Potrivit anchetatorilor, în cadrul instituției ar fi fost pus la punct un mecanism prin care candidații promovau examenele fie în urma unor intervenții, fie în schimbul unor sume de bani. În total, au fost efectuate 23 de percheziții în București și în județele Bacău, Timiș și Vâlcea, atât la sedii instituționale, cât și la domiciliile unor persoane suspectate.
În centrul investigației se află chiar directorul ARR, timișoreanul Cristian Anton, a cărui locuință din Ghiroda a fost percheziționată marți dimineață. Alături de acesta, alte 11 persoane urmează să fie duse la audieri la DNA București.
Surse din anchetă susțin că sumele pretinse pentru facilitarea promovării examenelor pentru șoferi profesioniști, în special pe transportul de marfă, variau între 600 și 1.500 de euro. Persoanele vizate ar urma să fie cercetate pentru luare și dare de mită, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și divulgarea de informații nedestinate publicității.
Perchezițiile au scos la iveală și sume importante de bani. În locuința lui Cristian Anton, anchetatorii ar fi descoperit aproximativ 350.000 de euro, o parte din bani fiind depozitați într-o cutie de pantofi — detaliu care întărește suspiciunile privind proveniența acestora. Sunt, însă, surse care susțin că sumele găsite în casa lui Anton ar fi, de fapt, mai mari, vehiculându-se inclusiv ideea că anchetatorii ar fi descoperit în total peste 500.000 de euro.

Cristian Anton nu este la prima apariție în atenția publică. Recent, o investigație jurnalistică a arătat că acesta ar încasa peste 10.000 de euro lunar din cinci funcții deținute în instituții ale statului.
Considerat un apropiat al liderului PSD, Sorin Grindeanu, Anton a ocupat în trecut funcția de șef de cabinet la Ministerul Transporturilor, în perioada în care Grindeanu era ministru. De asemenea, a fost consilier PSD în Consiliul Local Timișoara și a lucrat în cadrul Prefecturii Timiș și al Consiliului Județean Timiș.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă cercetările pentru a stabili întreaga amploare a rețelei și persoanele implicate.




