marți, aprilie 23, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneOvidiu Hurduzeu (AUR) pledează pentru "reeducarea" tinerilor școliți în străinătate

Ovidiu Hurduzeu (AUR) pledează pentru „reeducarea” tinerilor școliți în străinătate

Discursul extremist al reprezentanților AUR continuă să producă surprize dintre cele mai neplăcute. Un fost candidat al AUR invocă mai nou „reeducarea” cu privire la tinerii școliți în străinătate, „schilodiţi sufleteşte de instituţiile mondialiste”.

Pledoaria acestuia pornește de la constatarea că majoritatea reprezentanților USR-PLUS sunt tineri care și-au făcut studiile în străinătate. Considerând că specializările academice sunt „programe de îndoctrinare globalistă”, politicianul consideră că absolvenții unor școli din străinătate trebuie să fie „vindecați”.

Delirul continuă pe parte religioasă, acesta susținând că tineretul școlit în afara țării trebuie să urmeze un „program intensiv de dezideologizare într-o mânăstire cu post şi lecturi temeinice din Pateric”.

Dacă aruncaţi o privire la CV-urile tinerilor useriştiplus care au ajuns în parlament veţi constata că majoritatea au fost şcoliţi prin străinătate în programe de îndoctrinare globalistă şi anti-naţională cum ar fi programul Erasmus. Aceşti indivizi ar trebui reeducaţi odată cu întoarcerea lor în ţară.

De exemplu, tânărul Filip Havârneanu chiar ar merita să urmeze un program intensiv de dezideologizare într-o mânăstire cu post şi lecturi temeinice din Pateric. Fiind profesor certificat al statului California, cunosc foarte bine traumele pe care le lasă educaţia progresist-globalistă. Nu mai putem tolera ca tinerii noştri plecaţi la studii să fie schilodiţi sufleteşte de instituţiile mondialiste. Trebuie să-i vindecăm„, a scris Ovidiu Hurduzeu pe Facebook.

Conceptul de reeducare este strâns legat de Experimentul Pitești, desfășurat în perioada 1949-1952 în penitenciarul Pitești, care presupunea bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști

Ovidiu Hurduzeu a fost, în mod paradoxal, beneficiarul unei burse la Universitatea Stanford. În ultimii ani s-a remarcat prin colaborarea cu Sputnik, organul de propagandă al Moscovei.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. Tinerii din zilele noastre ar trebuie să studieze numai la Mănăstirea Petru Vodă, locul în care ziua de studiu și pocăință începe cu vorbele „Mă lepăd de Erasmus!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare