Mărturii spectaculoase se fac în campanie, chiar de către candidați. Este cazul lui Victor Ponta care afirmă, într-un podcast, că a preferat să inunde România ca să salveze Belgradul și că a făcut acest lucru în mare secret, evitând să afle presa ceva.
„Mi-au dat-o (n.r. – cetățenia sărbească) fiindcă i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o s-o scriu în cartea mea de memorii. În timpul inundațiilor am dat eu ordin peste structurile românești să se deschidă barajul de la Porțile de Fier și în felul asta nu s-a inundat Belgradul. Ai noștri nu voiau să deschidă, fiindcă s-ar fi inundat partea românească. Dar am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri repede, n-ați aflat nimic voi, presa. Au fost sate în aval inundate.” – a spus Ponta.
Vlad Gheorghe anunță, în urma acestei mărturii publice, că pregătește, împreună cu ai săi colegi de la Partidul DREPT o plângere penală pentru înaltă trădare pe numele lui Victor Ponta.
„Alături de colegii mei din partidul DREPT vom face plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare pe numele lui Victor Viorel Ponta și a complicilor săi care au permis inundarea intenționată a României. Zic complici, pentru că sigur au existat, și mă pot gândi la Ministrul Energiei de la acea vreme și șeful de la Apele Române. Și voi mai face una pentru omor calificat, dacă această decizie și acțiune a lor s-a soldat cu pierderea de vieți omenești.
Ponta, după ce a “patronat” Colectivul, ne spune că a inundat sate românești ca să salveze Belgradul. Ce urmează? Lăcuste? Invazie de broaște? Eclipsă de soare? Toate pedepsele Biblice?
În 2014, premierul Victor Ponta decidea – „strategic” – să lase sate românești sub ape, pentru a proteja capitala Serbiei. Și astăzi declară public, fără rușine, că va fi „mândru toată viața” pentru asta. Mândru. Nu responsabil. Nu trist. Nu recunoscător oamenilor evacuați, celor care au pierdut gospodării, pământuri, vieți muncite.
Acelasi Ponta care a închis ochii la tragedia de la Colectiv, care a fugit din funcție în toiul nopții, care și-a bătut joc de justiție, de oameni, de un întreg popor. Acum vine și ne explică, cu seninătate, că a dat drumul la diguri ca să „salveze relațiile internaționale”.
Ce-ar fi să ne spună Ponta și ce a negociat pentru România, nu doar ce a sacrificat din România? Sau nu are ce? Știți ce e cu adevărat tragic? Că în mintea lor, astfel de gesturi sunt „patriotism”. Că în loc să ajute românii, au învățat să-i inunde – la propriu și la figurat.” – arată Vlad Gheorghe într-o declarație publicată joi.