Treci Nistrul și e ca și cum treci o graniță temporală. Deodată, telefonul rămâne fără semnal, drumurile devin goale și liniștea se amestecă cu panourile sovietice, cu busturile lui Lenin și cu magazine Sheriff. Transnistria e un loc unde timpul nu s-a oprit, ci a fost întors intenționat, aratând ca un muzeu viu al URSS, cu tricouri cu Stalin și căni cu Putin vândute la prețuri de chilipir.
Regiunea separatistă transnistreană e astăzi mai mult decât o enclavă economică prăbușită, e o vitrină politică pentru Kremlin și, paradoxal, un laborator al visurilor „suveraniste” de la noi, cei care vor „întoarcerea la tradiție” și „independența față de Occident”. Transnistria arată exact cum ar vrea „suveraniștii” noștri să arate o țară, dar realitatea e de fapt definită de sărăcie și frică.
Pe străzile Tiraspolului, steagul rusesc flutură pe fiecare clădire publică. Am văzut un adolescent cu o stemă comunistă tatuată pe piept și un restaurant care se numește „Înapoi în URSS”. Statuia lui Lenin tronează ca o atracție turistică, dar turiștii lipsesc.
O economie de fațadă
Datele oficiale sunt implacabile: exporturile Transnistriei către Rusia au scăzut de la 252,9 milioane de euro în 2008 la doar 21,1 milioane în 2024. Rusia nu mai hrănește economic regiunea pe care o folosește politic.
În schimb, paradoxul e că 78% din exporturile Transnistriei merg în Uniunea Europeană, prin Acordul de Liber Schimb semnat de Chișinău. Cu alte cuvinte, separatiștii trăiesc datorită Europei, în timp ce se declară „cetățeni ruși”.
La schimbul valutar poți duce euro sau dolari, printre altele, dar nu lei moldovenești. Moneda transnistreană e bună doar dincolo de punctul de control, un simbol al izolării, iar dacă ieși cu ea din regiune, poți la fel de bine să o arunci. În magazine, prețurile sunt similare cu cele din România, dar veniturile sunt de mizerie și afli că bugetul separatist e pus pe brânci: profesorii își primesc salariile în două tranșe, alocațiile copiilor și pensiile vin cu întârziere.
Mulți locuitori pleacă zilnic la muncă pe malul drept al Nistrului sau își fac cumpărăturile acolo, căci viața lor depinde de Chișinău, dar lozinca oficială rămâne „Rusia ne sprijină, Rusia ne iubește”. În realitate, Rusia oferă presiuni, nu bani.
Sheriff, compania-stat
Transnistria nu e o țară care are o firmă, ci e mai degrabă o firmă care consideră că are o țară. Compania Sheriff.
De la supermarketuri la benzinării, de la hoteluri la echipa de fotbal, totul poartă numele și amprenta imperiului construit de foști agenți KGB. Holdingul controlează politica, economia și chiar mentalul colectiv al regiunii. În Tiraspol, Sheriff e peste tot și nu te poți preface că nu vezi.
Miza alegerilor din Moldova
Pe 28 septembrie, Republica Moldova își alege noul Parlament. Kremlinul vede în aceste alegeri ultima fereastră pentru a bloca parcursul european al Chișinăului, iar Transnistria devine aici un instrument electoral: transport organizat de votanți cu simpatii pro-ruse, provocări militare, campanii de intimidare.
Guvernul moldovean a avertizat deja: Rusia folosește colapsul economic al regiunii ca armă politică, cu scopul de a împinge Chișinăul într-o criză imposibil de gestionat. Dacă Moldova ar fi forțată să reintegreze acum Transnistria, ar suporta o povară socială și financiară uriașă, care ar frâna toate reformele cerute de Bruxelles. Exact scenariul dorit de Moscova.
În septembrie, ochii Moscovei vor fi pe Chișinău. Dar, dincolo de calcule geopolitice, în Tiraspol și în satele din jur trăiesc oameni prinși între propagandă și lipsuri, oameni care, de dragul unui vis imperial, au fost lăsați ostatici într-un muzeu sovietic.
