Am fost și sunt încă într-un „wow” continuu. A fost o onoare să vorbesc în numele unei păduri și a unor mlaștini ca apărător al mediului, recunoscut de 3 organisme ONU, printre care unul este Raportorul Special pentru Apărătorii Mediului sub Conventia de la Aarhus, Michel Forst, gazda și inițiatorul acestui forum.
Ce îmi iau esențial din această experiență este că lumea știe ce facem. Atât eu, cât și mulți alți apărători ai mediului. Și asta e fundamental pentru supraviețuirea planetei, oricât de locală, mică, urâtă ar putea apărea sau fi descrisă lupta fiecăruia dintre noi, cei de aici…
Cum vă spuneam, ideea și impulsul pentru organizarea acestui forum au venit de la Michel Forst, Special Rapporteur on Environmental Defenders under the Aarhus Convention and Forum Co-Rapporteur, care a avut și diplomația de a-l prezida împreună cu o activistă de mediu din Bosnia Herțegovina, Sara Tusevljak (environmental human rights defender from Bosnia and Herzegovina and Forum Co-Rapporteur).
Foto: Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights
O organizare impecabilă, cu o disciplină și un ritm civilizat care mi-au mers la inimă, reușită de o echipă foarte sudată și unită sub managementul dnei Ana Paula Souza (Human Rights Officer, Environment and Climate Change Unit, OHCHR).
Foto: Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights
400 de oameni, un spațiu cu reguli stricte, în Palais de L’Europe, sediul Consiliului Europei, multe emoții, multe voci, multe mesaje despre protecția mediului și a drepturilor omului în legătură cu mediul, toate au părut un dans civilizat de societate, mai intens pe ritm câteodată, emoțional și profund dureros în mărturii, dar frumos. Util, pentru că a adus împreună oameni care de cele mai multe ori se cred singuri în luptele lor. Spun asta pentru că așa mă simt și eu câteodată. Acum știu că nu sunt.
Pentru mine, principala resursă pe care mi-am luat-o, dincolo de informațiile despre procedurile și legile pe care nu le știam, a fost relația cu oameni noi și puternici, fascinanți, din toate colțurile lumii. Mi-am luat o porție de speranță realistă, de suport moral și de oglindire în valorile celor ca mine. Cumva, dacă ar fi să ascult mesajul organizatorilor și deopotrivă al participanților, mesaj pe care și eu l-am susținut, acesta a fost că nu suntem singuri și că natura de pretutindeni are nevoie de oameni buni ca să supraviețuiască atacului tot mai mare și mai inconștient al unei omeniri care caută să facă bani din orice bucățică de natură rămasă încă neatinsă.
Discuțiile de la Forum au arătat în sine natura Europei și a lumii suferă de pe urma formelor de dezvoltare pe care umanitatea și guvernele au ajuns să le creadă mai importante decât viața însăși. Forme de guvernământ care pun problema banilor mai presus de sensul vieții în relație cu natura care ne hrănește. Am ajuns nu doar să consumăm, ci și să distrugem pentru că așa vrem, pentru că putem.
În țările autoritare este cumplit: oameni închiși ani de zile sau pe viață pentru păcatul de a fi protestat, de a fi criticat, de a fi vorbit liber, bătuți, uciși pentru că au apărat mediul.
Și nici în cele civilizate nu mai e ceea ce credeam și speram. Mărturiile activiștilor din toate țările arată un trend îngrijorător spre ceva ce nu e în favoarea naturii și nici a oamenilor.
Așa că formatul forumului a fost construit în jurul mesajelor pe care noi, toți oamenii care, într-un fel sau altul, acasă la noi ne luptăm să păstrăm câte un colț de natură întreagă, le adresăm statelor. Am construit pe trei direcții:
- Dereglementarea de mediu și dreptul la un mediu sănătos în Europa (Environmental de-regulation and the right to a healthy environment in Europe)
- Criminalizare și SLAPP-uri (Criminalisation and SLAPPs)
- Prejudiciul produs de corporații (Corporate harm)
Mesajele finale construite de noi au avut de-a face cu nevoia de acțiune a autorităților, mai mult decât cu lipsa legislației. Da, e nevoie de clarificare, de detalii, de completarea legilor, cu un mecanism legal care să legifereze clar dreptul de a protesta pentru mediu, de exemplu; în unele țări e nevoie de transpunerea directivelor europene, în altele, ca Armenia, Albania, Serbia, e nevoie atât de transpunerea directivelor, cât și de aplicarea principiilor de protecție a mediului (cel mai important fiind evaluarea de mediu înainte de a autoriza proiecte care pot avea impact negativ asupra mediului). Dar nevoia esențială este de respectarea și implementarea reală a ceea ce există deja ca legislație în democrațiile europene. Sau a strategiilor pretinse și clamate în discursurile și obiectivele povestite în atâtea forme destul de politic similare, de invitații care și-au susținut discursurile în fața noastră.
Și ajung la punctul culminant al forumului. O primă zi am muncit 400 de oameni implicați să definim mesajele către statele din Consiliul Europei. Așa, ca să înțelegeți: pe model participativ, ne-am pregătit ca pentru o ședință de consiliu local, la care trebuiau să apară și consilierii ca să ne asculte. Ei, dacă în România nu suntem primiți la ședințele de consiliu local, pentru că nu avem bască, domiciliu unde trebuie și, în general, pentru că suntem incomozi cu întrebări, sesizări și petiții, la Strasbourg, consilierii au lipsit. Adică au venit doar 5-6 dintre reprezentanții statelor, dintre care doar reprezentantul Franței și cel al Moldovei (aspirantă la UE) s-au prezentat cât de cât onorabil. O frustrare și o dezamăgire foarte mare. A notat-o, sper, chiar și Bjørn Berge, Deputy Secretary General al Consiliului Europei, care ne-a promis că la următoarea ediție va insista pe prezența mai multor reprezentanți. Recunosc că am dat voce în plen acestei frustrări, să se știe țara mea că a ratat un nume pe lista aia… Am întrebat unde este România aceea a autorităților care acasă ne învârt în cercuri vicioase între instituții, care ne taie microfonul la dezbateri, care ascunde dezbaterile și ne hărțuiește cu poliția și instituțiile ei de forță (oh, nu știam ce ne așteaptă…), care ne acuză pe nedrept și fără șanse de apărare pe noi că încălcăm legea, care ne lasă pradă SLAPP-urilor de cea mai joasă speță, care ne ignoră și jignește constant. Am întrebat cum de le lipsește curajul să stea să apere cuvintele și promisiunile politice făcute în aceeași sală în discursuri diplomatice. Nu am primit răspuns.
Ce am apreciat: Au participat mulți oficiali ai Franței, țara gazdă, și ai Strasbourgului și Consiliului Europei, și mi-a plăcut mult informalitatea și naturalețea cu care și-au expus obiectivele mandatelor cele două raportoare speciale: cea pe dreptul la un mediu curat, sănătos și sustenabil, dna Astrid Puentes Riaño (Special Rapporteur on the human right to a clean, healthy and sustainable environment) și cea pe situația apărătorilor drepturilor omului, dna Andrea Bolaños Vargas (Special Rapporteur on the situation of human rights defenders).
Au fost multe întrebări pentru ele. Noi toți ne uităm la acești raportori speciali cu speranța că statutul Organizației Națiunilor Unite va rămâne unul care impune respect, care, prin obiectivitate și expertiză independentă de afacerile interne ale statelor, ne poate asigura mediere, cale de dialog, un pic de structură și, mai ales, o revenire la principii, la lege.
Ei, și m-am întors de la primul Forum European al Apărătorilor Mediului cu o singură convingere: că, deși libertatea de a proteja natura se restrânge peste tot în lume, există încă mecanisme care rezistă, mecanisme pe care le putem folosi ca să ne opunem ascensiunii extremismului.
M-am întors dorind să vi-i prezint pe oamenii pe care i-am întâlnit acolo. Sunt câțiva care te impresionează efectiv cu energia și forța lor interioară, tineri, foarte tineri, dar și seniori, un trib profund, închegat pe valori despre natură și să vă arăt lupta lor ca pe o dovadă: dovada că se poate lupta și că se poate câștiga pentru natură și pentru o justiție a drepturilor omului. Sunt modele. Au influență. Demonstrează că se poate.
M-am întors ca să împărtășesc ce am învățat: despre mecanismul Raportorilor Speciali ai Organizației Națiunilor Unite; despre Ombudsmanul European, care poate monitoriza și semnala disfuncționalitățile instituțiilor europene, exact ceea ce ar trebui să facă Avocatul Poporului din România pentru instituțiile românești, și nu face. Nici măcar nu se sinchisește să afle că funcționează prost.
M-am întors în realitatea mea abuzivă din România exact la timp ca să încasez încă o lovitură. Și să mă gândesc de două ori înainte de a expune aceste modele, pentru a nu le crea o breșă în siguranța lor arătându-i într-o lume care merge spre… cum să-i zic?… prăpastie?, acuzându-și fără drept de replică organizațiile de presă și civice pentru exercitarea dreptului de a protesta, de a critica, de a se exprima liber, adică fix ce am celebrat noi la Forum.
În același timp, cu tot șocul, refuz să cred că sistemul judiciar românesc, în întregul lui, este atât de capturat de putere și de bani încât nu se mai poată curăța singur, că a ajuns să atace, să criminalizeze, să acuze, să judece și să condamne, fără drept de apărare, fiecare voce care a îndrăznit să critice corupția din sistem. Fiecare voce care a vorbit în numele celor mulți dintre noi care vedem și numim corupția insuportabilă din justiția română, de la cei care fac legea până la cei care o aplică.
Hotărârea de ieri a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pare o pagină din Inchiziție care s-a așezat urât peste amintirea luminoasă a forumului…
Nu-mi iese din minte gândul că, luni de zile, niște judecători și-au folosit orele de funcție publică plătită ca să monitorizeze rețelele sociale și apoi au întocmit o listă neagră de ONG-uri și de persoane care se opun funcționarilor pe care îi plac și îi protejează, din guvern și din conducerea sistemului judiciar.
Pretind că societatea e proastă, manipulată să defăimeze justiția. Dar societatea suntem noi, oameni care știm ce facem când ieșim în stradă la protete, care știm ce legi se încalcă, ce drepturi avem.Noi suntem societatea care și-a exprimat furia față de corupția din justiție. Nu o ”populație”…
Numesc oameni. Numesc ONG-uri. Și îi condamnă din start, declarându-i deja vinovați de „defăimarea justiției”, de „tulburarea ordinii publice”, cu acuzații prea grave ca să fie aruncate așa.
Este de necrezut. Și este profund, profund îngrijorător.
România a ajuns la punctul de fierbere. Și totuși pare că suntem înghețați în traumă, pentru că încă nu putem înțelege cum e posibil așa ceva. Șocul e pur și simplu că au îndrăznit să meargă atât de departe.
Speranța vine din ideea confirmată pentru mine la acest forum pe care vă rog să o vedeți în imaginea aceea de grup. Un stup de oameni buni și organizați bine poate învinge răul, poate face diferența pentru natură, pentru libertate, pentru democrație, pentru orice ne putem în minte să realizăm.
Totul e să nu lăsăm răul să ne înghețe.
Și să știm că oamenii buni care luptă pentru o cauză dreaptă, fie ea natură, justiție adevărată, libertate de exprimare, au încă puterea de a câștiga.
