Ideea „coloniei franceze” nu e născută în România. Ea pornește din Rusia, care vede în Franța un reprezentant al Europei și, automat, un adversar. Nu e surprinzător că suveraniștii locali, care traduc mesajele rusești în română, preiau și propagă aceleași narațiuni. Strategia e simplă: discreditarea României, delegitimarea deciziilor interne și jocul cu emoțiie publicului, căci acolo prind narativele false – în emoții.
Este o strategie clasică de dezinformare și, dacă ne uităm în istorie, putem remarca faptul că Rusia a vrut să ne transforme țara în colonie. Dar cine mai ține cont de trecut? Când am spus că istoria devine un instrument de putere, căci cine controlează trecutul controlează emoțiile publicului în prezent și justifică decizii pentru viitor, mi s-a spus că exagerez. Dar regimurile autoritare au făcut asta dintotdeauna; rescriu narațiunile istorice pentru a crea identitate, a fabrica dușmani și a legitima violența politică, mult înainte de a exista termenul de regim autoritar.
În spațiul public românesc au circulat în ultimii ani o mulțime de exemple: fake news-ul despre JD Vance care „îndemna românii să se elibereze de dominația Franței”, mercenarii francezi infiltrați în Jandarmeria Română sau narațiuni care prezentau Franța dornică de continuarea războiului din Ucraina. Mesajele de la Moscova se multiplică pe social media, unde, din comoditate sau lipsă de timp, oamenii nu verifică informația și dau crezare aparențelor.
Acum, narațiunea s-a mutat: vin americanii să ne salveze. AUR propune „Anul SUA în România”, încercând probabil să reaprindă emoțiile Revoluției și să canalizeze speranțe istorice către o putere externă. Pentru ce?
Și așa ajungem la absurditate: criticăm „colonia franceză”, dar ne agățăm de „colonia americană” ca singura salvare. Emoțiile, pentru a reveni de unde plecasem, reprezintă arme politice, faptele sunt ignorate, iar suveraniștii noștri promovează mituri care amestecă trecutul, prezentul și dorințele unui public ușor de manipulat.
Dezinformarea funcționează pentru că oamenii nu mai cercetează, iar istoria și geopolitica devin teren de luptă simbolic, căci în loc să analizăm deciziile politice reale, ne pierdem în povești despre colonii imaginare și salvatori externi. Dar suveranitatea și responsabilitatea se clădesc aici, acasă, și pare că fix asta sabotează extremiștii.
