Citat de publicația franceză, Le Figaro, ÎPS Teodosie face referiri grandioase la candidatul extremist, Călin Georgescu, în cadrul unui interviu care a avut loc înainte de anularea alegerilor din România.
”Fac asta, spune el, cu vocea tremurând de emoție, pentru că este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot și strănepot de preot, care apără valorile creștine și se interesează de viața de zi cu zi a românilor. Spre deosebire de majoritatea celorlalți candidați, el are un temperament echilibrat, nu ridică niciodată vocea și nu se dezminte. Desigur, cum diavolul există peste tot, există oameni care i se opun. Dar majoritatea credincioșilor mei îmi împărtășesc aprecierea. Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”.
În aceeași intervenție, Teodosie spunea că Lasconi semănă război și moarte, prin susținerea autorităților de la Kiev. Observăm, de fapt, în întreg interviul aceleași narative care au smintit populația din România în cadrul războiului hibrid ce se află încă în desfășurare.
Despre Putin, Teodosie al Constanței susține că e ”un om al păcii” care construiește biserici și că nu sunt motive să ne temem de el. Înaltul prelat susținea că vede candidatura lui Georgescu ca pe un moment providențial, care va duce la împăcare și armonie.
Patriarhia Română a avut chiar astăzi o reacție fermă la declarațiile politice făcute de Teodosie, care nu e nici la prima abatere și care nu are nici o ținută morală ireproșabilă, fiind trimis în judecată pentru cumpărare de influență, în urma unei anchete jurnalistice marca Recorder.
„Patriarhia Română se delimitează ferm de afirmațiile făcute de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul interviului oferit publicației „Le Figaro” cu privire la domnul Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin. În proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod, cazul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale.
Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română își afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale și se dezice de orice formă de politică partinică.”