Specialist în dezinformare, media rusă și etică jurnalistică, Kent a fost președinte și CEO al Radio Europa Liberă până în 2018. Acum, oferă consultanță guvernelor, ONG-urilor și companiilor pe teme legate de Rusia, dezinformare și jurnalism etic. Anterior, Kent a fost editor la The Associated Press, responsabil pentru credibilitate, echilibru și corectitudine în serviciile AP de text, foto și video la nivel global. A lucrat în cadrul AP ca reporter la Sydney, Australia; corespondent NATO și UE la Bruxelles; reporter și șef de birou la Moscova; șef al operațiunilor AP la Teheran în timpul revoluției iraniene; redactor adjunct și apoi redactor al Diviziei World Service din New York; editor internațional AP și șef al biroului de supraveghere editorială.
În interviul acordat Investigatoria, Kent explică de ce propaganda actuală este mai agresivă decât în perioada Războiului Rece, ce își dorește Kremlinul de fapt, de ce Occidentul „nu ia în serios” dimensiunea informațională a conflictului și cum pot reacționa democrațiile, inclusiv România, într-un peisaj în care TikTok, trollii și operațiunile clandestine modelează percepția publică.
Vorbește deschis despre limitele reacției occidentale, despre greșelile strategice ale UE și SUA, despre cum ar trebui să se raporteze presa românească la propagandă și despre ce tipuri de atacuri hibride ne vor afecta în următorul deceniu.
Investigatoria: Privind contextul global al dezinformării, sl propagandei și având în vedere ca ați asistat la evoluția acestor fenomene de la Războiul Rece și până în prezent, aș vrea să vă întreb ce s-a schimbat fundamental în ultimii ani? Și ce a rămas la fel, de asemenea, pentru că știm că Rusia folosește unele dintre tacticile sovietice…
Cred că războiul propagandei, dacă îl analizăm din perioada Războiului Rece până astăzi, a devenit din ce în ce mai brutal. În Războiul Rece, propaganda era, în esență, despre transmiterea unor mesaje într-un fel sau altul: emisiuni radio, pliante și așa mai departe. Lumea era împărțită destul de clar între sfera sovietică și cea occidentală și nu existau mari schimbări.
În unele regiuni din Sudul Global, mai apărea câte o țară care să schimbe tabăra dintr-una în cealaltă, dar era o perioadă relativ stabilă, iar cea mai mare parte a propagandei, cum spuneam, era doar o încercare ca o tabără să o convingă pe cealaltă de ceva, fără să se aștepte cu adevărat la vreun succes masiv.
Occidentul probabil era mai optimist că ar putea produce schimbări în Rusia, sprijinind dizidenții sovietici și emițând în URSS prin Vocea Americii sau Radio Europa Liberă, dar cred că, din perspectiva sovietică, ei nu credeau că pot schimba prea multe în lumea occidentală.
Iar competiția principală dintre cele două părți nu era în propagandă. Competiția era militară. Ideea că ar putea exista un război în Europa, că Uniunea Sovietică ar invada Europa Occidentală, era în centrul gândirii strategice și politice dintre cele două tabere. Astăzi, e mai puțin despre confruntare militară și mai mult despre propagandă și despre dorința de a slăbi cealaltă parte din interior, prin aducerea de disensiuni, confuzie, disperare în tabăra adversă.
Rușii iau asta foarte în serios, fac foarte multe. Occidentul, practic, nu… sau nu suficient. Occidentul încă este blocat în paradigma forței armate, încearcă să rezolve toate problemele lumii prin forță militară și nu a adoptat cu adevărat tacticile informaționale ca principal vector de influență.
Investigatoria: Care este obiectivul final al campaniei globale de dezinformare a Rusiei? Există un scop final?
Nu știu, și cred că nici ei nu știu. Cred că doar vor împinge lucrurile cât de departe pot. Nu cred că Rusia își imaginează că va cuceri Occidentul și că va ocupa Londra sau Washington cu trupele sale. Cred că obiectivul lor este să împingă statele occidentale într-o poziție în care le este frică să conteste orice vrea Rusia să facă. Iar ceea ce vrea Rusia să facă este să controleze toate regiunile din apropierea granițelor sale, într-un fel sau altul, și apoi să domine materiile prime din lume pe care le consideră utile economiei sale.
Investigatoria: Ați menționat că Occidentul nu face nimic, sau nu suficient, pentru a combate aceste tactici propagandistice. Poate pentru că Occidentului îi este teamă să nu reflecte tactici autoritare sau îi este frică de cenzură? Unde ar trebui trasată linia și cum pot guvernele acționa?
Ei bine, țările occidentale au început să se îndrepte mai mult spre cenzură. De exemplu, UE a blocat RT și Sputnik. Deci fac mai mult în zona asta decât făceau înainte, dar nu am crezut niciodată că cenzura este cheia magică. Cred că cel mai important lucru este să construim o viziune pozitivă asupra noastră și asupra societății noastre și să recunoaștem cât de mult progres au făcut societățile occidentale și cât de puțin a progresat, de fapt, Rusia… cât de mult rămâne în urmă tehnologic și intelectual. Ceea ce au ei este tupeu, o anumită brutalitate. Nu le pasă de comportamentul lor atâta timp cât obțin un rezultat. Rusia e ca băiatul din curtea școlii care nu ia note bune și îl bate pe băiatul deștept. Asta e dinamica.
Puterea Occidentului este mult mai mare decât puterea Rusiei. Și cred că Occidentul a fost foarte permisiv și nu a realizat că suntem într-un război informațional. Deci nu am făcut lucrurile pe care ar fi trebuit să le facem… care, în opinia mea, încep cu consolidarea unui sentiment de patriotism și de satisfacție față de propria viață. Adică, între România și Rusia, unde ai prefera să trăiești? Cred că majoritatea oamenilor ar spune România. Trebuie să consolidăm acest sentiment.
Și apoi trebuie să ne adresăm mult mai agresiv populației ruse, pentru că un război informațional are două sensuri.
Investigatoria: Ce vreți să spuneți cu asta? Cu această ultimă remarcă?
Vreau să spun că nu există niciun motiv pentru care să nu comunicăm la fel de activ cu cetățenii ruși pe cât comunică ei cu cetățenii noștri. Sunt atât de multe metode: rețele sociale, email, diaspora, putem ajunge la cetățeni ruși și să le arătăm că strategia Rusiei nu va avea succes pe termen lung. Mulți ruși știu asta, cred, dar au nevoie să știe că Occidentului îi pasă de ei, că nu suntem un inamic fără chip, că le recunoaștem demnitatea și dreptul de a fi tratați cu respect de propria lor guvernare și că îi respectăm.
Investigatoria: Credeți că UE sau SUA fac suficient în acest război informațional hibrid?
Cred că abordează greșit situația: construiesc doar defensivă, în loc să cultive sentimente pozitive de patriotism. Nu există niciun motiv pentru care UE, cu 500 de milioane de oameni, comparativ cu 140 de milioane în Rusia, și cu un PIB de zece ori mai mare, să fie victima Rusiei. Nu ne respectăm propria putere. Nu realizăm diferența enormă între stilul de viață, drepturi și libertăți aici versus Rusia. Ne plângem că nu am primit bani de la UE și spunem că UE e groaznică. Da, UE, ca orice guvern, are probleme, dar trebuie să păstrăm perspectiva: care sistem este, în final, mai bun? Și să fim mândri de ce am realizat.
Investigatoria: În acest context, ce ar trebui să facă jurnaliștii? Să demonteze propaganda direct sau să ne concentrăm pe reconstruirea încrederii? Pentru că publicul se mută pe social media pentru știri și are încredere în canale obscure, nu în presa tradițională. Cum ar trebui să reacționăm?
Cred că jurnaliștii trebuie, în primul rând, în selecția poveștilor, să recunoască faptul că se întâmplă și lucruri pozitive. Știu că natura știrilor este să caute ce e negativ, avem impresia că fără o controversă, nu există știre, dar într-o lume atât de negativă, oamenii sunt atrași de altceva. Și ceea ce e „altceva” este vestea bună.
Dacă te uiți la progresul din orice stat al UE sau din lumea occidentală sau din Sudul Global… în final, e mai mult progres decât eșec. Eșecurile trebuie, desigur, relatate, dar lucrurile bune nu devin „breaking news”… Lucruri precum: sistemul de apă se îmbunătățește; tratamentele pentru cancer avansează; fermierii au randamente mai mari… toate se întâmplă lent și nu sunt acoperite de presă. În schimb, o criză politică în Parlament da, devine titlu…. Avem nevoie de mai mult echilibru.
Investigatoria: Și cum putem răspunde războiului hibrid în România? Cum gestionăm situațiile în care publicul ajunge să creadă propaganda? Mă pot referi aici și la alegerile prezidențiale din România, din anul 2024.
În primul rând, trebuie să fim conștienți de asta (că există propagandă n.r.). Mult timp, Georgescu a fost… Rușii și probabil și unii politicieni români l-au propulsat pe Georgescu pe TikTok, iar guvernul și ONG-urile nu au fost cu adevărat conștiente. A fost o surpriză. Sondajele nici nu îi măsurau popularitatea. Era considerat un candidat marginal. Trebuie să știm ce se întâmplă în mediul informațional, când cineva e propulsat artificial pe TikTok, trebuie să aflăm. Apoi, trebuie să ne gândim la susținătorii lui: clasa muncitoare, zone rurale. Cum comunică statul cu ei, în limbajul lor? Ce fac ONG-urile? Stau toate în București la cafea, în timp ce adevărata bătălie e în sate? Trebuie să vorbim pe limba lor și să-i facem conștienți de cine manipulează și cu ce scop. Dacă oamenii cred că guvernul e corupt și că partidele sunt o conspirație, normal că sunt frustrați. Soluția ideală: să nu ai un guvern corupt. Dar chiar și dacă există corupție, cineva trebuie să sublinieze progresul, lucrurile bune. Nu există o „mașină a pozitivului” în multe țări. Totul e despre cine poate spune cea mai deprimantă poveste. Și, apropo, doar ca să fie clar: nu critic guvernul României. Nu cunosc suficient România. Când spun că oamenii cred că guvernul e corupt sau că partidele sunt în cârdășie, asta e ceea ce aud, nu este analiza mea personală.
Investigatoria: Privind următorul deceniu, ce forme emergente de amenințări hibride sau informaționale vă îngrijorează cel mai mult?
Sunt atât de multe amenințări, dar dacă ne uităm la operațiunile rusești, cred că cele mai periculoase sunt, în primul rând, violența. Și vedem asta: șine de tren aruncate în aer în Polonia acum câteva zile. Și drone. Combinarea propagandei cu violența e foarte îngrijorătoare. Apoi, alt pericol major este că oamenii ajung să nu mai distingă între propriile nemulțumiri și mesajele Rusiei. De exemplu: dacă nu le plac migranții, iar Rusia spune că nu îi plac migranții, cred că Rusia este aliatul lor. Dar chiar dacă ești anti-imigrație, asta nu înseamnă că ai ceva în comun cu statul rus, cu lipsa libertăților, cu tortura, cu represiunea. Societățile occidentale, cu toate defectele lor, sunt infinit superioare. Dacă ești anti-imigrație, găsești alți aliați în Occident. Nu trebuie să te uiți spre Rusia. Ideea că împărtășim o „solidaritate civilizațională” cu Rusia este cel mai mare pericol… pentru noi și pentru Sudul Global.
