vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneSalarii duble pe timp de pandemie pentru părinții din Interne, Servicii și...

Salarii duble pe timp de pandemie pentru părinții din Interne, Servicii și Penitenciare

Pandemia a fost un prilej bun de rotunjire a veniturilor pentru o parte a angajaților sistemului de stat. Privilegiați au fost îndeosebi angajații Internelor, Serviciilor și Penitenciarelor, care au și statutul de părinți. Aceștia au încasat salarii duble în pandemie.

La finalul lunii august a anului precedent a fost emisă Ordonanța de Urgență cu numărul 147, privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Cu alte cuvinte, actul decizional venea în sprijinul părinților, puși în situația de a-și supraveghea copiii la domiciliu, pe fondul închiderii unităților de învățământ. Nimic în neregulă până acum. Doar că articol 4 al ordonanței făcea referire la anumite categorii de părinți, și anume angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, angajații din penitenciare și personalul din unitățile sanitare publice. Aceștia nu beneficiau de zile libere, ca majoritatea părinților din alte domenii de activitate, însă beneficiau de ceva mai important.

Este vorba despre o majorare acordată suplimentară drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

La începutul lunii decembrie, prin legea 278/2020, Ordonanța 147 era modificată, mărind numărul beneficiarilor, astfel încât nu mai era necesar ca ambii părinți să fie angajați în servicii, interne, penitenciare sau în domeniul sanitar, era suficient să lucreze unul singur.

La sporul de 75% s-a adăugat pe parcursul pandemiei, tot din vara anului trecut, și sporul de 30% destinat angajaților din instituțiile publică, implicați în lupta împotriva răspândirii pandemiei. Și astfel, în perioada pandemiei, unii angajați ai statului au obținut salarii duble.

Situația este încă de actualitate, cei menționați continuând să beneficieze și acum de sporuri salariale frumoase de pe urma pandemiei, singurul considerent fiind, se pare, calitatea de părinte. Desigur, de părinte privilegiat, pentru că și părinții din alte domenii de activitate aveau nevoie de sprijin bănesc în pandemie, dar pentru că nu sunt considerați indispensabili, au fost obligați să se descurce și singuri.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare