Ca să nu lungim prea mult introducerea în poveste, Martina Orlea, consiliera de stat a lui Nicușor Dan în Departamentul de Securitate Națională, asociată cu zona combaterii dezinformării, a devenit ea însăși subiectul unei dezinformări virale. Potrivit chiar relatării sale, niște fotografii au fost folosite într-o campanie de dezinformare care ar fi ajuns la aproximativ un milion de persoane. Deci consiliera pe dezinformare de la Cotroceni a considerat oportun să lase să treacă vreo trei zile ca dezinformarea să ”prindă” la un milion de persoane, pentru a ieși pe social media să explice ce s-a întâmplat.
Povestea virală este, în esență, simplă. Pe toate rețelele sociale au apărut fotografii în care președintele Nicușor Dan apare alături de o tânără purtând accesorii Hello Kitty. Fotografiile au fost prezentate, în unele postări, ca fiind cu noua consilieră prezidențială Martina Orlea. Numai că femeia din fotografii nu era Martina Orlea. Era Ioana-Mădălina Sadovec, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, care fusese primită la Cotroceni împreună cu alți magistrați.
Martina Orlea este tocmai consiliera prezidențială care vorbește despre combaterea dezinformării la câteva zile după ce fake news-ul a făcut înconjurul rețelelor de socializare. Și culmea e că nu vorbim aici de o operațiune sofisticată de inteligență artificială. Este o fotografie reală, cu oameni reali, peste care s-a lipit o identitate falsă. Adică exact genul de mecanism elementar pe care orice sistem serios de verificare a informației ar trebui să îl poată identifica rapid.
Orlea a publicat luni o explicație intitulată „Cum se propagă o știre falsă? Studiu de caz: Hello Kitty”. Ea susține că mecanismul a avut mai multe etape: folosirea unor informații reale, dar trunchiate; distribuirea coordonată de mai multe profiluri; redistribuirea în grupuri de Facebook; preluarea de către influenceri; migrarea conținutului pe TikTok și LinkedIn; apoi modificarea succesivă a narațiunii după ce utilizatorii au început să observe că persoana din fotografie nu era Martina Orlea.
Problema este că această explicație corectă a mecanismului folosit produce, simultan, o întrebare incomodă: dacă acesta este un caz atât de clar de dezinformare, unde a fost reacția rapidă? Trei zile în internet înseamnă o eternitate. În domeniul dezinformării, fiecare oră contează. O informație falsă care rămâne câteva ore pe internet poate fi corectată. Una care circulă zile întregi poate deveni deja „adevăr” pentru sute de mii de oameni care au văzut-o, comentat-o, redistribuit-o sau au primit-o de la cineva în care au încredere.
Tocmai de aceea, la nivel european există mecanisme de Rapid Response dedicate situațiilor în care conținutul problematic trebuie identificat, documentat și transmis rapid platformelor. Comisia Europeană vorbește explicit despre nevoia de capacitate de „early warning” și „rapid response” în fața amenințărilor informaționale. Iar noi, în plin război informațional, avem la Cotroceni o persoană care nu prea înțelege care e rolul ei în povestea asta a dezinfomării, în afară, desigur, de a demonstra lumii întregi cât de slabi suntem în domeniu. Sau cât de slabi sunt cei angajați de stat să ne protejeze de dezinformare, ca să fim mai corecți.
De fapt, povestea Hello Kitty devine involuntar și un test pentru conceptul de „rapid response”. Consiliera pe combaterea dezinformării ne explică, după câteva zile, cât de important este să verificăm informația înainte să o distribuim. Totuși, cine trebuia să reacționeze rapid la o asemenea campanie, dacă nu tocmai oamenii care au fost instalați în funcții publice pentru a monitoriza astfel de fenomene?
Dar cine este, de fapt, Martina Orlea?
Conform informațiilor publice despre parcursul ei, ea a lucrat în campanii politice, comunicare digitală și storytelling. A colaborat cu formațiuni și campanii din Marea Britanie, Statele Unite și Republica Moldova și a coordonat strategia de digital și voluntari pentru campania prezidențială a lui Nicușor Dan din 2025. Profilul său public indică studii la ASE și programe de studiu în zona dezvoltării internaționale și politicilor publice, precum și experiență la Electica, o companie de tehnologie politică și comunicare digitală. Dar Martina Orlea nu are, de fapt, niciun pic de experiență în domeniul combaterii dezinformării. Ea e un personaj care se pricepe probabil la comunicare politică și strategii de comunicare, însă acestea nu au nicio legătură cu înțelegerea fenomenului dezinformării. Și nici modul în care scrie nu este unul care să indice talente mai fericite decât ale unui chatbot.
Practic, nu am identificat în sursele publice consultate o pregătire academică sau un parcurs profesional specializat în cercetarea dezinformării comparabil cu cel al experților consacrați în acest domeniu. Și asta este o întrebare legitimă atunci când vorbim despre un post de consilier de stat în Departamentul de Securitate Națională.
O piesă esențială din puzzle este proiectul „România Imună”. Martina Orlea este cofondatoare a proiectului, care s-a prezentat drept o inițiativă de creștere a rezilienței societății românești în fața dezinformării și manipulării informaționale. În spatele proiectului se află Asociația Tehnologia pentru Umanitate.
Pe 27 mai 2026, „România Imună” a organizat la Palatul Cotroceni „Rapid Response – Summitul European pentru Consolidarea Rezilienței la Dezinformare”, sub Înaltul Patronaj al președintelui Nicușor Dan. La summit a fost prezentat și un raport privind dezinformarea în România. Potrivit comunicării organizației, acesta susținea, între altele, că 76% dintre narativele de dezinformare de pe TikTok ar fi generate de doar zece conturi și că 20% dintre postările cu cele mai bune performanțe ar reprezenta atacuri orchestrate.
Aici apare însă o altă ironie. Cu doar două săptămâni înaintea summitului, Martina Orlea fusese numită consilier de stat la Cotroceni. Iar pe 17 mai, George Leca, fondator și cofondator al proiectului „România Imună”, anunța public numirea ei cu un mesaj elogios. Leca scria că Orlea a avut o „contribuție esențială” la construirea proiectului și că numirea sa reprezintă o recunoaștere a „profesionalismului, integrității, inteligenței strategice și echilibrului” ei. În același mesaj era anunțată și retragerea formală a Martinei Orlea din Consiliul Director și Adunarea Generală ale ONG-ului, tocmai pentru a evita potențiale conflicte de interese și pentru ca România Imună să poată continua să fie prezentată drept un demers independent al societății civile.
Inclusiv cronologia asta ridică niște întrebări care merită puse: Orlea devine întâi cofondatoare a unui proiect dedicat combaterii dezinformării, apoi e implicată în construirea lui și apoi e numită consilier de stat în Departamentul de Securitate Națională. Iar la scurt timp după aceea, proiectul ajunge să organizeze la Cotroceni un summit dedicat exact domeniului în care noul consilier prezidențial lucrează.
Întrebările despre „România Imună” nu sunt inventate acum, odată cu povestea Hello Kitty.
În mai 2026, G4Media a publicat o investigație critică despre proiect, punând sub semnul întrebării experiența fondatorilor în domeniul dezinformării și modul în care inițiativa a ajuns să aibă acces la Cotroceni. Publicația a remarcat că nici România Imună, nici asociația care o operaționaliza nu aveau un istoric îndelungat de proiecte pe combaterea dezinformării. Atunci când statul începe să construiască politici publice în jurul combaterii dezinformării, expertiza celor care definesc ce este dezinformare devine ea însăși o chestiune de interes public.
Și uite cum apare o întrebare mai mare decât „cine e fata cu Hello Kitty?”. Întrebarea aceea există deja pe buzele multor români, îngrijorați de efectele propagandei ruse și a războiului informațional în România: cât de pregătit este sistemul românesc să reacționeze la dezinformare în timp real?
Pentru că nu este suficient să explici mecanismul după ce acesta a funcționat. Un adevărat specialist în domeniul dezinformării ar trebui să poată face și lucrurile ceva mai puțin spectaculoase: monitorizare, verificare, documentare, identificarea coordonării, trasarea sursei, evaluarea amplificării, comunicare de criză și notificarea rapidă a platformelor.
Și cel mai important lucru pe care ar trebui să îl explice acum cine a făcut angajări de felul acesta la Cotroceni e în ce univers experiența în comunicare digitală și campanii politice e suficientă pentru a ocupa un rol strategic în combaterea dezinformării la nivelul Administrației Prezidențiale?
Cotroceniul ar trebui să explice public de ce, după ce criterii și pe baza cărei expertize face astfel de numiri. Căci dezinformarea este un domeniu care combină analiză de date, OSINT, psihologie, comunicare, securitate, geopolitică, cercetare academică, verificare de fapte și înțelegerea comportamentului coordonat online. Iar atunci când statul își numește oamenii care trebuie să păzească spațiul informațional, întrebarea despre competența lor nu este un atac politic. Este chiar verificarea ce ni se cere nouă să o facem înainte să apăsăm butonul „share”.
