Demisia lui Dacian Cioloș l-a propulsat pe Cătălin Drulă în poziția de lider interimar al partidului. Și asta n-a fost o surpriză, de vreme ce e ceva timp de când voci din USR susțin că Drulă ar fi personajul cel mai carismatic care poate conduce un partid care s-a prăbușit în încrederea electoratului.
Imediat după ocuparea noii poziții în partid, Cătălin Drulă a transmis membrilor USR un mesaj în care le spune că partidul se află într-un moment dificil și, tocmai de aceea, pentru a-l depăși, e necesară resetarea. Apelul principal pe care noul președinte îl face se referă la ștergerea liniei de separație dintre tabere și adoptarea unei atitudini de unitate, care să ajute partidul în consolidare până la momentul alegerilor.
„Vreau să facem tot ce ține de noi să ștergem liniile de separare și să lucrăm uniți pentru viitor. E momentul unui RESET. Sau cum se spunea pe vremea lui Ion Creangă, “cele rele să se spele, cele bune să se adune”. Îmi doresc să privim către viitor, să construim încrederea între noi. Și să dăm încredere României în noi.„, a scris Drulă într-o postare din grupul intern al partidului.
Acesta susține că își dorește ca Dacian Cioloș să se implice în continuare în evoluția partidului și în construirea proiectului unui nou USR.
„Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru contribuția sa la misiunea USR. Am lucrat multă vreme împreună și avem multe momente frumoase de care să ne amintim. Sunt sigur că va continua să aibă o contribuție importantă la viitorul acestui proiect.„
Drulă a ocupat poziția de Ministru al Transporturilor în timpul guvernării PNL-USR-UDMR și a fost consilier în guvernarea Cioloș și deputat USR de Timiș.