Dacă viața lui Mario Iorgulescu ar fi un film, ar fi probabil o comedie neagră produsă de un regizor care a fost și farmacist. Recent, „victima” sistemului din Italia a oferit pentru o publicație din România un interviu ce ridică foarte multe semne de întrebare. De la mărturisirea unor fapte de violență, consum de substanțe stupefiante, la diferite episode care pot indigna pe oricine. Acesta povestește că a fost dus „la șpriț” de tatăl său încă de la 13 ani, că uneori își implica bodyguarzi în conflictele cu tatăl său și că accidentul în care a murit Dani Vicol a fost, de fapt, o „înscenare” a cuiva foarte important.
Tragi-comicul, de fapt, este când Mario Iorgulescu mărturisește că nu vrea să aibă de-a face cu familia victimei pentru că cea din urmă vrea „să se răzbune”. Adică, să ceri dreptate pentru un tată ucis e „răzbunare”, dar să conduci cu 140 km/h, sub influența alcoolului și a substanțelor stupefiante, e doar un „trigger” pe care l-a gestionat prost.
În timp ce Mario Iorgulescu se plânge de „boala” care îi dă ieșiri violente doar când bea un pahar în plus, Justiția din România îi face cel mai frumos cadou: îi reduce pedeapsa. De ce? Pentru că una dintre fapte s-a prescris. Și uite așa, magistrații români reușesc performanța de a lăsa secundele să ticăie până când legea devine inutilă.
Cu toate acestea, Mario Iorgulescu este doar „vedeta” momentului. Dacă ne uităm în presă, prescrierea a devenit o industrie națională. Fostul primar, senator, ministru, Darius Vâlcov, arestat inițial pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar? Eliberat. Faptele s-au prescris. Fostul deputat Sebastian Ghiță, condamnat pentru trafic de influență în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată? Cinci dosare închise, al șaselea e „pe drumul cel bun” spre uitare. Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea? Ieșiți din închisoare prin grația deciziilor pe prescriere. Hexi Pharma 2? Da, acel scandal care era încadrat la genocid și se bătea la popularitate cu Țigareta 1. Evaziunea fiscală de milioane de euro s-a evaporat. S-a prescris.
Să fim înțeleși: aici nu e vorba de erori judiciare. E vorba de o strategie. Un alt exemplu este cazul judecătorului din dosarul lui Dan Dungaciu, care a „uitat” să scrie motivarea timp de un an și două luni, până când faptele s-au prescris natural. Totul este o formă de „amnezie judiciară” a dosarelor incomode.
Avem un sistem care se mișcă cu viteza luminii când trebuie să aresteze un artist străin pentru „o țigară” pe scenă, dar care „ațipește” timp de un deceniu când e vorba de proxenetism sau de corupție la nivel înalt.
Oamenii simpli rămân cu ochii în soare. Familia lui Dani Vicol, copiii rămași fără tată, cetățenii care plătesc taxe din care se finanțează aceste procese interminabile, toți asistăm la un spectacol de magie. Milioane de euro, prejudicii nerecuperate, toate s-au pierdut prin sertarele instanțelor odată cu intervenția prescrierii.
Pe lângă toate acestea, sunt încă multe fapte ale unor persoane publice pentru care nici nu s-a început urmărirea penală sau un minim de efort pentru analiza infracțiunilor acestora. Încep să strâng din ce în ce mai multe „dovezi” că statul nu vrea să fie sănătos și face tot posibilul să devină cât mai corupt. Abia aștept prima știre despre cineva care „a căzut de la balcon”.
