Evenimentul, programat marți la ora 11:00, este promovat ca o acțiune împotriva „imigranților de orgine afro-asiatică”, potrivit site-ului organizatorilor.
Semnatarii apelului, între care Asociația ACCEPT, ActiveWatch, Centrul FILIA, ARAS, Agenția pentru Dezvoltare Comunitară „Împreună”, dar și cadre universitare și activiști pentru drepturile omului, atrag atenția că astfel de manifestații riscă să creeze „un cadru intimidant, ostil și degradant” pentru migranți.
„Având în vedere intensificarea mesajelor de incitare la discriminare din spaţiul public care vizează restrângerea exercitării drepturilor economice şi sociale, în special dreptul la muncă şi a unor condiţii de muncă echitabile, pe bază de rasă şi naţionalitate şi dreptul la demnitate personală, considerăm că o manifestaţie îndreptată împotriva migranţilor, consideraţi de către organizatorii evenimentului drept ‘imigranţi cu statut incert, provenind din populaţii non-europene, de rasă exclusiv non-albă’ va contribui la crearea şi normalizarea unui cadru intimidant, ostil şi degradant, în accepţiunea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru a preveni abuzul cu caracter discriminatoriu al libertăţii de exprimare şi de asociere în spaţiul public, considerăm că prezenţa unui reprezentant CNCD ca monitor la manifestaţia aprobată de Primăria Generală a Capitalei în data de 2 septembrie a.c. ar oferi un sprijin instituţional important în faţa diseminării mesajelor urii care transformă migranţii, aflaţi într-o poziţie de inegalitate în raport cu majoritatea populaţiei, într-un duşman al societăţii româneşti”, transmit asociațiile.




