Printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene, europarlamentarii Vlad Gheorghe și Marius Botoș cer inițierea unei anchete la nivel european legată de campania de știri false, dar și planuri de recunoaștere și combatere eficientă a unor astfel de campanii viitoare.
Totul a pornit de la rezultatele pe care o imensă campanie de dezinformare, orchestrată în România pe durata pandemiei de coronavirus, le-a avut, o mare parte a populației țării refuzând vaccinarea pe motive dintre cele mai absurde: schimbarea ADN-ului, însemnarea cu conotație religioasă sau motive legate de conspirații mondiale cu aspect de poveste.
Ca atare, cei doi europarlamentari USR, Vlad Marius Botoș și Vlad Gheorghe, au inițiat o scrisoare oficială adresată Comisiei Europene pentru combaterea campaniei de știri false de pe rețelele de socializare și din media cu privire la pandemia de COVID-19, campanie care a contribuit la criza sanitară care sufocă acum România.
„Privim de luni de zile cum situația din România devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Încercăm să facem tot ce ține de noi să convingem oamenii să se vaccineze, scriem pe paginile noastre de socializare, comunicăm public, trimitem mesaje prietenilor, cunoscuților, încercăm să răspundem la toate întrebările legate de virus. Cu toate acestea, știrile false despre pandemie, despre existența coronavirusului, despre utilitatea vaccinurilor se răspândesc într-un ritm alarmant pe paginile de socializare, dar și în media. Nu am mai asistat niciodată la o campanie de manipulare atât de mare și parcă atât de țintită”, declară Vlad Botoș, europarlamentar USR.
Europarlamentarul Vlad Gheorghe crede că aceste campanii de dezinformare au consecințe tragice și ele constituie amenințări reale la adresa securității naționale a statelor.
„Acest tip de propagandă nu aduce doar like și shares, ci creează rupturi în societate și erodează iremediabil încrederea în știință, în viitor, într-un trai mai bun împreună. Mai mult, au fost stabilite numeroase legături inclusiv financiare ale acestor campanii de fake news cu Rusia și China, este o clară amenințare la securitatea națională a statelor, inclusiv a României și a Uniunii ca întreg. În interesul tuturor cetățenilor europeni, trebuie să acționăm urgent!”, a punctat europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.
Scrisoarea este susținută de mai mulți europarlamentari USR din grupul Renew Europe, printre care Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache, Alin Mituța, Ramona Strugariu și Nicu Stefanuță.