Mie, de exemplu, mi se reproșează că sunt prea emoțională, că am ceva în ton care îl irită și jignește/complexează pe cel care ar vrea ca eu să vorbesc corect, frumos, civilizat, cu tot cu dicție corectă și atât, în timp ce el spală pe jos cu mine și îmi toarnă replici de genul „nu înțelegi”, „nu ai dreptate”, „ai scos din context”, „EU știu mai bine„.
EU, EU, dar TU TREBUIE să faci cum spun eu, pentru că ești un nimic mic. Sau un mic nimic, că sună mai poetic.
Păi, omule (aici introduceți ce vă vine vouă pe limbă în emoție mare generată de jignire, dominare, manipulare, intrat cu bocancii (rusești?) peste tine, venit foarte foarte aproape de voi fizic, suflat în față, uite, nu zic ceafă, și nici nu zic când vă pune mâna cineva necunoscut pe sâni sau în locuri intime)…..
Ai în față o ființă vie, care are emoții. Și da, e absolut firesc și am voie, omule, să am emoții.
Că nu sunt paranoică să mi le fi anesteziat îmbuibarea cu sarmale deopotrivă cu minciuni și nimicuri de către oricine a cedat demult la presiunea în care eu încă mă mai zbat.
Tu nu, tu ai ales să o aplici ca bici. Ca lovitură de pumnal. Pentru că… emoții. Și pentru că lumea nu se termină când bați tu din picior.
Ce se întâmplă însă când bați din picior, și clipești des, în ritmul repetat de manipulare și cu picpicurile nimicuri care apasă butoane critice: identitatea, sărăcia, creștinătatea, familia, glia, ia, România? HIPNOZA, Zombificarea. Astea se întâmplă!
Din otrava injectată se naște beția înghețului, halucinarea, febra orbirii, ciuma uitării.
A fost descrisă în zeci de cărți și filme, în toate felurile: rinocerită, orbire, beție, ciumă, uitare, moarte sufletească, nimic, depresie, gol interior, lipsă de somn, halucinație, lipsa morții, virusuri grave, de violență, zombificare.
A mai fost în forma partidificării, a omului nou, arian sau oricum, dar nu rom, nu evreu, nu inteligent și în nici un caz critic.
Acum doar o repetăm.
De ce funcționează la fel de bine? Pentru că nu am schimbat nimic, pentru că am vrut să uităm, să ne simțim și noi bine o generație măcar, și nu am vindecat nimic. Doar am îngropat în noi. Acum ”ăștia, aceiași, tot ei” doar se joacă dezgropând exact ce le trebuie pentru încă o tură.
