Pe buza prăpastiei și, totuși, în mers. România, prinsă între trecutul care apasă și viitorul care insistă

Mulți români continuă să creadă în rolurile tradiționale de gen. Aproximativ 60% consideră că bărbatul ar trebui să fie principalul susținător financiar al familiei, iar peste 60% cred că rolul femeii este să aibă grijă de casă și copii.

Aceste opinii sunt mai frecvente în rândul persoanelor mai în vârstă, dar nu lipsesc nici în rândul tinerilor. De exemplu, poate ciudat pentru unii însă explicabil dacă avem în vedere masculii ”macho” care stăpânesc internetul, bărbații între 15 și 24 de ani par să aibă o viziune mai conservatoare decât media națională în ceea ce privește egalitatea de gen și independența financiară a femeilor.

Totuși, există și semne de schimbare. Femeile tinere, în special cele între 15 și 24 de ani, sunt mai puțin de acord cu ideea că locul lor este exclusiv în gospodărie. De asemenea, o majoritate semnificativă a populației susține dreptul femeilor de a decide asupra unei sarcini nedorite și consideră că legislația privind violența împotriva femeilor este prea indulgentă.

Religia rămâne un reper important pentru mulți români. 80% se declară persoane religioase, iar 90% spun că cred în Dumnezeu. Cu toate acestea, participarea activă la viața religioasă este cea mai redusă din ultimii 30 de ani — doar un sfert merg la biserică săptămânal sau mai des, în timp ce majoritatea participă ocazional, la sărbători sau evenimente speciale.

În ceea ce privește drepturile persoanelor LGBT, societatea românească este în continuare reticentă. Aproximativ 70% dintre români se opun recunoașterii legale a cuplurilor de același sex și adopției de copii de către aceștia.

Aceste opinii reflectă o atitudine conservatoare, influențată de factori culturali, religioși și istorici. Pun acest item doar pentru a oferi o explicație de ce mai toate forțele atacă această temă – ca linie principală a acțiunii lor civile, religioase și politice.

Interesul pentru știință și tehnologie este, de asemenea, mai scăzut decât media europeană. Doar o treime dintre români consumă în mod regulat conținut științific, iar 66% consideră că știința are un impact pozitiv asupra societății — un procent semnificativ, dar sub media UE. În același timp, 32% privesc știința cu scepticism, considerând că influența ei a fost mai degrabă negativă.

60% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Și starea de spirit a societății este în consecință.

Tot vreo 60% au o părere negativă despre economia națională, iar doar un sfert mai cred că în următoarele 12 luni lucrurile se vor îmbunătăți. Optimismul pare să fie un lux, rezervat celor cu educație superioară — 57% dintre ei văd o lumină la capătul tunelului, față de doar 13% dintre cei cu educație primară.

Diferența e semnificativă și spune multe despre cum educația modelează percepția asupra viitorului. Și nu mă refer numai la carte, ci și la venitul care este ancorat de nivelul de educație.

Nemulțumirea față de ce avem este una profund personală și foarte puțin marcată de ideologiile politice. Inflația, prețurile în creștere, lipsa locuințelor accesibile, starea economiei și sistemul de sănătate sunt principalele surse de îngrijorare. Sunt reacții care se manifestă în toate zonele generate de viața de zi cu zi: cât costă pâinea, dacă mai poți plăti chiria, dacă ai unde să te duci când te îmbolnăvești, etc.

Peste 70% dintre români sunt îngrijorați de calitatea educației, de sărăcie și de serviciile publice. E un semnal clar că încrederea în instituții e fragilă. Iar digitalizarea, deși promite eficiență, aduce și temeri: 65% se tem că locul lor de muncă ar putea fi afectat. Într-o lume în care algoritmii decid tot mai multe lucruri, românul se întreabă dacă va mai avea un rol.

58% se tem că nu vor putea plăti chiria sau ratele. Iar 8 din 10 români sunt îngrijorați de costul traiului zilnic — mâncare, utilități, lucruri simple, dar esențiale. Într-o societate în care supraviețuirea devine o provocare, argumentul ”trăim în cea mai bună epocă a României, chiar dacă e perfect real, pare deconectate de realitate.

Și totuși, în mijlocul acestor neliniști, există și o formă de reziliență. Românul obișnuit nu renunță ușor. Critică, se plânge, dar continuă să meargă înainte. Și o face cu o încăpățânare care ține loc de speranță. Iar acolo unde există speranță, există și posibilitatea de schimbare.

România se află, așadar, într-un echilibru fragil între trecut și viitor. Valorile tradiționale coexistă cu cele europene, iar opiniile diferă semnificativ în funcție de vârstă, gen și nivel de educație.

Schimbarea este prezentă, chiar dacă unii nu vor s-o vedem.

Iar în acest peisaj complex, dialogul, construcția încrederii și înțelegerii reciproce promovate de lideri autentici și ancorați în nevoile cetății devin esențiale.