Cât a trecut de atunci? O lună și ceva? Ei bine, într-o lună și ceva, patrioții s-au îndulcit din mierea sistemului și-au trecut pe partea lui. Căci, nu-i așa, coloana vertebrală e opțională în politică, indiferent de unde vii, pentru că esențial e să te duci bine. Patru deputați și doi senatori ai SOS au renunțat la partid și s-au făcut neafiliați în decursul unei singure zile. Inclusiv viceliderul grupului SOS din Senat a înțeles că e bine și cu naționalismul extrem, dar parcă e mai cald când ai loc de negociere separată cu PSD-ul.
Căci și doamna șefă de la POT, altfel o femeie foarte credincioasă, care postește ori de câte ori mai câștigă o funcție politică, s-a lamentat deja de mai multe ori pe acest subiect, susținând că membrii partidului menit să îl susțină pe Călin Georgescu sunt tentați tot mai ades cu bani și funcții, ca să “nu se mai regăsească în partidele lor suveraniste”.
Deci lucrurile sunt destul de clare și se vor clarifica și mai mult în cursul următoarelor luni: naționaliștii momentului nu sunt altceva decât niște oportuniști care s-au cățărat pe un val de popularitate a unei ideologii, singura lor convingere fiind aceea că e bine să ai demnitate și funcție publică în România. Toate celelalte sunt negociabile.
Iar sistemul n-are nici el valori. Nu-i pasă dacă ține în brațe impostori sau oportuniști. Nu-i pasă dacă se umple de analfabeți sau de golani. Nu-l doare banul public aruncat în sumele forfetare ale unor ticăloși. Sistemul nu are nevoie decât de instrumente. Și cu cât sunt mai tocite și mai ruginite, cu atât sunt mai utile. Căci, vedeți voi, un vot la vremea lui face cât un semestru la Harvard.
Cât despre cei care au votat cu bună credință naționaliștii de rit nou, pentru ei ar trebui să ne pară rău. Că n-au înțeles, după atâția ani de democrație, că politica n-are reguli. Și nici moralitate. Așa că simplul fapt de a crede în oameni politici ca în Dumnezeu însuși e amuzant. Ce-au făcut, crezând că votează niște oameni care le vor susține convingerile? Păi au îngroșat sistemul cu putregai nou. Pe care îl vor plăti tot ei. Și noi alături de ei. Din averea publică. Aia pe care toată lumea o clamează pentru popor când e în opoziție, apoi o uită undeva într-o declarație de presă. Căci așteaptă la poarta Parlamentului bolidul cu șofer. Iar banii n-au culoare. Și nici ideologie. Toți sunt la fel!
