sâmbătă, iulie 18, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneDRAG de comunitate: inițiativa care reconstruiește ideea de „acasă”

DRAG de comunitate: inițiativa care reconstruiește ideea de „acasă”

Mulți dintre noi ne-am configurat deja un univers propriu în virtual. Acolo socializăm, acolo ne certăm unii cu alții și acolo ne mai ajutăm din când în când. Și uităm treptat că viața e în altă parte și poate de noi e nevoie prin alte locuri. Mai reale. Andreea și Cristin n-au uitat asta. Și au pus la cale un proiect atât de frumos, încât era păcat să nu scriem despre el câteva rânduri acum, în prag de mare sărbătoare.

Când izolarea în bule virtuale pare să devină normă, există oameni care aleg să construiască exact contrariul: comunitate, sens și apropiere. În realitate. Din această nevoie profundă de a aduce oamenii împreună s-a născut Asociația DRAG – Dăm Rost Acestor Generații, fondată de Andreea Tocan și soțul ei, Cristin Tocan.

Pe Andreea o cunosc deja de niște ani și e unul dintre cei mai generoși și mai blânzi oameni de care am avut bucuria să mă apropii. Nu cred că a fost vreo situație în care să fie nevoie de implicare și ajutor, în care Andreea să nu mă întrebe ce poate face sau cum ar putea contribui. M-am bucurat astfel să aflu că a făcut un pas către un proiect mare cât inima ei.

Povestea acestei noi asociații n-a început cu un plan, ci cu o vocație autentică pentru oameni.

Într-un interviu acordat în exclusivitate publicației INVESTIGATORIA, Andreea Tocan descrie această chemare de a face mai mult pentru ceilalți, într-un cadru organizat:

„Mi-am dorit dintotdeauna să fiu printre oameni, să-i adun în jurul unor idei frumoase, adesea inedite, și să creez punți între ei. Să ajut, sub orice formă.

Dorința aceasta este atât de intensă — poate uneori chiar neobișnuită — încât, dacă merg pe stradă și aud pe cineva vorbind la telefon despre o nevoie pentru care eu am o soluție, nu ezit să-l opresc și să mă ofer să ajut. Pur și simplu. Așa s-au adunat multe povești și, mai ales, mulți oameni buni în viața mea.

M-am născut și am crescut într-o comunitate mică, dar cu o uriașă deschidere sufletească — empatică, generoasă, vie, văzând cum se face bine, cum el se multiplică. Poate de aceea am purtat mereu cu mine dorința de a construi astfel de comunități oriunde ajung, chiar și vremelnic. Uneori fie sunt privită ciudat alteori sunt bănuită că am un interes, nefiind aliniată vremurilor și nici educată să nu-mi pese.

Visez la o lume în care oamenilor le pasă unii de alții. O lume a comunităților mici, în care te poți baza pe sprijinul celorlalți, necondiționat. În care oamenii se cunosc, nu trăiesc izolați între ziduri, identifică împreună probleme și caută soluții — mai întâi printre ei.

O lume în care fiecare își oferă, măcar puțin din timpul său, pentru a face bine și pentru a lăsa ceva locului în care trăiesc. Așa s-a născut Asociația DRAG — Dăm Rost Acestor Generații.”

Această viziune nu a rămas doar un ideal. Ea începe deja să prindă contur, pas cu pas, în Florești-Stoenești, acolo unde primul proiect al asociației devine realitate.

„Iată, se întâmplă. Sub ochii noștri, răsare speranța.”

Așa începe una dintre cele mai emoționante povești ale proiectului #DRAGdeNOI. Totul pornește de la cinci fetițe — Elisabeta, Mara, Ioana, Cristiana și Florentina, eleve în clasa a V-a la școala din Palanca. Cu entuziasm, curaj și o încredere care inspiră, ele au ales să construiască împreună un vis. Un vis care, din timid, a devenit tot mai puternic.

Și, poate cel mai important, nu au fost singure.

Cu sprijinul primarului administrației locale, a fost găsit un loc — o clădire abandonată din Florești, fost centru de însămânțare a vitelor, uitată de timp și lipsită de sens. Astăzi, însă, acest spațiu este pe cale să devină inima comunității: un centru viu pentru copii, tineri, părinți și seniori din Palanca, Florești și Stoenești.

Un „acasă” construit împreună

Planurile sunt ambițioase: un salon cu șemineu pentru serile de iarnă, ateliere de tâmplărie și croitorie, cercuri de pictură, lectură sau șah, cursuri practice, o grădină de legume și spații pentru activități în aer liber. Nu este doar o renovare de clădire, ci o reconstrucție de comunitate.

Un element esențial al proiectului este implicarea directă a oamenilor. Atelierul de tâmplărie, de exemplu, va deveni un spațiu în care obiecte vechi din lemn vor fi readuse la viață, iar copiii vor învăța să lucreze cu mâinile lor, să creeze, să repare și să colaboreze. La fel, atelierul de croitorie — complet echipat — va primi o nouă utilitate, devenind loc de învățare și creativitate. Dar dincolo de planuri și obiective, esența rămâne aceeași: implicarea.

„De aici încolo, începe greul”, spun inițiatorii. Pentru că niciun astfel de proiect nu poate exista fără oameni. Fără comunitate. Fără acei adulți care aleg să nu rămână spectatori, ci să se implice, fiecare cu ce poate.

Ceea ce pentru unii poate părea doar o clădire degradată, pentru alții a devenit deja „acasă”. Un loc în care oameni din București și din satele giurgiuvene se întâlnesc, se cunosc și construiesc împreună un sens. Un loc în care copiii nu doar visează, ci învață să lase ceva în urmă.

„ACASĂ cu DRAG nu este doar un proiect, ci o continuare firească a unui mod de a fi — acela de a aduce oamenii împreună, de a crea sens și de a cultiva binele, acolo unde este cea mai mare nevoie de el”, spune Andreea Tocan.

Prin inițiative ca aceasta, Asociația DRAG – Dăm Rost Acestor Generații propune un model simplu, dar profund: schimbarea începe acolo unde cineva alege să-i pese. Iar uneori, acel „cineva” poate fi chiar un copil. Și astfel orice comunitate prinde viață și se mută în realitate. O realitate care poate fi înțeleasă și simțită în cele mai mici detalii ale ei, cu DRAG.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare