Singurătatea a devenit un fenomen tot mai vizibil în ultimele decenii, atât în plan individual, cât și ca problemă socială și politică. Trăim, de altfel, într-o societate marcată de mobilitate crescută, urbanizare rapidă și digitalizare, indivizii experimentând adesea o ruptură între viața lor privată, apartenența la comunități locale și relația cu instituțiile statului; ruptură ce poate genera o singurătate profundă, care combină dimensiuni emoționale, sociale, economice și politice, având consecințe ce depășesc planul personal și afectează structurile societale.
Recent, cercetările în științele sociale și politice au evidențiat o legătură între singurătate și susceptibilitatea la ideologii populiste, în special la mesajele radicale de dreapta. Populismul, definit prin opoziția simplistă „noi versus ei” și prin retorica anti-establishment, pare să ofere persoanelor singure un sentiment de apartenență și protecție simbolică. În contexte de nesiguranță socială, economică sau politică, concret în crize economice, sanitare și sociale, indivizii care se simt izolați pot fi mai vulnerabili la apelul la identități colective rigide, la glorificarea trecutului și la demonizarea grupurilor percepute drept amenințări.
Cum definim singurătatea
Singurătatea reprezintă o problemă personală și psihologică, dar și o problemă sociopolitică cu implicații potențial îngrijorătoare. Noreena Hertz o descrie drept mai mult decât lipsa iubirii, companiei sau intimității; mai mult decât sentimentul de a fi ignorat, nevăzut sau nesusținut de cei cu care interacționăm zi de zi, respectiv partener, familie, prieteni sau vecini.
Definiția pe care o propune extinde perspectiva și include lipsa susținerii din partea altor cetățeni, angajatorului, a comunității și a statului. Cumulând psihologia cu dimensiunea socială, economică și politică, este înaintată astfel o definiție a singurătății ce înglobează lipsa susținerii în contexte familiale și comunitare, dar și sentimentul de excludere politică și economică.
Ce e populismul de extremă dreapta
Populismul, indiferent de orientarea sa politică, se bazează pe o retorică simplistă și dihotomică: „noi” versus „ei”, abordare ce rezonează cu indivizii care percep o prăpastie între realitatea lor și cea a elitei politice sau economice (sau de la Bruxelles). Așa cum arată mai mulți cercetători, populismul de dreapta prosperă în medii marcate de neîncredere, deoarece promite adesea protecție față de „ceilalți”, percepuți ca amenințare (alte partide, imigranți etc). De altfel, liderii populiști sunt cunoscuți pentru oportunismul lor, ei creând și ulterior profitând de momente tensionate și de crize în societate.
Înaintând retorica „apartenenței la valorile tradiționale”, „identitatea națională” și, cel mai important, conceptul de „noi” din conflictul „noi versus ei”, este vizată crearea unui cadru de „comunitate”, influențând în mod direct persoanele care se simt singure și abandonate de stat.
Legătura dintre ele
Analiza legăturii dintre singurătate și populismul de dreapta dezvăluie o dimensiune adesea ignorată a comportamentului politic contemporan: aceea a emoțiilor și nevoilor relaționale neîmplinite. Dincolo de factorii economici sau ideologici, sprijinul pentru partidele populiste este alimentat de o criză a apartenenței și de o eroziune a capitalului social. Persoanele care se simt singure, izolate sau lipsite de sprijin, fie la nivel personal, fie instituțional, par mai vulnerabile la mesajele promovate de populismul de extremă dreapta.
Rezultatele studiilor recente arată că singurătatea acționează atât direct, cât și indirect asupra opțiunilor politice, fiind mediată de nivelul de încredere, de experiențele socio-economice și de contextul cultural.
Mai multe studii au arătat că persoanele care se percep mai marginalizate în societate, de obicei pentru că simt că nu sunt respectați, au mai puțină încredere în ceilalți sau sunt mai puțin implicate în activități sociale. Un studiu realizat de Delaney Peterson, Matthijs Rooduijn, Frederic R. Hopp, Gijs Schumacher și Bert N. Bakker explorează modul în care singurătatea favorizează susceptibilitatea față de partidele politice care capitalizează nevoia neîmplinită de conexiune: partidele populiste radicale de dreapta. Autorii au testat ipoteza cu teste distincte pe baza a patru eșantioane reprezentative la nivel de populație, acoperind nouă țări (Olanda, Germania, Austria, Croația, Danemarca, Franța, Ungaria, Suedia și Elveția). Potrivit rezultatelor, în Olanda, de exemplu, persoanele mai singure au prezentat o probabilitate mai mare de a susține partidele populiste radicale de dreapta în decursul a 15 teste desfășurate pe o perioadă de 15 ani.
Studiul „Disentangling loneliness and trust in populist voting behaviour in Europe”, desfășurat în 27 de state membre ale Uniunii Europene cu participarea a peste 25.000 de persoane, a descoperit că:
- Singurătatea socială are un impact semnificativ asupra votului populist, în special asupra sprijinului pentru extrema dreaptă, în timp ce dimensiunea emoțională a singurătății este asociată cu preferințe electorale mai degrabă de stânga, dar non-populiste;
- Niveluri mai ridicate de încredere reală sunt asociate cu un sprijin mai redus pentru partidele populiste de dreapta;
- Singurătatea și încrederea acționează prin canale distincte: singurătatea are un impact mai puternic asupra femeilor și persoanelor în vârstă, în timp ce încrederea joacă un rol mai important în rândul bărbaților și al persoanelor de vârstă mijlocie.
Folosind patru ediții ale European Social Survey, o altă cercetare a constatat că toate formele de apartenență socială stimulează participarea la vot, însă exercită o influență incoerentă asupra votului populist, în funcție de orientarea ideologică a partidului. În timp ce apartenența socială joacă un rol secundar în sprijinul pentru populismul de stânga, un nivel ridicat de coeziune socială reduce probabilitatea de a susține partidele populiste de dreapta.
Este important de menționat că singurătatea nu este singurul factor care alimentează populismul, că nu toți cei care se simt singuri votează partide populiste și nu toți cei care votează partide populiste sunt sau se simt singuri. Însă corelația dintre singurătate și populism este interesantă și poate explica multe, de la ascensiunea AUR în 2020, la o parte din voturile acordate în alegerile din 2024, dar și la turul doi al alegerilor prezidențiale din 2025.
Mai ales pentru că implicațiile socio-politice ale singurătății se extind dincolo de populism: de exemplu, singurătatea este asociată cu credințe în teoriile conspirației și polarizare politică. Acum, direcțiile sunt multiple, iar recomandările trebuie să vină de la psihologi și specialiști în psihologia politică, dar și de la experți în politici publice.
