Procurorii DNA au descins în această dimineață în mai multe locații din București, Prahova și Ilfov. Una dintre aceste locații este și locuința liderului sindical Ion Rădoi, acuzat public, încă din primăvara acestui an, de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, de corupție și abuz în serviciu.
Un dosar penal a fost deschis în urma plângerii formulate de Ministrul Transporturilor și acum procurorii au organizat descinderi în mai multe locații, printre care se numără Sindicatul Liber (Metrou) și sediile unor instituții publice, și anume Primăria Sectorului 3 și Primăria Sectorului 5.
Potrivit unui comunicat oficial al DNA, se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2021.
„În cursul zilei de 14 iulie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 16 locații situate în municipiul București și județele Prahova și Ilfov, dintre care 3 sunt sedii ale unor instituții publice. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.„, se arată în comunicat.
După cum ne amintim, în primăvara acestui an, Ministrul Transporturilor îl acuza pe Ion Rădoi de abuz în serviciu, iar ministerul a făcut o plângere penală ca urmare a grevei de la metrou.
Ne amintim că bucureștenii au fost total luați prin surprindere de acea grevă, de vreme ce nu anunțase nimeni în prealabil, și, mai grav de atât, capitala era sufocată de pandemie, așa că mulți oameni au fost nevoiți să se înghesuie în mijloacele de transport de suprafață pentru a ajunge acolo unde aveau nevoie.
Astfel, dosarul penal se referă la abuz în serviciu, trafic de influență și zădărnicirea combaterii bolilor.