiu de confort făcute cu curaj și hotărâre ne fac să devenim cu adevărat mai buni, ne întăresc caracterul, ne fac să învățăm lucruri fundamentale, să înțelegem sectoare și bucăți ale realității pe care nu le înțelegeam până atunci. Privit din afară, pasul către politică poate să pară o ruptură în raport cu ceea ce am făcut până acum, însă eu nu cred că este așa și nu văd lucrurile așa. Am avut întotdeauna o activitate în zona civică, sunt membru fondator în două asociații importante, una locală, alta regională, am cochetat mereu cu gândul de a mă implica în viața civică și politică. Nu văd activitatea mea întinzându-se mai mult decât la nivelul orașului Galați și merită spus că am candidat și reprezint un partid local, PACT pentru Galați, nu un partid național, și nu știu dacă voi fi vreodată dispus să depășesc bariera localului în activitatea mea. Ceea ce fac acum la Galați este legat intim de ceea ce am făcut până acum. Rămân în mod fundamental un om de educație și cred că și în calitate de consilier local sau de primar aș fi fost sau aș putea fi același. Există multe feluri în care poți ajuta educația, există multe feluri în care să te implici în viețile semenilor tăi, altele decât predarea într-o sală de clasă

INVESTIGATORIA: Pentru a rămâne în zona educației, ce ați învățat din ultimii patru ani în care ați fost implicat activ în politica locală și care au fost lecțiile?

Ai ocazia să vezi cum funcționează efectiv administrația locală. Înveți câte ceva despre cât de volatilă și, de multe ori antivalentă, e lumea politicii. Înveți despre cum să faci față cinismului numeric, căci dincolo de negocierile politice, dincolo de rezervele pe care poți să le ai, de nuanțele pe care le poți aduce într-o discuție, ceea ce contează, finalmente, este numărul. Oamenii care au mai multe voturi în Consiliul Local pot să-și impună voința politică și mi se pare fascinant gândul că hotărârile care se iau acolo pot afecta viața fiecărui om din oraș. Nu în ultimul rând, înveți să discerni și să iei hotărâri care nu sunt deloc simple, pentru că foarte multe dintre voturile pe care le dai sunt voturi la care ajungi în urma unei negocieri interne foarte serioase, înveți să faci pace cu tine și cu gândurile tale și să iei decizii. 

Ceea ce mi-a dat în mare, mare măsură campania electorală este un sentiment foarte concret, puternic și adeseori bulversant al vieții la firul ierbii, acolo unde oamenii sunt prea puțin metafizici și prea puțin interesați de ideologii sau de idei politice. În schimb, au probleme dintre cele mai diverse, multe dintre ele afectându-i profund. Pot fi probleme și lucruri la care nu te-ai gândit niciodată și pe care le afli exclusiv din contactul cu oamenii. Pentru mine n-a fost deloc ușor, dar a fost fascinant să fiu în stradă în fiecare zi în campania electorală pentru că, profesor fiind și având empatie, mi-era foarte greu să nu iau uneori ca pe niște lovituri în plex problemele oamenilor, de multe ori reproșurile lor, care nu erau neapărat drepte. Pentru că te întâlnești frecvent cu situația în care cei care au putere i-au supărat și i-au dezamăgit, și ești băgat firesc în aceeași oală cu toți ceilalți. Deci sunt multe de învățat din această experiență și sunt multe lucruri pe care le-am învățat.

INVESTIGATORIA: Ce urmează pentru omul, profesorul și consilierul local Doru Căstăian?

Omul Doru Căstăian e, probabil, entitatea care se schimbă cel mai puțin. Indiferent de postura în care am fost și indiferent de funcția pe care am ocupat-o, îmi place să cred că am rămas consistent și coerent cu mine și cu principiile mele. Nu m-a schimbat în rău niciuna dintre posturi și de aceea omul Doru Căstăian va continua să fie, să funcționeze și să trăiască în felul în care a făcut-o și până acum, bucurându-se în fiecare zi de cărți, de oameni, de viața de familie.

Profesorul are în față un nou an școlar. Am elevi de gimanziu, de liceu, studenți. O perioadă am avut și profesori, așa că vin alți oameni, vin alte minți pentru a construi împreună o relație pedagogică și va fi, în sine, o provocare, așa cum vine fiecare an. 

Consilierul local va încerca să-și facă în continuare treaba cu responsabilitate și își oferă, așa cum spune jurământul din Constituție, întreaga pricepere oamenilor și comunității care m-a trimis acolo. Există mai multe părți bune în faptul că nu am reușit să devin primar la aceste alegeri pentru că voi încerca să mă folosesc de următorii patru ani să-mi văd terminate anumite proiecte. Am două cărți care sunt în lucru, una foarte la început, alta mai spre final și care sper să apară în anii următori. E și o traducere în lucru. Cu alte cuvinte am ce face și, probabil, nu mă voi plictisi în perioada următoare.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare