sâmbătă, iulie 18, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneCălin Georgescu, trimis în judecată pentru fapte împotriva ordinii constituționale. Alături de el,...

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru fapte împotriva ordinii constituționale. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane

Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, și alte 21 de persoane, inclusiv Horaţiu Potra, au fost trimise în judecată pentru comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false. 

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au schimbat încadrarea juridică, în luna august, de la instigare la comiterea de fapte împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false la complicitate la fapte împotriva ordinii constituționale și comunicare falsă în formă continuată.

„Inculpaţii Georgescu Călin şi Potra Horaţiu au pus în discuţie un plan conform căruia acesta din urmă, împreună cu persoane din cercul său relaţional, cu pregătire militară sau capacităţi operative specifice pregătirii militare urmau să desfăşoare în data de 08 decembrie 2024 în municipiul Bucureşti, în contextul unor acţiuni de protest, acţiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului paşnic al acţiunilor de protest în manifestaţii caracterizate prin violenţă, strategia urmărind, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, afirmă anchetatorii, citați de news.ro.

Călin Georgescu este identificat ca fiind autorul intelectual al întregului plan de preluare a pârghiilor de putere.

„Specificul acţional ce caracterizează conduita inculpatului Georgescu Călin nu este unul întâmplător, ci cristalizează teza că acesta este autorul intelectual al întregului plan de preluare prin mijloace violente a pârghiilor de putere, având ascendent inclusiv asupra lui Potra Horaţiu, acesta îndeplinind negreşit şi întocmai dispoziţiile sale, membrii grupării aşteptând semnalul trasat de către candidat, prin intermediul reţelelor de socializare, astfel cum Potra Horaţiu le-a transmis pe grupurile de mesagerie electronică relevante DRC şi RALF”, subliniază procurorii.

Dacă va fi găsit vinovat, Georgescu riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.

Horaţiu Potra, cu mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare