Într-o declarație acordată digi24, vicepreședintele PSD a continuat cu o doză de realism politic: „Domnul Bolojan ne-a anunțat că dacă nu se face așa cum vrea dumnealui, își dă demisia. N-o să facă, așa cum a spus cel puțin până acum, că putem să ajungem la o înțelegere și modificările noastre pe acest pachet de lege să fie acceptate, să se ajungă la același rezultat, dar pe cu totul alte căi, prin cu totul altă modalități. Noi, politicienii, trebuie să fim cu picioarele înfipte în pământ. Nu trebuie să avem rolul ăsta mesianic, nu se poate fără noi, numai noi le știm pe toate. Nu, politica este arta compromisului. Și până la urmă, ce ne interesează? Să iasă ceva bun din toată povestea asta, atât cât se poate. Păi și de ce nu facem treaba asta.”
Adică, pe scurt, Olguța Vasilescu a anunțat că dacă Bolojan vrea să plece, nu-l oprește nimeni. „Nu-l invită nimeni” să-și facă bagajele, dar nici PSD nu se va opune, a mai spus ea, precizând totuși că partidul nu își dorește o asemenea criză.
Mai mult, a asigurat că dacă premierul chiar se decide să coboare de pe scenă, teatrul guvernării nu se închide, pentru că există protocolul prin care PNL desemnează următorul prim-ministru: „Guvernul se poate face imediat. De fapt, guvernul rămâne același, doar prim-ministrul se schimbă. Procedurile pot să dureze 3 zile, 5 zile”, a mai adăugat aceasta.
Deși a repetat că PSD nu urmărește înlocuirea premierului, Vasilescu a ținut să puncteze că și în PNL există primari care ar fi de acord cu poziția social-democraților, dar care preferă să tacă: „Noi nu am vrut în niciun caz să schimbăm primul ministru – sau nu ne propunem chestiunea asta. Noi ne propunem totuși să se țină cont într-o coaliție și de părerea noastră, și de competența noastră, dacă vreți. Iar ceea ce am spus acum, să știți că sunt păreri inclusiv ale unor primari PNL de mari municipii, persoane foarte importante în partid, care înțeleg perfect ceea ce cerem noi, care înțeleg perfect că-i apărăm și pe ei, dar care probabil nu au curajul să spună acest lucru, în propriul partid.”




