joi, aprilie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialIon Rădoi, pus sub control judiciar pentru șantaj și folosire a influenței

Ion Rădoi, pus sub control judiciar pentru șantaj și folosire a influenței

Procurorii DNA au descins pe 14 iulie la Sindicatul Liber din Metrou și la alte câteva locații, printre care se numără și locuința liderului de sindicat Ion Rădoi. După audierea celor implicați, procurorii au anunțat punerea sub control judiciar a lui Ion Rădoi pentru folosirea influenței și pentru două fapte de șantaj.

Nu numai asupra lui Rădoi a fost luată măsura controlului judiciar, ci și asupra unui administrator al mai multo societăți comerciale,  în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată.

Dosarul penal în care este implicat liderul Sindicatului Liber din Metrou are ca obiect investigarea modalității în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021. Acuzațiile pe această temă au fost lansate încă din această primăvară de către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a și anunțat faptul că va formula o plângere penală cu privire la această speță. 

Rechizitoriul procurorilor arată că în anul 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) și controlată de Ion Rădoi, ce avea ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit.

Procurorii spun că în realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat și gestionat singură administrarea spațiilor comerciale de la Metrou, „având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spațiilor comerciale, a modului de înființare de noi spații comerciale și a modul de stabilire a chiriei pentru spațiul comercial închiriat. Cu titlu de exemplu, precizăm că unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participațiune, care a încetat în luna septembrie 2018.

Ulterior, invocând existența unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL a refuzat să procedeze la predarea spațiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora și obținerea de venituri care se ridică la peste 10.000.000 lei. În perioada septembrie 2018 – iulie 2021, Ion Rădoi, ajutat de omul de afaceri, s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce funcționau ilegal din luna septembrie 2018.

Pentru a-i determina pe cei din Ministerul Transporturilor și pe directorul METROREX să acorde dreptul celor de la Sindomet Servcom SRL  de a folosi în continuare respectivele spații comerciale, Rădoi
a organizat și demarat acțiunea de protest din 25/26 martie 2021, care a avut ca și consecință blocarea circulației trenurilor din subteran pe durata aproape a întregii zile de 26 martie 2021, fapt ce a generat dificultăți în realizarea transportului suprateran, în condițiile stării de alertă.

Tot el a coordonat în ziua protestului angajații Metrorex și membri ai Sindicatului, unii cu funcții de conducere, prezenți la protestul ilegal, păstrând legătura cu aceștia pe toată durata desfășurării lui și ar fi cooptat la protestul suprateran de la Metrou comercianți, beneficiari ai spațiilor în litigiu, aflați sub coordonarea celuilalt inculpat. 

Prin influența sa, Ion Rădoi ar fi determinat angajații METROREX să-și întrerupă programul, pentru a participa la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale, iar procurorii susțin că ar fi făcut demersuri în vederea identificării unor persoane cu funcții de decizie la nivel politic, guvernamental și local, pentru a interveni în sprijinul său, în favoarea susținerii propriilor interese, cu scopul de a-i determina pe Ministrul Transporturilor și pe Directorul General al Metrorex să renunțe la acțiunile de desființare a spațiilor comerciale de la metrou și, ulterior, de a se bloca demararea procedurii de desființare a spațiilor respective.

Ion Rădoi și omul de afaceri se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, iar pe parcursul acestei perioade, Rădoi nu va mai desfășura activitatea de președinte de lider de sindicat al USLM, în exercitarea căreia a săvârșit faptele documentate de procurorii anti-corupție.

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare