Colegiul Medicilor Bihor a reacționat ferm după ce medicul Flavia Groșan a publicat pe pagina sa de Facebook o postare în care susține că persoanele vaccinate anti-COVID-19 ar putea transmite „proteina spike” partenerilor nevaccinați pe cale sexuală. Drept exemplu, aceasta a relatat cazul unui tânăr de 32 de ani care ar fi prezentat „simptome ciudate” după ce a întreținut relații intime cu partenera sa vaccinată.
Într-un comunicat semnat de Conf. Univ. Dr. Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor Bihor și vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, instituția se delimitează „ferm” de afirmațiile dr. Groșan.
„Considerăm că afirmațiile făcute de Dr. Groșan Flavia reprezintă erori grave, fără nici o fundamentare științifică, contrazic dovezile medicale actuale și sunt de natură să inducă panică nejustificată în rândul populației”, se arată în poziția oficială.
Colegiul subliniază că vaccinurile anti-COVID-19 nu conțin virus viu și, prin urmare, nu există fenomenul de „shedding” după vaccinare. Proteina spike este produsă doar temporar, pentru stimularea sistemului imunitar, iar ARN-ul mesager nu se integrează în genom și nu poate determina producerea indefinită a acestei proteine.
„Nu este la prima abatere”
Instituția atrage atenția că nu este pentru prima dată când Flavia Groșan promovează, în spațiul public, afirmații fără fundament științific, prezentate însă ca adevăruri medicale.
„Considerăm încălcarea gravă a eticii și deontologiei medicale realizată prin declarațiile doamnei Dr. Groșan Flavia, care a recidivat exact ca și în pandemie și a diseminat în spațiul public neadevăruri periculoase”, menționează Colegiul Medicilor Bihor.
Pentru a analiza situația, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Bihor s-a reunit astăzi, 25 august 2025, la ora 13:30, în vederea stabilirii conduitei și a măsurilor disciplinare care se impun în cazul acestei încălcări grave a Codului de Etică și Deontologie Medicală.
Colegiul Medicilor România își reafirmă angajamentul pentru respectarea strictă a principiilor medicinei bazate pe dovezi științifice și a eticii profesionale, avertizând că astfel de declarații pot submina încrederea pacienților în corpul medical și în sistemul de sănătate.




