De patru ani și jumătate ni se spune că situația este sub control. De patru ani și jumătate ni se explică faptul că România este în siguranță, că instituțiile monitorizează permanent spațiul aerian și că nu există motive de panică. În același timp, de patru ani și jumătate discutăm despre limitări legislative, proceduri, competențe și responsabilități împărțite între instituții.
Acum, când avem primul incident de acest tip soldat cu răniți, aflăm din nou că lucrurile sunt complicate.
Generalul Gheorghe Maxim a declarat că situația este sub control și că nu este vorba despre un atac asupra României, ci despre consecințele unui conflict aflat la granița noastră. Afirmația este corectă. Nu există indicii că Rusia a atacat deliberat România, dar există o diferență importantă între a nu fi un atac direct și a nu reprezenta o problemă.
Pentru cetățeanul care vede că o dronă militară a lovit un bloc din orașul său, nuanțele juridice și diplomatice contează mai puțin. El vede doar rezultatul, iar rezultatul este că un război despre care ni se spune constant că este „lângă noi, nu la noi” a produs victime pe teritoriul României.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că drona este de proveniență rusească și a transmis că România va lua măsurile diplomatice necesare și că aliații NATO au fost informați. Tot MAE solicită accelerarea transferului de capabilități anti-dronă către România.
Incidentul este relatat de CNN, Reuters, Politico, Deutsche Welle și alte publicații internaționale. Reuters amintește că legislația românească permite doborârea dronelor în timp de pace atunci când sunt puse în pericol vieți omenești sau bunuri. Cu toate acestea, măsura nu a fost utilizată până acum. De ce?
A existat suficient timp de reacție? Au existat informații despre traiectoria dronei? Au funcționat sistemele de avertizare? Există suficiente sisteme de apărare anti-dronă în zona de frontieră? Sunt întrebări legitime pe care opinia publică le va pune și la care autoritățile vor trebui să răspundă.
Problema cea mai mare nu este însă doar incidentul în sine, ci este nivelul de încredere pe care îl mai au oamenii în instituțiile statului.
În ultimii ani, România a traversat o serie de crize în care comunicarea oficială a fost adesea lentă, contradictorie sau insuficientă. Fiecare episod a erodat câte puțin încrederea publică, iar atunci când apare un eveniment precum cel de la Galați, această neîncredere acumulată explodează.
În astfel de momente, nu este suficient ca statul să spună că situația este sub control. Statul trebuie să demonstreze acest lucru.
Și mai există un aspect. Pregătiți-vă pentru valul de dezinformare care va urma.
În următoarele zile vor apărea inevitabil teorii ale conspirației, imagini scoase din context, narațiuni care vor încerca fie să minimalizeze responsabilitatea Rusiei, fie să amplifice artificial panica. Unii vor spune că incidentul nu a existat. Alții vor susține că România ascunde adevărul. Vor apărea conturi care vor încerca să transforme un incident grav într-o armă politică.
De aceea, poate cea mai importantă bătălie care urmează este pentru adevăr și, inevitabil, începe cu răspunsuri clare la întrebările pe care românii le pun astăzi: cum a fost posibil și ce se va face pentru ca acest lucru să nu se mai repete?
