Acest sistem este susținut prin educație politizată, unde istoria românilor este interzisă, prin militarizarea tinerilor încă de la vârste fragede și prin implicarea directă a clerului afiliat Moscovei în consolidarea „statalității transnistrene”. În paralel, libertatea de exprimare este practic inexistentă, iar jurnalismul independent a fost eradicat prin teroare și dosare penale pentru „trădare de patrie” sau „negarea rolului pozitiv” al forțelor ruse de menținere a păcii. Orice voce critică riscă detenția în condiții inumane.
Totuși, în ciuda acestui aparat opresiv, criza economică acută și realitățile cotidiene au început să producă fisuri în zidul propagandei. Tot mai mulți locuitori solicită cetățenia română pentru a accesa piața muncii din Uniunea Europeană și manifestă un interes crescut pentru învățarea limbii române, conștientizând oportunitățile pe care le oferă malul drept.
Pentru a înțelege cum funcționează aparatul de propagandă al Tiraspolului, care sunt riscurile la care se expun jurnaliștii care încearcă să spargă această bulă informațională și cum se raportează cetățenii de rând la realitățile politice, am stat de vorbă cu Mihaela Șerpi, analistă în drepturilor omului, Asociația Promo-LEX.
Mircea Ungureanu: Există o discrepanță evidentă între discursul oficial și realitatea din teren. Propaganda de la Tiraspol folosește adesea România pe post de „sperietoare”, însă observăm un interes constant pentru obținerea cetățeniei române. Cum diferă imaginea României construită de regimul secesionist de modul în care cetățeanul de rând se raportează cu adevărat la statul român?
Mihaela Șerpi: Propaganda de la Tiraspol utilizează de peste 30 de ani narațiuni ostile îndreptate împotriva României și a malului drept al Nistrului. În discursul Tiraspolului, războiul moldo-rus din 1992 ar fi fost declanșat de „naționaliștii români” de la Chișinău. Una dintre cele mai pregnante narațiuni este cea legată de „reabilitarea fascismului”. Propaganda încearcă să stabilească o paralelă între fascismul din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv când regiunea s-a aflat sub controlul regimului Antonescu, și războiul moldo-rus din 1992, promovând ideea că evenimentele din 1992 ar fi reprezentat o „continuarea a luptei împotriva fascismului”. Temele istorice reprezintă un pilon fundamental al narațiunilor propagandistice. Ele au scopul de a menține mentalul colectiv într-o stare permanentă de vigilență și să inoculeze ideea că regimul de ocupație este singurul care protejează populația de „inamici externi”, printre care se numără malul drept al Nistrului, Ucraina și România.
În acest context, școlile cu predare în limba română subordonate Chișinăului, care activează în regiune, sunt persecutate. Anul trecut, aceste instituții au fost etichetate drept „instrumente de reabilitare a fascismului”. În aceeași ordine de idei, liderii regimului insistă că istoria românilor nu trebuie predată în regiune, invocând că ar fi o „istorie greșită”. Este important de menționat că aceste narațiuni nu sunt transmise doar prin canalele locale de propagandă, ci și prin sistemul de învățământ din regiune, care este puternic politizat și orientat aproape exclusiv către spațiul rusesc.
Nu cunoaștem în ce măsură aceste narațiuni, transmise sistematic pe o perioadă atât de îndelungată (trei decenii), au produs efecte și câți dintre locuitorii regiunii transnistrene și-au format opiniile și atitudinile sub influența propagandei locale, deoarece în regiune nu pot fi realizate studii de opinie sau cercetări sociologice independente. Totuși, izolarea față de restul țării a contribuit, fără îndoială, la o dezrădăcinare culturală, civică și identitară, cu efecte pe termen lung.
Observăm că pretinsele activități și evenimente „patriotice” vizează în special copiii și tinerii. Regimul își dorește să formeze generații loiale intereselor Kremlinului. În rândul copiilor și tinerilor, îndoctrinarea este mai ușor de realizat, pe fondul cunoașterii reduse a istoriei, culturii și realităților Republicii Moldova, dar și al climatului represiv, care îi descurajează pe adulți să le transmită informații obiective despre trecut, despre ocupația militară rusă și despre dezideratul reintegrării. În comparație cu persoanele născute până la războiul de pe Nistru, cei născuți sub ocupație rusă nu au experiența traiului în comun cu populația de pe malul drept al Nistrului.
Cu toate acestea, în ultimii ani, observăm anumite tendințe pozitive. Una dintre ele este interesul locuitorilor regiunii pentru obținerea cetățeniei române, precum și a cetățeniei Republicii Moldova.
Federația Rusă a oferit cetățenie rusă pe scară largă în regiune, așa cum a procedat și în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei. În prezent însă, cetățenia rusă le este mai puțin utilă locuitorilor regiunii. Criza economică din Rusia din 2014 a dus la redirecționarea fluxurilor migraționiste dinspre Rusia către statele UE. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a fost un alt factor major care descurajează migrația spre Rusia. În schimb, cetățenia română le oferă locuitorilor regiunii posibilitatea de a emigra în UE, pentru muncă sau studii, beneficiind astfel de oportunități diverse și de un nivel de trai mai bun. Această reorientare nu a fost neapărat ușoară, inclusiv din motive lingvistice. Sistemul educațional din regiune și mediul informațional au fost construite în așa fel încât, de exemplu, uneori tinerii de acolo cunosc mai multe despre Rusia decât despre țara în care s-au născut.
O altă tendință pozitivă este creșterea interesului pentru studierea limbii române. În 2023, în cadrul Programului național de învățare a limbii române lansat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, municipiul Tiraspol s-a situat pe locul al patrulea la nivel național după numărul de cereri depuse. Este important de menționat că: (1) limba română în grafie latină este interzisă în stânga Nistrului și municipiul Tighina din 1994 și (2) peste 90% dintre elevii din regiune învață în limba rusă, fără acces la produse culturale/educaționale în limba română.
În ultimii cinci ani, a crescut și numărul de elevi în școlile cu predare în limba română subordonate Chișinăului din teritoriul ocupat. În 2025, pentru prima dată în ultimii 15 ani, numărul elevilor din aceste școli a depășit 2.000. Locuitorii regiunii înțeleg că învățarea limbii române oferă acces la oportunități suplimentare și le facilitează integrarea pe malul drept al Nistrului, unde condițiile de trai sunt mult mai bune. Aceste tendințe trebuie înțelese în contextul mai larg al situației din regiune, puternic afectată de o criză economică acută, care i-a determinat pe mulți locuitori să devină navetiști și să se deplaseze zilnic pe malul drept al Nistrului pentru muncă, unde limba română este necesară. Învățarea limbii române și contactul frecvent cu populația de pe malul drept al Nistrului pot contribui, în timp, la remodelarea percepțiilor.
Totodată, relațiile economice cu România sunt puternice. România se numără printre principalele destinații de export pentru agenții economici din regiune. Aproape 80% din produsele regiunii sunt exportate pe piața UE. De asemenea, locuitorii regiunii vizitează frecvent România. Prin urmare, există contacte directe și constante între locuitorii regiunii și România. Deci, aceste experiențe individuale ar putea contribui la demontarea miturilor și narațiunilor propagandistice rusești.
Mircea Ungureanu: Mediul informațional din regiunea transnistreană este recunoscut ca fiind o bulă ermetică. În acest climat de control strict, ce șanse reale de supraviețuire mai are jurnalismul independent? Cum reușesc jurnaliștii neafiliați regimului să își facă meseria și la ce riscuri se supun?
Mihaela Șerpi: Jurnalismul independent nu există în regiunea transnistreană, din cauza climatului profund represiv. Situația din stânga Nistrului reproduce autoritarismul din Federația Rusă. Orice persoană care își exprimă opinii critice față de Rusia sau față de regimul de ocupație, fie pe rețelele de socializare, fie în conversații private, care organizează proteste pașnice sau care arborează drapelul Ucrainei, riscă să fie acuzată de „trădare de patrie”, „extremism”, „defăimarea” liderilor locali ori de „negarea rolului pozitiv” al forțelor ruse de menținere a păcii. Sunt documentate multiple cazuri individuale de detenție ilegală, în condiții inumane, ca urmare a exercitării dreptului la liberă exprimare.
Un exemplu elocvent este cazul jurnalistei Larisa Calic. După publicarea cărții „Anul Tinereții”, în care a descris relele tratamente la care sunt supuși tinerii în „armata transnistreană”, împotriva sa a fost inițiat un dosar penal pentru „extremism”. Ulterior, aceasta a fost nevoită să părăsească regiunea pentru a evita riscul de detenție ilegală.
În general, jurnaliștii de pe malul drept al Nistrului sunt adesea nevoiți să intre clandestin în regiune. Mulți dintre ei sunt reținuți, li se confiscă bunurile, sunt intimidați și declarați persoane indezirabile. Regimul de la Tiraspol condiționează activitatea jurnaliștilor de obținerea unei acreditări speciale, pe care o acordă, în practică, doar jurnaliștilor afiliați Kremlinului.
Mircea Ungureanu: Dacă analizăm instrumentarul propagandei regimului de la Tiraspol, spre ce se canalizează cele mai multe resurse? Cât de mult se bazează sistemul pe propaganda vizuală și estetică (monumente sovietice, panouri, elemente militariste) comparativ cu propaganda clasică din presă, pentru a menține activă acea barieră psihologică față de România sau alte țări?
Mihaela Șerpi: Propaganda se bazează în mare măsură pe elemente vizuale. În școli și grădinițe sunt afișate pretutindeni drapelele regimului de ocupație, portretele liderului acestuia, Vadim Krasnoselski, precum și imagini cu teritoriul regiunii, denumit de structurile de ocupație „Republica Moldovenească Nistreană”. Mediul înconjurător este conceput astfel încât să contribuie la formarea convingerii că acești copii sunt „transnistreni” și „cetățeni ai republicii moldovenești nistrene”. În ultimii ani, regimul a intensificat propaganda identitară, promovând mitul „identității transnistrene”, care are scopul de a inocula ideea că populația din regiune este diferită de cea de pe malul drept al Nistrului, pentru că ar avea o identitate, o cultură, valori, rădăcini istorice și eroi diferiți.
De asemenea, în preajma zilei de 9 mai, celebrată la Tiraspol drept „Ziua Victoriei”, copiii sunt implicați în activități care imită războiul: joacă roluri de soldați răniți sau de asistente medicale pe front, sunt îmbrăcați în uniforme de camuflaj militar, participă la reconstituiri ale luptelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel de practici contribuie la cultivarea nostalgiei față de URSS și la normalizarea războiului de la cele mai fragede vârste.
În ceea ce privește memorialele, acestea reprezintă un element important al propagandei locale. În ultimii ani, în pofida crizei economice, regimul a reabilitat numeroase memoriale și a construit altele noi. O parte dintre ele sunt dedicate celui de-al Doilea Război Mondial, iar altele războiului moldo-rus din 1992, pe care Tiraspolul îl numește drept „agresiunea pe scară largă a Moldovei împotriva poporului transnistrean”. În unele localități, memorialele dedicate acestor două evenimente sunt amplasate unul lângă altul, cu scopul de a induce o paralelă între cel de-al Doilea Război Mondial și războiul din 1992. Chiar și în localitățile aflate pe cale de dispariție, se găsește, de regulă, cel puțin un monument, fie dedicat lui Lenin, fie soldaților din aceste războaie.
Mircea Ungureanu: Biserica are o influență profundă în sfera fostului bloc sovietic și știm că poate deveni o armă politică redutabilă. Cum este instrumentată religia și discursul anumitor clerici afiliați Moscovei pentru a manipula populația din Transnistria, în special atunci când se încearcă demonizarea valorilor occidentale?
Mihaela Șerpi: Biserica are un rol esențial în mașinăria propagandistică de la Tiraspol, precum și în procesul de îndoctrinare a copiilor și tinerilor. Prin biserică mă refer la Eparhia de Tiraspol și Dubăsari, subordonată Mitropoliei Moldovei, afiliată Moscovei. De exemplu, anul trecut, reprezentanții acestei eparhii, în cadrul unei întâlniri organizate de Vadim Krasnoselski, au propus ca copiii din grădinițe să fie familiarizați cu elementele „statalității transnistrene”. Colaborarea acestei eparhii cu regimul de ocupație este cunoscută la Chișinău.
Preoții participă la evenimentele propagandistice de memorie organizate de regimul de ocupație și sunt implicați în activități educaționale, inclusiv în predarea unor discipline care, cel puțin la nivel declarativ, se axează pe ortodoxie și pe valori moral-spirituale, însă, în realitate, conținutul acestora include și mesaje ideologice, fiind abordate teme precum „poporul transnistrean” și „statalitatea transnistreană”.
În plus, există preoți care deservesc structurile paramilitare locale, fiind prezentați drept „preoți militari”. Aceștia se implică și în activitățile educaționale desfășurate în școlile militare pentru minori, precum Școala Militară Suvorov din Tiraspol, unde sunt formați, într-un mediu închis, viitorii militari ai regimului încă de la vârsta de 11 ani. De asemenea, fotografiile publicate de structurile de ocupație arată că preoții participă și la deschiderea taberelor de pregătire militară pentru minori, care includ o componentă ideologică pro-rusă pronunțată. În aceste tabere, copiilor li se cultivă atitudini ostile față de malul drept al Nistrului și sunt promovate narațiunile revizioniste ale Kremlinului în raport cu Ucraina.
În ceea ce privește demonizarea Occidentului, aceasta se realizează, la fel ca în Federația Rusă, prin invocarea „apărării valorilor tradiționale”. Occidentul este prezentat drept decadent, în timp ce Tiraspolul este descris ca un „bastion” al valorilor tradiționale. Regimul de la Tiraspol a preluat în ultimii ani legislația din Federația Rusă privind așa-numita „combatere a propagandei LGBT”.
Mircea Ungureanu: Orice sistem de propagandă, oricât de bine pus la punct ar părea, are fisuri. Care consideri că sunt cele mai mari vulnerabilități ale aparatului de manipulare regizat de Tiraspol și Moscova în prezent? Cum pot jurnaliștii independenți să speculeze aceste slăbiciuni pentru a aduce adevărul la lumină?
Mihaela Șerpi: Sunt mai multe vulnerabilități. În primul rând, „identitatea” și „statalitatea transnistreană” reprezintă un mit, iar o parte dintre locuitorii regiunii înțeleg acest lucru. Ei resimt această realitate în viața de zi cu zi. Actele pe care le obțin nu sunt recunoscute de autoritățile constituționale sau de alte state, iar accesul la o justiție independentă este inexistent. O parte dintre ei înțeleg că sunt ostaticii unui regim de ocupație care, menținând regiunea într-o zonă gri, a obținut beneficii economice.
O altă vulnerabilitate este legată de caracterul autoritar al aparatului de forță. Populația din regiune cunoaște foarte bine consecințele exercitării libertății de exprimare. Frica și autocenzura sunt omniprezente. Prin urmare, mulți înțeleg că acest mediu represiv a fost construit tocmai pentru a proteja liderii structurilor de ocupație.
Un alt aspect este că, în unele cazuri, inclusiv liderii structurilor de ocupație, pe fondul unor lupte politice interne, au ajuns să devină victime ale sistemului pe care l-au construit și consolidat. De exemplu, fostul pretins „președinte” al așa-numitei „RMN”, Evghenii Șevciuc, s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit în numeroase hotărâri vizând cauzele din regiune că așa-numitele instanțe din stânga Nistrului sunt ilegale și incompatibile cu Convenția, iar Federația Rusă poartă responsabilitatea pentru încălcările comise în regiune. Astfel de informații ajung și la populația locală, inclusiv mesajul că până și foștii lideri ai structurilor de ocupație recunosc, implicit sau explicit, ilegalitatea și ilegitimitatea regimului de ocupație.
În plus, dincolo de propagandă, regimul are puține lucruri de oferit unei populații tot mai sărăcite. Din ianuarie 2025, regiunea se confruntă cu o criză economică fără precedent. Discrepanțele dintre malul drept și malul stâng al Nistrului s-au adâncit mult în ultimii ani. În acest context, locuitorii regiunii apelează tot mai des la servicii publice oferite de autoritățile constituționale. Astfel, miturile și propaganda locală sunt demontate la nivel individual, atunci când oamenii vin pe malul drept al Nistrului și observă direct diferențele. Monitorizând spațiul informațional din regiune, am observat o nemulțumire tot mai mare a locuitorilor față de inflație, majorarea tarifelor la utilități și întârzierile sistematice la plata salariilor și pensiilor. Într-un context economic atât de dificil, eficiența propagandei scade.
Mulți ani la rând, pe malul drept al Nistrului nu au existat platforme independente de informare dedicate regiunii transnistrene. A existat un vid informațional, care a început să fie spulberat odată cu apariția unor platforme media axate exclusiv pe regiune, precum Zona de Securitate. Aceasta are o audiență mare pe rețelele sociale, în special pe TikTok, unde se află și mulți locuitori ai regiunii transnistrene. Așadar, ceea ce a făcut Zona de Securitate a fost să își ducă mesajele pe platformele pe care, în mod obișnuit, se află oamenii din regiune.
Țin să menționez, în contextul întrebării anterioare privind accesul jurnaliștilor independenți, că au existat cazuri în care locuitori ai regiunii care au colaborat cu Zona de Securitate au fost avertizați de așa-numitul KGB local, condus de un fost colonel FSB, că această platformă media este declarată în regiune „organizație necomercială ostilă” și că orice colaborare cu ea poate duce la inițierea unui dosar penal pentru „trădare de patrie”. Pentru „trădare de patrie” este prevăzută o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare în pretinsul cod penal local.
Aceste platforme contribuie la informarea populației de pe ambele maluri ale Nistrului cu privire la încălcările drepturilor omului, la cazuri individuale de detenție ilegală, care ilustrează modul în care operează regimul de ocupație, precum și la consecințele deciziilor adoptate la Tiraspol. Ele au ajutat la readucerea subiectului regiunii transnistrene și al reintegrării țării pe agenda publică. Totuși, din păcate, la nivelul societății persistă, în continuare, un grad redus de cunoaștere a realităților din regiunea transnistreană. De asemenea, comunicarea strategică a autorităților pe dimensiunea dosarului transnistrean lasă de dorit. În timp ce regimul de ocupație a transformat sistemul educațional într-un instrument de ideologizare și militarizare a copiilor și tinerilor, pe malul drept al Nistrului, în școli, aproape că nu se vorbește deloc despre ceea ce se întâmplă în prezent în regiunea transnistreană și despre importanța reintegrării.
Prin urmare, documentarea situației din regiunea transnistreană contribuie nu doar la pătrunderea în mediul informațional izolat al regiunii, ci și la informarea populației de pe malul drept al Nistrului. Este necesar ca populația Republicii Moldova să cunoască ce se întâmplă în regiune, inclusiv pentru a pregăti consensul și sprijinul public de care va fi nevoie în procesul de reintegrare.
Mircea Ungureanu: Extinzând discuția la nivelul întregii Republici Moldova, mediul informațional rămâne extrem de vulnerabil. Care consideri că este, în acest moment, cea mai toxică și eficientă campanie de manipulare care țintește direct relația identitară și politică dintre Chișinău și București?
Mihaela Șerpi: Pentru început, vreau să menționez că, în pofida propagandei comuniste, a „experimentului” lingvistic sovietic numit „limba moldovenească” și a izolării de România, populația Republicii Moldova nu a căzut pradă acestor narațiuni. Între Republica Moldova și România există relații solide, dezvoltate pe multiple dimensiuni. Aceste relații nu sunt doar la nivel statal, ci și la nivel individual/personal. Majoritatea populației Republicii Moldova înțelege și sprijină parteneriatul strategic cu România. Pentru mulți, redobândirea cetățeniei române a reprezentat un remediu simbolic și recâștigarea unui drept pierdut. De aceea, participarea la scrutinele electorale din România este percepută drept un lucru firesc. Dubla cetățenie înseamnă, pentru mulți, și o dublă responsabilitate civică. Participarea record la alegerile prezidențiale din 2025 demonstrează interesul cetățenilor români din Republica Moldova față de evoluțiile politice și de parcursul de dezvoltare al României. Orice cutremur politic la București s-ar resimți și la Chișinău.
Cred că Rusia a fost, până acum, cel puțin în Republica Moldova, ineficientă în cultivarea unor atitudini negative față de România. Reziliența în acest sens s-a construit de-a lungul multor ani. În schimb, în urma scrutinelor electorale din România, am asistat la un val de nemulțumire față de participarea cetățenilor români din Republica Moldova la alegeri. Un val care, recunosc, ne-a luat prin surprindere. Există riscul ca acest teren fertil de nemulțumire și necunoaștere să fie exploatat de propaganda rusă, care își dorește fragilizarea relațiilor și dezbinarea populațiilor din ambele țări.
În opinia mea, au fost toxice acele narațiuni care au încercat să transmită ideea că voturile din Republica Moldova ar fi fost cumpărate, că populația ar fi fost adusă organizat la secțiile de votare, că alegătorii din Republica Moldova nu ar avea dreptul să influențeze viața politică din România sau că cetățenia română ar fi fost redobândită doar pentru a obține beneficii de la statul român. Mesajul general sugera că alegătorii de aici ar fi votat împotriva intereselor României.
