joi, octombrie 1, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiRomânia: respirația dintre două breaking-news-uri

România: respirația dintre două breaking-news-uri

Septembrie 2026 a fost, în România, luna în care aproape toată atenția publică a fost absorbită de criza politică: negocieri pentru un nou guvern, calcule pentru anticipate, jocuri de putere între PSD și AUR, revenirea lui Călin Georgescu în centrul scenei și o nouă avalanșă de breaking news-uri despre cine intră, cine iese și cine mai poate controla Parlamentul. În același timp, departe de reflectoarele politice, femei au continuat să fie ucise de parteneri sau foști parteneri, ordinele de protecție au continuat să fie încălcate, adolescente au fost agresate, iar cazurile de violență domestică au rămas parte dintr-un peisaj care pare să fi devenit atât de familiar încât aproape nu mai provoacă reacție.

Suntem în săptămâna 40 și România a ajuns deja la cazul 29 de femicid din 2026. Iar, în timp ce statul promite instrumente, strategii și legi, presa însăși continuă uneori să spună povestea violenței prin formule care mută atenția de la agresor la victimă: „o femeie a murit”, „o tânără a fost ucisă într-o criză de gelozie”, „mamă la 14 ani”. Ce văd eu? Problema nu este doar ce ni se întâmplă ca societate, ci și felul în care alegem să numim ceea ce ni se întâmplă. Pentru că, atunci când cuvintele ascund responsabilitatea, violența devine mai ușor de privit, de consumat și, în cele din urmă, de uitat.

Ieri am aflat că Guvernul Siegfried Mureșan nu a trecut de Parlament: 182 de voturi pentru, 15 împotrivă, din 233 necesare. Pe scurt, în ultimele zile am făcut din nou ceea ce știm să facem foarte bine: am numărat parlamentari, am desenat majorități, am calculat cine cu cine se poate alia, cine trădează pe cine, cine intră la guvernare și cine rămâne pe margine. A devenit atât de penibil că nici măcar nu trebuie să inventăm conspirații ca să avem o poveste politică. Dacă nu era suficient că PSD și AUR au fost, la vedere, alături în moțiunea de cenzură care a dărâmat Guvernul Bolojan în luna mai, acum mai apar și informații prin care emisari ai SUA s-au implicat în moțiunea care a trecut atunci cu 281 de voturi. Astăzi, PSD are amnezie și acuză guvernul Bolojan de problemele de care chiar miniștri lor trebuiau să se ocupe și AUR condiționează votul de eliberarea gurului.

Între timp, anticipatele au devenit din nou cuvântul magic al politicii românești, chiar dacă Nicușor Dan spune că nu sunt o soluție, pentru că ar prelungi instabilitatea și neîncrederea. Cumva, pe bună dreptate, având în vedere îngrozitor de slaba comunicare din partea statului pe mai toate palierele, modul îngrijorător de perfect prin care AUR acaparează fiecare vid format de „strategia de comunicare” sau, mai ales, cifrele INSCOP care plasează AUR la 39,7% (cu aproape douăzeci de puncte peste PSD). Asta nu ar garanta că AUR obține automat o majoritate parlamentară, dar înseamnă că există un context politic suficient de tensionat încât fiecare tabără să aibă motive să-și facă propriile calcule.

Și, pentru că nu există spectacol fără o vedetă, Călin Georgescu a ajuns iar în centrul atenției publice. Pentru cei care se uită doar pe Netflix, pe 29 septembrie, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a gurului pentru 30 de zile într-un dosar de înșelăciune în care procurorii vorbesc despre 1,1 milioane de euro. Clar că Georgescu respinge acuzațiile, iar justiția, și așa vai de steaua ei, va trebui să stabilească ce s-a întâmplat, pe probe, nu pe TikTok și nu în studiourile de televiziune.

Dar un lucru este sigur: pentru unii, și aparent sunt destul de mulți, acest episod îi va întări imaginea de „luptător” și de „trimis a lui Dumnezeu”. Acum că Călin Georgescu este în arest, mai multe„bocitoare” s-au reprofilat și deplâng un arestat ca pe un defunct. Au apărut mai multe clipuri în care oameni plângeau pentru Georgescu, vorbeau despre el ca despre victima „sistemului” și chemau lumea în stradă.

Și dacă stau bine să mă gândesc, este o problemă și pentru „presă” și societate. Suntem atât de ocupați cu personajele politice, încât aproape că nu mai vedem ce se întâmplă în afara scenei și spun asta pentru că, tot în luna septembrie, România a ajuns la cazul 29 de femicid din 2026, potrivit numărătorii preluate de presă.

Pe 22 septembrie, trupul Valentinei Ioana Tănăsie, 28 de ani, a fost găsit într-o valiză care plutea pe Olt. Aproape că e de la sine înțeles cine este principalul suspect. Ulterior, mama Valentinei a povestit că fiica sa îi arătase anterior urmele unor agresiuni. Mai mult, presa a documentat că bărbatul fusese vizat în trecut de un ordin de protecție obținut de o fostă parteneră și, chiar dacă el s-a predat autorităților elvețiene pe 28 septembrie, acest caz a scos la suprafață o masă grotească de persoane care, în comentarii, și-au exprimat părerile prin care, pe foarte scurt, Valentina „a primit ce a meritat”.

Între timp, pe 27 septembrie, un bărbat și-a înjunghiat șoția. o femeie de 27 de ani din Gugești, Vrancea. La doar două zile distanță, la Roman, un bărbat și-a ucis partenera. Cazul 29. În aceeași locuință se afla și fiul ei de 15 ani, iar primele informații comunicate poliției arătau că adolescentul ar fi putut deveni, la rândul său, ținta agresiunii.

Un număr suficient de mic încât să-l putem spune repede și suficient de mare încât să ne sperie, iar femicidul este doar capătul cel mai violent al poveștii.

Pe 2 septembrie, în București, o tânără de 19 ani și mama ei au reclamat că fostul partener al fetei le amenința cu moartea, deși exista un ordin de protecție. Bărbatul a fost reținut pentru amenințare, distrugere și încălcarea ordinului. Pe 20 septembrie, în Gorj, o mamă a fost reținută după ce fiica sa de 13 ani ar fi fost bătută, medicul legist constatând leziuni care necesitau 14-16 zile de îngrijiri. Pe 24 septembrie, o fată de 15 ani din Mangalia ar fi fost bătută și umilită de alte adolescente, iar agresiunea a fost filmată și distribuită pe rețelele sociale în contextul unui trend online. Și astea sunt doar cazurile care au „câștigat” un loc în feed-ul publicațiilor online. Sunt absolut convins că numărul real este mult mai mare.

Pe 17 septembrie, chiar Ministerul Afacerilor Interne spunea că statisticile pentru primele opt luni ale anului arată o creștere de 26% în zona violenței domestice: peste 40.000 de infracțiuni sesizate și peste 103.000 de intervenții ale poliției. Pe 23 septembrie, MAI vorbea despre aproape 14.000 de ordine de protecție provizorii și 5.334 de situații în care a fost utilizată monitorizarea electronică. Deci nu, n-ar fi corect să spunem că nimeni nu face nimic. Polițiștii intervin, există ordine de protecție, există brățări electronice, există o lege nouă și oameni în sistem care încearcă să facă lucrurile să funcționeze. Dar există și o masă mult mai mare că se opune.

De ce, făcând toate acestea, continuăm să ajungem atât de des prea târziu?

Pe 24 septembrie, GREVIO, organismul de experți al Consiliului Europei care monitorizează aplicarea Convenției de la Istanbul, publica evaluarea României. Raportul recunoaște progresele legislative, în care cerea acțiuni urgente: un sistem coerent de colectare a datelor, servicii mai accesibile pentru victime, finanțare adecvată și aplicarea mai eficientă a ordinelor de protecție. Cu alte cuvinte, avem instrumente, însă problema rămâne ceea ce se întâmplă între existența lor pe hârtie și femeia care trebuie să supraviețuiască până mâine. Acum un an am pus eu întrebările care te rușinează și am analizat modul în care abuzul sexual a devenit o normalitate cotidiană, material prin care am evidențiat că până și sistemul de justiție care ar trebui să protejeze victima, de fapt are grijă de agresor.

Tot în septembrie, PRESShub a relatat cazul unui bărbat condamnat inițial la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat. Potrivit hotărârilor prezentate de publicație, în 2023 acesta turnase aproximativ un litru de benzină peste fosta parteneră, o amenințase că îi dă foc și aprinsese o brichetă. Curtea de Apel București a schimbat încadrarea juridică în loviri sau alte violențe. Pentru noua încadrare era necesară plângerea prealabilă a victimei; cum aceasta nu exista, procesul penal a încetat. Se întreabă cineva cum este posibil așa ceva? Poți discuta juridic decizia, poți discuta intenția, probele, limitele Codului penal, principiul legalității, dar în fond rămâne un agresor care a turnat benzină peste o persoană, a aprins o brichetă, a amenințat că va fi arsă de vie și, la capătul traseului judiciar, încadrarea este aceeași cu cea a celor care se bat pentru a demonstra că echipa lor e cea mai tare.

Dar asta nu este tot, nu doar legea numește lucrurile. „Presa” în sine este pătată de păreri și judecăți. În cazul din Vrancea, comunicarea poliției vorbea despre un „conflict spontan, pe fondul geloziei”. O parte din presă a dus formula mai departe. Observator a titrat că femeia a fost ucisă de soț „într-o criză de gelozie” și a scris că bărbatul „și-a pierdut cumpătul”. Poate părea o nuanță. Nu este. Gelozia nu ține cuțitul, criza nu înjunghie. „Pierderea cumpătului” nu este autorul unei crime. Un bărbat a făcut-o.

Este diferența dintre „o femeie a murit după ce a fost înjunghiată” și „un bărbat și-a înjunghiat mortal partenera”. Informația brută poate fi aceeași, dar lumina reflectorului cade în alt loc. În prima propoziție, femeii i se întâmplă ceva. În a doua, cineva face ceva. Cuvintele nu condamnă și nu achită, dar ne învață, încet, unde să privim.

Legea 53/2026, privind femicidul, a intrat în vigoare pe 26 aprilie și prevede, printre altele, colectarea standardizată a datelor privind femicidul, precum și elaborarea unui instrument de evaluare și gestionare a riscului. Pentru acest instrument, Guvernul are la dispoziție șase luni de la intrarea în vigoare a legii pentru adoptarea hotărârii necesare. Tot legea introduce și obligația ca, în școli, să fie abordate transversal teme privind violența împotriva femeilor, relațiile sănătoase și etica relațiilor nonviolente. Ar putea fi un pas bun, dar mi-e teamă că peste un an vom avea doar tabele mai bune, definiții mai bune și, din păcate, aceleași cifre, în cel mai bun caz.

Septembrie a fost despre Mureșan, PSD, AUR, anticipate, Georgescu, voturi, negocieri, arestări, declarații și crize politice. Toate sunt știri. Toate trebuie relatate. Dar septembrie a mai fost și despre un bărbat care a pus trupul unei femei într-o valiză, despre un bărbat ce și-a înjunghiat șoția în fața copilului. Despre un bărbat ce a ucis „din gelozie”. Despre adoleșcenți ce au agresat o fată de 15 ani pentru un trend pe TikTok.

Problema nu este că vorbim prea mult despre politică, nu mă înțelegeți greșit. Problema este că, atunci când vorbim despre celelalte, încă le tratăm ca pe niște știri de umplutură între două breaking news-uri. Poate că, înainte să întrebăm din nou ce i s-a întâmplat unei femei, ar trebui să începem să întrebăm mai des cine i-a făcut-o și, imediat după aceea, întrebarea mult mai incomodă: Cine trebuia să o protejeze și n-a făcut-o?

MIRCEA Ungureanu
MIRCEA Ungureanu
Absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune, secția Cinematografie, și cu un masterat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, secția Publicitate, Mircea Ungureanu și-a desfășurat activitatea, de-a lungul anilor, în zona vizuală a presei. În 2023, a făcut trecerea spre cealaltă perspectivă, lansând ziarul online de artă arthood.ro.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare