marți, aprilie 30, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneMircea Cărtărescu, discurs de excepție la decernarea Marelui Premiu Internațional FIL: “Cei...

Mircea Cărtărescu, discurs de excepție la decernarea Marelui Premiu Internațional FIL: “Cei vechi puteau crede sincer că frumusețea va salva lumea. Astăzi nu mai știm ce e frumusețea, nici lumea și nu mai înțelegem ce înseamnă a salva”

Premiul FIL al Târgului de Carte din Guadalajara este unul dintre cele mai valoroase premii literare din lume, iar scriitorul român Mircea Cărtărescu este al doilea român care reușește să-l obțină. În luna septembrie a acestui an, a fost anunțat public sucesul răsunător al lui Mircea Cărtărescu în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, prin câștigarea Premiului de Literatură în Limbi Romanice.

Este vorba despre al doilea Târg de Carte ca mărime din lume, după cel de la Frankfurt și cel mai mare din întreaga lume hispanică, având aproximativ un milion de vizitatori în fiecare an.

Sâmbătă, pe 26 noiembrie, a avut loc și ceremonia de inaugurare a Târgului de Carte, în cadrul căreia s-a decernat acest important premiu, iar Mircea Cărtărescu a rostit în limba română un discurs excepțional despre condiția poetului în lumea actuală.

Prezentarea operei lui Mircea Cărtărescu a fost făcută de scriitorul Sergio Ramirez, câștigător în 2017 al premiului “Miguel de Cervantes” și autor a trezeci de cărți premiate în întreaga lume.

Vizibil emoționat, Mircea Cărtărescu a spus că se simte copleșit de grandoarea evenimentului și că nu și-ar fi imaginat niciodată că un scriitor uriaș precum Sergio Ramirez va ajunge să-i facă laudatio în cadrul unei gale de asemenea anvergură. Discursul lui Mircea Cărtărescu a fost rostit în limba română, ceea ce a reprezentat pentru mulți o manifestare de respect uriaș pentru propriile rădăcini.

Momentul discursului a fost emoționant pentru toată lumea, scriitorul român susținând public o serie de idei de-a dreptul fabuloase despre sensul poeziei în lume și despre ignorarea poeziei în lumea actuală, în care virtualul ocupă întregul piedestal al preocupărilor publice. INVESTIGATORIA a urmărit ceremonia și a selectat cele mai semnificative părți ale acestui discurs exceptional:

Nu de genii are nevoie societatea ideală, ci de conformiști. Geniul este necontrolabil și prin aceasta e subversiv. El produce schimbarea de care legiuitorii se tem mai mult decât orice. El introduce în cetate neliniștea, îndoiala, sarcasmul, revolta, în cele din urmă. El exprimă, cum spunea Kafka despre propria sa artă, negativitatea într-o lume de zâmbete fericite desenate pe baloane. Literatura, cum mai spunea autorul, nu trebuie să consoleze sau să bucure, ea trebuie să trezească conștiințele. Ea trebuie să fie un topor care sparge gheața din mințile oamenilor. Dar tocmai această gheață este ordinea cetății ideale. Această neputință de a evolua, această moarte a sufletului, despre care au scris toți contestatarii sistemelor totalitare.

Artistul, și mai cu seamă poetul, s-a opus întotdeauna ordinii, disciplinei, regulilor, sistemelor, oricând și în orice tip de societate. I-au repugnant întotdeauna conformismul și ipocrizia, a contestat adevărurile și valorile acceptate de majoritate, s-a ridicat întotdeauna împotriva a tot ceea ce sugrumă libertatea umană. Poezia nu e entertainment și poetul nu e, cum cred atâția încă, un neadaptat cu capul în nori. (…)

Arta poeziei, aflată mereu în căutarea frumuseții, mereu agonizând și mereu renăascând, a fost întotdeauna printre cele mai eficiente metode de trezire a conștiințelor, de redeșteptare a libertății umane, de prezevare a libertății mereu amenințate în lumea noastră hobbsiană. Poezia este, de fapt, un alt nume pentru libertate. Poetul este temut  și vânat de milenii. (…)

Poetul nu e doar revoluționar, el este și profet Este un medium prin care vorbește o ființă copleșitoare și străină. Este un portal prin care miraculosul, sacrul, demonicul, sacrul, obsecnul, divinul și înspăimântătorul pătrund în lumea noastră. (…) Cu toate acestea rareori ignorarea poeziei a fost mai evidentă ca astăzi. Astăzi a fi poet și a fi vagabond, asocial, ciudat sunt echivalente în mintea multora.(…)

Poeții nu mai au statui ca în secolul al nouăsprezecelea, nici reputație, ca în secolul douăzeci. Obsedate de vânzări și rentabilitate, editurile fug de poezie ca mâncând pământul. Nu se poate imagina azi un destin mai dramatic precum cel al poetului, care se dedică total artei sale. Cei vechi își ruinau viața, de multe ori și pe a altora, pentru nebunia unui vers frumos. Dar măcar sperau la recunoștința generațiilor viitoare. Ei puteau crede sincer că frumusețea va salva lumea. Dar astăzi nu mai știm ce e frumusețea, nici lumea și nu mai înțelegem ce înseamnă a salva. Ce să salvezi, când trăim în imanență și aleatoriu, fără perspectiva de a câștiga ceva prin arta și meseria ta, fără speranța gloriei și posterității, poetul se condamnă astăzi  la viața asocială a mâncătorului de hașiș? Astăzi, când civilizația cărții apune și păstrundem în înfricoșătoarele cotloane ale vitualității, poezia e cu atât mai puțin vizibilă. (…)

Poezia mi-a luminat și mie întreaga viață. N-am fost niciodată altceva decât poet. Chiar și romanele mele sunt, de fapt, poeme. Am scris mereu poezie ca formă a libertății, a solidarității, a empatiei pentru toți oamenii. Am scris împotriva războaielor și discriminărilor de tot felul. Am scris pentru cei care citesc poezie și pentru cei care nu citesc poezie. Mulțumesc, de aceea, cu modestie și recunoștință, juriului care mi-a acordat marele premiu international FIL. Este o onoare și o incredibilă bucurie să mă aflu de acum pe lista scriitorilor care de la 1991 încoace au avut șansa să-l primească. Parcurgerea acestei liste, care-i cuprinde pe câțiva dintre idolii mei literari, e de ajuns ca să arate calitatea și importanța acestui faimos premiu.”

Acest premiu nu e doar unul onorific pentru importantul scriitor român, în joc fiind pusă o sumă semnificativă de bani, astfel că Mircea Cărtărescu urmează să încaseze un premiu în valoare de 15.000 USD.

Mircea Cărtărescu este al doilea scriitor român care câștigă acest premiu, după Norman Manea în anul 2016, iar organizatorii l-au invitat pe scriitorul român, desemnat câștigător al premiului de literatură, să fie prezent la ceremonia de inaugurare a Târgului din acest an, mai precis pe 26 noiembrie, când a și oferit cel mai important discurs din cadrul evenimentului.

Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare