În cadrul unui webinar organizat de joi de ONG-ul european EU DisinfoLab, Torrisi a analizat modul în care istoria a fost manipulată pentru a legitima puterea, mai întâi de Germania nazistă, iar astăzi de statul rus. În perioada nazistă, „cercetarea” arheologică și miturile istorice despre puritatea rasială au fost folosite pentru a justifica genocidul și, mai târziu, războiul. În Rusia contemporană, guvernul promovează o versiune eroică (și selectivă) a celui de-al Doilea Război Mondial și folosește narațiunile istorice pentru a revendica legitimitate morală și teritorială, inclusiv pentru războiul din Ucraina.
„Istoria creează memorie, iar memoria este cea care ne formează identitatea ca grup. Când vorbim despre narațiunile istorice manipulate de regimuri autoritare, putem observa anumite tipare care se repetă. Aceste narațiuni se construiesc pe emoții, mai ales pe frică, una dintre cele mai puternice emoții. Ele simplifică probleme complexe, în special când vine vorba despre teme arheologice. Pentru că, de regulă, aceste teme sunt foarte complicate pentru cei fără pregătire. Dar aceste narațiuni le simplifică, astfel încât oricine le poate înțelege. Ele oferă iluzia că totul e mult mai simplu decât realitatea. Aceste narațiuni creează și un sentiment de apartenență… un mod de gândire care produce o diviziune între ‘noi’ și ‘ei’ (populism n.r.).
Iar acest lucru e convenabil când cei de la putere vor să creeze și să definească dușmani interni și externi. Dușmanii interni sunt oameni care deja se află în stat. Dușmanii externi sunt alte țări, de pildă. În acest fel pot justifica războaie”, a explicat Chiara Torris.
Astfel, naziștii au transformat istoria într-o unealtă de stat și au identificat dușmanii interni: evrei, biserici, minorități. Cultura și știința au devenit o parte a mecanismului represiv, iar arheologia „trebuia” să dovedească imposibilitatea coexistenței, justificând „apărarea” împotriva celor considerați „străini”.
„Cum poate ajuta istoria această narațiune? Istoria, și mai ales arheologia, trebuia să demonstreze că ‘rasa nordică’ era pură. Pentru a reuși, arheologii trebuiau să ignore unele descoperiri arheologice. De pildă, regimul nazist voia să nege influențele slavilor în anumite teritorii de la granița estică a Germaniei, unde existase un amestec de elemente culturale. Nu doreau să arate aceste influențe și trebuiau să ignore orice element care putea dovedi existența amestecului cultural.
Un alt punct: istoricii nu puteau sublinia cât de important a fost rolul culturii în formarea identității germane. Dacă ne gândim la evrei, chiar dacă trăiseră în Germania de secole și se considerau germani, împărtășind aceeași cultură și aceleași valori, nu puteau fi niciodată parte reală a comunității, pentru că aveau un alt fundal etnic; pentru ideologie, ei rămâneau străini și, deci, un pericol”, a mai explicat Torrisi.
De la „rasa pură” la „operațiunea specială”
Aceleași mecanisme, avertizează Torrisi, se regăsesc astăzi în propaganda rusă. Kremlinul folosește narațiuni istorice pentru a-și justifica invazia în Ucraina. „Eticheta de ‘nazist’ e esențială în discursul rusesc”, spune ea.
Rusia se poziționează ca „armata de eliberare”, reluând miturile celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a construi o identitate morală superioară. Negarea pactului Molotov–Ribbentrop, ștergerea crimelor sovietice și glorificarea „Marelui Război Patriotic” sunt parte dintr-o strategie coerentă de control al memoriei.
„Propaganda și teoria rusească afirmă că Rusia trebuie să protejeze minoritățile vorbitoare de rusă, ‘amenințate de naziști’. Eticheta de ‘nazist’ este foarte importantă, iar dacă ‘inamicul’ vrea să distrugă oameni, războiul devine singurul răspuns: o ‘operațiune specială’ pentru a împiedica exterminarea minorităților. Ce poate face istoria aici? Să ‘dovedească’ faptul că Rusia a fost mereu de ’partea bună’, mai ales în al Doilea Război Mondial.
Pentru a înțelege de ce acel război este atât de important pentru ruși, trebuie să vedem cum este numit: în rusă nu este ‘război mondial’, ci ‘Marele Război Patriotic’. Pentru ei, a fost în esență lupta Uniunii Sovietice împotriva nazismului. Aceasta este o piesă centrală în identitatea rusă contemporană: reacția corectă este să fii anti-nazist. Dar asta înseamnă și că opozanții rușilor devin ‘naziști’. De aceea această etichetă revine atât de des în propaganda actuală.
(…) Manualele școlare prezintă o narațiune în care URSS (și, prin extensie, Rusia) a salvat lumea, nu a invadat niciodată pe nimeni și nu a făcut nimic rău. După invazia Ucrainei, controlul asupra manualelor și felului în care e spusă istoria a devenit și mai strict”, a mai arătat cercetătoarea.
Aceste istorii manipulate funcționează, adaugă Torrisi, pentru că se bazează pe emoții, nu pe rațiune. Ele simplifică realitatea, creează un „noi” și un „ei”, un inamic clar și o misiune morală. „Când oamenilor le este frică, devin iraționali și caută un lider puternic care să-i protejeze. Așa se nasc regimurile autoritare.”
Ce putem face ca societate? Potrivit lui Torrisi, este necesar să menținem cercetarea independentă și să ne confruntăm propriul trecut întunecat, întrucât nicio națiune nu a fost mereu „de partea bună”. De asemenea, este necesar să respingem logica „pentru totdeauna” (unii sunt mereu buni, ceilalți mereu răi) și, poate cel mai important, să găsim umanitatea în ceilalți, respectiv să vedem ce e uman în cei pe care aceste narațiuni îi prezintă drept „dușmani”.
