Demisia Victoriei Stoiciu din Partidul Social Democrat dă un semnal în interiorul formațiunii politice, după decizia PSD de a susține alături de Alianța pentru Unirea Românilor demersul de dărâmare a Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. Cunoscută în ultimii ani pentru pozițiile sale ferme în apărarea valorilor democratice și pentru inițiative sociale și civice, Victoria Stoiciu anunță că ruptura de PSD a devenit, din punctul ei personal de vedere, inevitabilă.
Într-un mesaj public postat inclusiv în social media, senatoarea precizează că și-a înaintat oficial demisia după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură, gest pe care îl consideră incompatibil cu propriile convingeri politice.
„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total”, a transmis Victoria Stoiciu.
Fosta social-democrată critică dur apropierea PSD de AUR, partid catalogat frecvent în spațiul public drept formațiune radical-naționalistă, și avertizează asupra riscurilor pe care le implică legitimarea extremismului în jocul politic curent. „Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului”, afirmă ea.
Victoria Stoiciu invocă lecțiile istoriei europene și amintește că ascensiunea regimurilor fasciste nu s-a produs peste noapte, ci prin compromisuri succesive făcute de partidele democratice în numele unor avantaje de moment. În opinia sa, tocmai de aceea formațiunile social-democrate occidentale au păstrat o distanță clară față de extremism, pentru a evita repetarea greșelilor trecutului.
Mesajul său devine și mai tranșant în final: „Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului. Este o linie roșie peste care nu se poate trece.” Prin această declarație, demisia sa depășește dimensiunea unei simple despărțiri de partid și capătă semnificația unui protest politic direct față de colaborarea PSD cu AUR.
După cum știm deja, această demisie vine într-un moment sensibil pentru scena politică românească, unde tentativa PSD-AUR de a răsturna Guvernul Bolojan riscă să adâncească polarizarea din societate și să vulnerabilizeze mult mai tare țara din punct de vedere economic în perioada ce va veni. Asta din simplul motiv că Uniunea Europeană nu va privi deloc cu ochi buni ascensiunea extremismului la putere în țara noastră.




