„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ȘTEFAN GHEORGHE, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în prezent director general al Direcției Generale de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, transmite DNA vineri.
Ce spun procurorii
În perioada septembrie 2021 – august 2024, Gheorghe în calitate de secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ulterior director general al Direcției Generale de Pescuit din cadrul aceluiași minister, ar fi desfășurat activități comerciale în numele unei societăți comerciale pe care o deține în scopul obținerii unor sume de bani. Activitățile constă în vânzarea de plase de pescuit, importate din Thailanda, către diverse persoane care dețin ferme de pescuit, și sunt incompatibile cu funcțiile pe care le deținea acesta.
„În concret, procurorii au stabilit cu privire la societatea comercială respectivă faptul că importă din Thailanda plase de pescuit confecționate din nylon, pe care le comercializează în țară, chiar dacă nu are niciun angajat începând din anul 2015, iar din 2018 înregistrează cifră de afaceri 0 și datorii în fiecare an”, se mai arată în comunicat.