Secolul XXI este numit și „era vitezei”. Astăzi asistăm la inteligența artificială, definiții noi pentru lideri de opinie, manipulare online, război hibrid, dezinformare mediatică și multe alte spectre de comunicare, informația trecând prin foarte multe modificări și filtre până să ajungă la noi.
Totodată, indiferent că vorbim despre presa din România sau presa internațională, se pot identifica ușor trei categorii principale:
- mainstream (presa care s-a îndepărtat de etica jurnalistică și merge după curentu, în general politic);
- propagandă (presa care are culoare politică și, indiferent de circumstanțe, politicianul X cade în picioare);
- independentă (presa ce încearcă să rămână imparțială și etică, în pofida criticilor și slabei susțineri).
Astăzi, când vorbim despre presă, nu ne mai putem referi doar la ziare, televiziune și radio, căci avem online, social media, radio, televiziune, e-mail etc. Liderii de opinie din trecut își câștigau încrederea și statutul prin apariții în emisiuni. De altfel, un proces care nu era atât de ușor de realizat, fiind nevoie de o poziție socială și o funcție importantă. Acum, este suficient să îți faci un cont de TikTok sau Facebook și să susții toate răutățile și jignirile din comentarii. Aceasta este rețeta secretă prin care George Simion, Diana Șoșoacă, Călin Georgescu și mulți alții au ajuns peste noapte lideri de opinie în contexte de cumpănă socio-politică a României. Pe lângă aceste persoane, mai întâlnim și cei care au făcut parte din „vechea școală” a televiziunii române post-decembriste și care și-au mutat parțial sau total activitatea în online. Aceștia au un atu prin faptul că deja dețin un nivel de notorietate și încredere și, mai ales, că știu cât de importante sunt cuvintele pe care trebuie să le folosească.
Plecând de la aceste forme și grupe de comunicare, înțelegem rapid că orice întâmplare banală va fi „îmbrăcată” în hainele potrivite fiecărui mediu de transmitere, dar și fiecărui mediu de recepție. Indiferent că vorbim despre ceva pozitiv sau negativ, rețeta este aceeași. Suntem 100% siguri că știrea X va supăra pe cineva și va face fericit pe altcineva, iar în acest punct apare motorul informației din online: like, share, comment.
Algoritmii platformelor online sunt concepuți să funcționeze pe bază de activitate. Pe foarte scurt, cu cât o postare (indiferent de platformă) are mai multe vizualizări, like-uri sau comentarii, cu atât va fo propulsată și afișată cât mai multor persoane. Dacă respectiva postare mai primește și un buget din partea autorului, deja vorbim despre campanii plătite, transparente sau nu, care ajung chiar și la subiecți care nu corespund „intereselor”.
Online-ul de astăzi a schimbat jocul și cursa către cititori. Dacă până ieri un factor important era nivelul de alfabetizare și nevoia unor resurse pentru a consuma media, astăzi fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, venit sau mediu de proveniență, deține un telefon mobil și o opțiune cu internet. Atât telefoanele mobile, cât și tabletele sau televizoarele sunt la un preț modic, suficient de accesibil majorității cu drept de vot. Totodată, majoritatea informației circulă în format video, fapt ce aduce un plus de valoare credibilității. „Dacă se vede, înseamnă că există.”
Fulgul de nea din vârful aisbergului
Acum că am schițat puțin tabloul comunicării, putem să ne orientăm spre lucruri ce ne apasă în fiecare zi. De foarte mult timp, încă de prin anii 1900, există sintagma de „țară vândută”. Cu cât ne apropiem de prezent, observăm tot mai multe cuvinte împrumutate din limbajul jurnalistic american sau inventate de cine știe ce „specialist” invitat la o emisiune de seară. Așa a pornit războiul dintre conservatori și progresiști, lupta antiglobalismului și ura gratuită față de niște concepte care nu au treabă cu realitatea: transgenderii de la Bruxelles.
În primul rând, aș vrea să subliniez că în limba română regăsim echivalentul termenului de transgen, iar în termeni medicali întâlnim noțiunea de incongruență de gen. Conform Clasificării statistice internaționale a bolilor și a problemelor de sănătate (ICD-11), incongruența de gen este manifestată prin nepotrivirea persistentă între identitatea de gen interioară a unei persoane și sexul atribuit la naștere. În al doilea rând, mi-e greu să cred că există o adunare LGBTQIA+ care stă la Bruxelles și dictează ce să se întâmple cu pensia lui Fănică din Odorheiul Secuiesc.
Dar acesta este doar fulgul de nea din vârful aisbergului. Adevărata problemă stă în termenii ideologici pe care diverși indivizi îndoielnici îi inventează și îi propagă la fiecare oportunitate.
Efectiv, pare că dacă punem neo în fața unui cuvânt cunoscut, acesta sună brusc mai inteligent: neomarxism (ideologie politică prin care sistemul politic creează două clase sociale: bogați și muncitori. Totodată, se consideră că instituțiile sociale precum bisericile sau școlile au rolul de a menține diviziunea dintre cele două clase), neobolșevism (cuvânt inventat, care face referire la sistemul bolșevic de la începutul secolului XX din Rusia), neonazist (singura mișcare ideologic-politică ce chiar există și definește intențiile de a readuce la „viață” nazismul).
La fel ca statul paralel (o noțiune conspiraționistă importată din spațiul american și oficializată în România de PSD, la 17 noiembrie 2017, în cadrul Comitetului Executiv de la Herculane, prin rezoluția „Statul paralel și ilegitim” – ridicată la rangul de „dușman al poporului”). În realitate, acești termeni nu sunt decât instrumente de manipulare.
Conceptul de „stat paralel” a fost prezentat ca o forță ascunsă, malefică și supraputernică, formată din magistrați, servicii secrete, ONG-uri, jurnaliști și grupuri civice, care ar fi controlat din umbră instituțiile statului român prin interceptări ilegale, dosare fabricate și abuzuri în justiție, cu scopul de a înlătura de la putere alianța PSD-ALDE-UDMR, deși aceasta câștigase alegerile din 2016. În realitate, „statul paralel” a fost una dintre cele mai mari manipulări politice postdecembriste, creată pentru a proteja liderii PSD și ALDE de consecințele juridice ale propriilor fapte de corupție și pentru a transforma o agendă penală într-un război fantomatic cu un dușman inventat.
Persoanele-cheie care au promovat această teorie au fost Liviu Dragnea, implicat în multiple dosare (fraudă electorală, Bombonica, Belina, Tel Drum), și Călin Popescu-Tăriceanu, care a comparat „statul paralel” cu frăția dintre Securitate și procuratură din comunism. Ca „inamici” erau desemnați Laura Codruța Kövesi, șefa DNA, și președintele Klaus Iohannis, în timp ce instituții precum SRI, SPP, SIE, Parchetul General și Înalta Curte erau acuzate că fac parte din această structură imaginară. În fapt, conceptul a fost folosit pentru justificarea modificării legilor justiției, demonizarea societății civile și victimizarea liderilor politici cu probleme penale.
Problema e că presa mainstream a preluat și forțat zilnic asemenea sintagme, promovându-le ca pe niște formule inteligente. Iar pe fondul unei educații media precare, moștenite încă din perioada comunistă, publicul a rămas cu reflexul că dacă cineva folosește cuvinte pompoase, atunci sigur știe ce vorbește.
Îmi amintesc o discuție, în contextul deciziei lui Marcel Ciolacu de a candida la funcția de președinte al României. Când am încercat să semnalez limbajul lui grobian, mi s-a răspuns că „Marcel are tot timpul vorbele la el și este o persoană inteligentă pentru că știe să vorbească pe înțelesul tuturor”.
Despre globalism… așa-numiții suveraniști (termen folosit greșit, pentru că el definește o ideologie ce are controlul absolut asupra unei zone definite, motiv pentru care sper că, dacă ești suveran, conduci o Dacia) se opun vehement progresismului și tind să fie adepți ai conservatorismului. Dar, până la urmă, ce înseamnă să fii conservator? Ce conservi, de fapt? Nu cumva ceea ce conservi tu este progresul de ieri? Plecând de la familia tradițională până la tehnologie, totul a fost, ieri, un progres. În comunicarea publică a acestor persoane, adesea se observă plângeri că nu avem parte de o schimbare, că „se vrea o țară ca afară”, că la noi totul este rău. Dar când a fost ultima dată când aceste persoane au fost deschise la schimbarea pe care o cer? Când a fost ultima dată când au primit ceva nou și au fost dispuse să integreze, să înțeleagă, să învețe?
Revenind la spațiul public, observăm că prin diferite canale media apar din ce în ce mai multe concepte care sunt transmise greșit și înțelese și mai greșit. Cel mai bun exemplu este „Cancel Culture”. Un trend care îi este asociat adesea lui Donald Trump, însă el provine din Pop Culture și face referire la „boicotul” persoanelor celebre care au un limbaj sau un comportament denigrant la adresa unei rase/sex/religii/etc. Primul președinte care a folosit acest termen este Barack Obama, iar ulterior s-a amplificat prin intermediul social media. Cu toate astea, în țara noastră a intrat drept un fenomen care desființează cultura și care vrea să ne transforme într-o țară globalistă căreia i se dictează totul. Totodată, am observat în ultima vreme că termenul de „Cancel Culture” este asemănat cu cenzura din vremea comunistă și cu modul în care fostul regim dorea eliminarea unor elemente „culturale” din identitatea colectivă.
Realitatea din jurul nostru
Cel mai trist fapt este că toate acestea sunt transmise și receptate de o masă de persoane care s-au concentrat în grupări ce se identifică drept „salvatorii României” și care militează în continuare pentru Călin Georgescu președinte. Aceștia sunt prezenți cu fiecare ocazie în care acesta își face apariția, scandând diverse urale. Rămâne vorba între noi, dar multe dintre acțiunile lor sunt ilegale. Totuși, textul acesta nu este despre ce amenzi ar trebui să primească protestatarii „suveraniști”.
Aceste grupări nu au rămas doar în stradă, ci și-au găsit rapid și lideri de opinie în zona de media, care să susțină întreaga mișcare și ideologie nou-născută. În contextul alegerilor anulate din 6 decembrie 2024, persoanele controversate din zona media au trecut în tabăra lui Georgescu și, împreună cu alți invitați, despică firul în patru pentru a-l critica, de exemplu, pe Nicușor Dan. Dacă asta nu ar fi suficient, ei susțin că președintele actual ar fi ilegitim și nu se feresc să compare România de acum cu „planurile” nealesului.
Dacă tot am menționat despre invitați, în majoritatea acestor emisiuni participă persoane care pozează în „experți”. Peste noapte, media a fost „binecuvântată” cu experți în comportament, experți politici, experți medicali, experți militari, experți în comunicare prezidențială sau, eventual, mai sunt și „antrenați” pe la FBI sau CIA pentru diverse misiuni. Te știi tu care ești.
Într-un fel de concluzie a acestui aspect online, putem spune că asistăm la nașterea unui fenomen internațional care se resimte puternic și în România. După cum spuneam și în introducere, toate acestea nu se întâmplă doar la noi în țară, ci la nivel internațional. Adevărul este că asemenea lucruri s-au întâmplat dintotdeauna, însă momentul la care asistăm a fost favorizat și amplificat de pandemia din 2020 și isteria politică din jurul realegerii lui Trump din 2024. Acești factori au fost primordiali pentru a declanșa un val de politică extremistă, mascată sub diferite forme ce depind de istoria politică a fiecărei țări în parte.
Din păcate, nu există o școală unde să mergem ca să învățăm cum să ne apărăm, cum să filtrăm informația și să înțelegem cum funcționează mass-media din ziua de azi. Însă putem să învățăm individual, pe baza experiențelor, a discuțiilor cu alte persoane și prin verificarea fiecărei informații.
Ar fi fost frumos ca tabloul de comunicare să aibă doar partea online, însă înainte de toate există mediul offline, realitatea din jurul nostru. În acest punct, aducem în prim-plan fețele bisericești, rânduiala din zona rurală, autoritatea dintre generații sau alte contexte favorabile prin care fiecare dintre noi putem deveni un lider de opinie pentru o micro-comunitate.
Indiferent dacă vorbim despre familie, rude, strada pe care locuim, locul de muncă sau doar grupul de prieteni, o opinie poate deveni rapid un mesaj ce va fi transmis mai departe de alte persoane și deja adăugăm un bonus pentru rețeta noastră de succes prin care ajungem la cât mai multe persoane pentru a influența percepția și modul de raportare la cotidian.
Pentru a păstra un registru folosit foarte des în ultima perioadă, dacă tot vorbim despre cetate, ne putem aminti că în Biblie, Ioan 1:1 spune: „La început era Cuvântul”. Nimic mai adevărat, iar dacă am contextualiza versetul am deduce că prin cuvintele potrivite nu doar că putem influența, ba chiar putem schimba gândiri și manipula. Între religie și politică a existat mereu o legătură codependentă ce a căutat să ofere un cadru prielnic în care societatea să se dezvolte și să se supună unor reguli pentru a nu-și pune în pericol existența. Într-un sens care să nu aducă blasfemie, am putea susține că Biblia este o colecție de ziare.
Ca într-un ciclu constant, dacă politica și-a deschis sediu și în online, atunci și Casa Domnului și-a pus Wi-Fi. Acum există grupuri de Facebook pentru persoane religioase, grupuri ce se pot transforma ușor în adunări pentru a susține diverse acțiuni nu tocmai „ortodoxe”. În cadrul acestor grupuri se poate analiza și observa „aplicat” tot ceea ce am scris în rândurile de până acum. Vom regăsi o sumedenie de fotografii generate cu inteligența artificială, care sunt apreciate și susținute de membri, dar și icoane sau alte manifestări religioase prin care oamenii sunt îndemnați să comenteze pentru a fi „mântuiți”.
Ceea ce m-a convins să-i menționez și pe ei în cadrul acestei analize este faptul că toată manifestarea online a religiei se învârte în jurul cuvântului „amin”. Cuvânt folosit abuziv și cu un înțeles total eronat.
Dacă e să parafrazăm din DEX 2009, cuvântul amin provine de la ebraicul amen și înseamnă „așa să fie”, „încheiere” sau „niciodată”, însă lumea îl folosește ca un fel de „ave” din perioada romană.
Pe de altă parte, religia este și pe TikTok și, din păcate, sunt făcute chiar de fețele bisericești diverse live-uri de la slujbe sau alte rânduieli religioase, cu îndemnul de a trimite acatiste, pomelnice sau cine mai știe ce forme de venerare religioasă. Cu toate astea, BOR doarme în continuare așa cum ne-a obișnuit, iar instituțiile statului sunt prea ocupate cu cetățenii care transmit videoclipuri ciudate pe Facebook.
Trăgând o linie finală, putem doar înțelege că tot ce înseamnă mass-media astăzi este un vortex de informații care trebuie puse mereu la îndoială și verificate din cât mai multe surse. Vorbim despre știrile de zi cu zi, despre intrarea României în războiul din Ucraina sau despre societățile secrete care controlează din umbră tot ce se întâmplă cu fiecare dintre noi, iar datoria noastră este să ne informăm din cât mai multe surse posibile. Ne aflăm în mijlocul unui război hibrid, în mijlocul unei dezinformări în masă și, mai presus de toate, avem parte de manipulări mediatice și din exteriorul țării. Recomandarea este să citiți cât mai mult și să nu vă încredeți orbește în mass-media.
